~Capitolul 6-Let the morning come…~

Zgomotul îi atrase atenția.A ajutat-o pe Eva să se ridice și a condus-o spre ușă,susținând-o.O pală de vânt îi mutase șuvița de păr blond de pe chip iar după ce a văzut ce se întâmplase,fugi spre mașină,lăsând-o singură pe Eva.

Mulțimea se adună cu repeziciune în jurul locului de unde acum se înălța praful.Șoferul ieși din mașină și se îndreptă spre Jade.Cu mâinile în față,ferindu-se de impact,nu avea nimic.Era doar speriată și julită.Piatra cubică de pe șosea îi străpungea coapsele prin rochia fină.Era prea mult pentru ea.A privit înnebunită fețele până a dat de chipul lui.Printre oameni încerca să-și facă loc.

S-a ridicat cât de repede a putut și a fugit spre trotuar,printre casele de acolo.

A încercat să se țină după ea dar deja fu înghițită de oamenii care treceau nepăsători pe acolo și își aruncau privirile plictisite peste dramele altora.Și-a adâncit mâinile în buzunarele pantalonilor și s-a întors spre casă.Eva îl privea cu mâinile în sân.S-a applecat spre ea,i-a luat mâna rănită pe care deja se închegase sângele,și a spus:

–Hai să te îngrijim.

L-a privit în ochi,masca aceea de porțelan spărgându-se.Era din nou ACEA Eva,cea de care el se îndragostise acum 3 ani.Își retrase cgipul de lângă ea,se îndreptă de spate și a deschis ușa,lăsând-o să intre ea prima.Asemeni unei stafii,păși pe podea.

–Stai aici.a șoptit plimbându-și mâna pe mijlocul ei,mergând spre dormitor.

Norii se împrăștiau cu greu pe cerul cenușiu.Razele soarelui nu izbuteau să iasă prin nori,iar undeva în depărtare se auzi ecoul unui tunet.Geamurile imense încrustate cu vitralii mici de culoare bej,maro și auriu au început să fie izbite de stropi mari de ploaie.Lacrimi se iveau în colțurile ochilor conturați cu grijă de tușul negru ce părea săă cedeze din secundă în secundă.Mâna dreaptă și-o întinse spre ele și le opri la timp.Pașii lui apăsați nu o speriaseră iar ea rămase așa ceva timp.

Pe canapea,se așeyase lângă Devin.Îi urmărea cu privirea orice mișcare.Acesta îi luă mâna într-a lui și cu grijă și cu ajutorul unei pensete îi scoase cioburile de sticlă.În timp ce-i bandaja mâna,a început să yâmbească privindu-l.

tumblr_mby8fwtuSg1rj0j87o1_500_largeÎși ridicase ochii spre ea și îi surprinse imaginea gânditoare.

–Ce este?a întrebat-o zâmbindu-i și el.

–Mă gândeam la noi.

–Și ce ai de spus despre asta?a întrebat-o,expresia feței schimbandui-se drastic.

–Devin.Trebuie să fac asta,defapt,de aceea am și venit la tine azi.

–Spune.i-a răspuns la întrebarea pe care nu a pus-o.

–Trebuie să am încredere în tine.a spus ea aproape șoptit.

–Sunt aici,ești aici,mai bine spus așa că nu văd de ce nu-mi spui.

–Devin,ce o să spun ne afecteayă pe amândoi,și vreau să știu ce să fac.Sunt speriată Devin!a spus printre sughițuri.

El o privea rece,aștepta iar asta îl enerva.

–Dacă nu îmi spui,poți să…

–Sunt însărcinată Devin.

Un fulger lumină fața lui,fiind urmat de un tunet.Rafala de ploaie lovi geamurile și mai tare asemeni unui val.

–Ce?Dar nu e posibil,nu,nu e adevărat… .a început să spună ridicându-se și plimbându-și mâinile prin păr.

–E cât se poate de adevărat.a zis ridicându-se și ea.

Se rezema de șemineu.Nu vroia să o privească.Nu putea.Dacă ea era speriată,atunci el ce simțea?

–Devin,te rog… .a spus îmbrățișându-l de la spate,punându-și capul pe spatele lui.

–De când?a întrebat nemișcându-se.

–Mai puțin de o lună.

Piepturile lor respirau în același ritm.I-a prins mâna într-a sa și printr-o mișcare rapidă se aflau acum față în față.I-a apucat bărbia și a ridicat-o spre el.

–Ești sigură?

–Mai sigură decât pe viața mea.a spus privindu-l în ochi,ai săi fiind inundați de lacrimi.

Liniștea se lăsă între cei doi.Devin i-a șters lacrima care se prlenigea pe obrazul ei.Mâna lui se lăsă ușor pe brațul ei,până la abdomen.Își plimbă mâna pe deasupra,fără să o atingă.

–Hai.l-a îndemnat ea.

Privirile li s-au intersectat din nou.Bucuria din privirea lui era asemeni unui copil care își primea darurile în dimineața de Crăciun.Certurile,minciunile,lacrimile,nopțile nedormite,sticlele goale,durerile de cap,totul se risipise într-o secundă.Nu mai conta nimic acum.Trecuse o lună întreagă de când erau despărțiți,o lună de agonie și disperare.O luă în brațe și tot ce voia să spună,au spus buzele lui atunci când le-au întâlnit pe ale ei.

–Te rog Devin.

–Eu nu te rog.Eu te iubesc.

Megan-Shia-megan-fox-and-shia-labeouf-6877998-1024-768

12 gânduri despre &8222;~Capitolul 6-Let the morning come…~&8221;

  1. Pingback: Alt capitol! | Lost in Wonderland

    • Vaaai,inceteaza,dar nu trebuia… .:)) Eh,eh,am si eu momentele mele,ce sa fac?Asa cum fiecare carte are propriul citat care o face cunoscuta,asa vreau sa fie si fiecare fic/fanfic al meu.
      Ei bine,vor fi muulte surprize,placute,neplacute,inca nu stiu ce sa fac cu privire la Eva,la Jade… .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s