Capitolul 2.Panic

Ciripitul păsărilor fură înlocuite de zgomotul făcut de aripile lor în timp ce îşi luau zborul,iar într-o fracţiune de secundă eram din nou întinsă în pat,ferindu-mă de glonţul care doar ce spărsese geamul,şi se înfipse în peretele cu uşa.Am respirat sacadat,pieptul se ridica şi cobora frenetic,până când uşa se trântise.Femeia care avea grijă de mine intrase panicată,şi alergă lângă mine.

–Sunteţi bine dră?a spus ea ajutându-mă să mă ridic din nou în fund.Eram din nou al naibii de speriată,şi am reuşit să spun:

–Trebuie să-mi scot legătura.şi m-am apuct de marginile îmbibate în sânge ale bandajului cu care ochii îmi erau legaţi,iar aceasta s-a „năpustit”asupra mea,pentru a nu o face.

–Dră.Serena…o să vă faceţi rău!a zis ea încercând să mă convingă să nu o fac.

–Tu!!!Nu ştiu cum te cheamă…

–Emma…

–EMMA!!Nu înţelegi!Este important,ai putea să mori dacă NU mă ajuţi!!

–Ă-ăă…bine…a spus ferindu-se să mă atingă.I-am putut simţi degetele muncite atât de mult,cum îmi ating pomeţii.Am tresărit când m-a atins,şi şi-a retras mâinile.Sunteţi bine?a spus speriată.

–Da!Continuă!am spus înghiţind în sec.S-a apropiat din nou de mine,ş-ia fixat degetele pe marginea bandajului şi a tras de el cu putere.Am ţipat,defapt am urlat de durere pentru că razele soarelui îmi împungeau ca nişte suliţe pleoapele slăbite.Mi-am acoperit ochii cu mâinile pentru a le proteja,dar am făcut mai mult rău pentru că mă usturau din ce în ce mai tare!Emma nu mai ştia ce să facă,se învârtea pe lângă patul meu,încercând să nu vadă imaginile oribile ce se petreceau sub ochii ei.Încet încet am lăsat mâinile jos,chiar dacă durerea nu contenea.Emma m-a luat de braţ,m-a ajutat să mă dau jos din pat şi m-a condus afară,unde soarele intrase în nori.Vântul rece de vară-toamnă îmi flutura pletele negre tuci,iar Emma îmi dădu drumul încet la mâini,şi am păşit singură pe iarba deasă.Am încercat să deschid ochii iar tot se vedea în ceaţă.Am simţit cum Emma vroia să spună ceva dar s-a oprit,continuând să mă privească.Am mai clipit de câteva ori,iar până să se clarifice imaginea,cerule a devenit negru.

–Cine eşti tu?!a strigat Emma,dar vocea îi era acoperită de vântul care bătea puternic.În scurt timp a început să plouă,iar fulgere mari au împodobit cerul negru ca şi părul meu iar tunetele se intensificau.

–Tată!am strigat eu întinzând mâinile spre cer.Ajutâ-mă să recuperez ce era al meu,să redau ce era al lor şi să răzbun ce era al nostru!

–Serena…

–Nu sunt SERENA!!am strigat eu la ea,cu ochii roşii de sânge şi cu fire lipite de chipul meu.

–Atunci ce eşti?Diavolul în persoană?a spus Emma,pe care o vedeam pentru prima oară.Era o blondă ştearsă,îmbrăcată bătrânesc.Îmi era şi milă de ea…de ar fi ştiut cu cine are de-aface.

–O fiinţă care îl slujeşte pe TATÂL SUPREM.am spus arătând spre cer,pe nume Missing Whisper.

–Şoapta pierdută…a murmurat Emma căzând în genunchi.

–Exact…am spus simţind cum fiecare părticică din mine îşi recapătă ceea ce îi aparţinea de drept!

Anunțuri

17 gânduri despre &8222;Capitolul 2.Panic&8221;

  1. Stau acum și mă întreb de la cine o-i fi învățat tu să ții așa lumea în suspans. Oricum, capitolul, fără cuvinte. Tu știi prea bine ce treabă excelentă faci, dar în cazul în care uiți, îți reamintesc eu. Una deosebită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s