Capitolul 1:Reflets dans l’eau

Am decis ca astăzi să mă destind. Îmi doream să mă deconectez de restul lumii,iar acum am găsit ocazia perfectă.Nu am mai trecut de mult pe aici,așa că îmi doream să ajung pe aici și să petrec o zi doar cu Schubert sau Beethoven și armoniile lor pline de sentimente contradictorii,ca mine.Am traversat în grabă străduța cenușie și clinchetul zburdalnic și vesel al clopoțelului argintiu mă întâmpină ca acum 15 ani,de data asta,singură.

De la parter se auzeau notele de pian și flaut ce umpleu întreaga clădire.Cu emoție ca și acum 15 ani,pe 12 noiembrie,am pătruns spre cabinetul Administrației.Eram sigură că voi găsi pe cineva acolo.Am ciocănit ușor la ușă și am apăsat clanța aurie a ușii albe ce se descjhise ușor.O doamnă în vârstă își potrivi ochelarii pe vârful nasului ușor în vânt și mă privi zâmbind.

–Andreea,ce surpriză plăcută!

–Doamnă Bernard!am exclamat eu îmbrățișând-o.Mi se pare mie sau îmi păreți mai tânără ca acum 5 ani?

–Oh dragă,ți se pare!a spus ea râzând.Cu ce treburi avem plăcerea de a te primi?

Accentul ei de franțuzoaică mi-a plăcut mereu deși am urât franceza din generală până anul trecut.

–Vreau să mă întorc în trupa ”Fur Elise”.am spus eu aproape șoptit,temându-mă că aș putea să deranjez antrenamentul altor fete orgolioase și grațioase,așa cum eram și eu.

–Desigur dragă!Am o sală liberă,cred că pe tine te aștepta!

Am urcat scările și am atins ușor pereții văruiți în alb,acoperți de tablouri cu…balerine.Am înaintat urmând-o pe dna.Bernard până m-am oprit în fața unuia.L-am privit minute în șir și l-am atins,o lacrimă străbătându-mi sufletul.Cu greu am zâmbit iar dna.Bernard veni lângă mine și spuse:

–Tuturor ne-ai lipsit scumpo.

Nu am avut curajul să răspund,nu puteam răspunde.Cuvintele mi-au fost furate iar acum doar mișcările de balet mă mai puteau elibera de suferința pe care o visam,respiram și trăiam.Am intrat ușor pe ușa albă de care era agățată o fundiță roz micuță și am aprins lumina.Sala a căreir pereți erau tapetați cu oglinzi mi se întinse la picioare iar dna.Bernard plecă silențios de lângă mine.

Am pășit pe parchetul lucios și mi-am aruncat rucsacul negru pe singurul scaun aflat în încăpere.Am tras de el și am scos CD-ul cu piesele pe care dansam și balerinii.Mi-am încălțat pointele ,apoi am pregătit muzica pentru antrenament.

M-am dus în fața unei oglinzi,pe mijloc și am apucat strâns între degete bara din lemn de fag lăcuită.Am lăsat capul în jos ținându-mi ochii închiși și am lăsat muzica să mă învăluie puternic.Acordurile cristaline din ”Silencio” a lui Beethoven m-au trezit la realitate și fără încălzire am început să mă las pradă amintirilor.

Simțeam fiecare notă pe propriul corp,rănindu-mă.Într-un plie trecutul mă lovi din nou.Am simțit cum vânătăile și durerile îmi cuprind spatele,picioarele și mâinile.Nu m-am oprit,am continuat încercând să îmi înfrâng trecutul.Amintirile năvăleau violent spre mine dar cumva,probabil din cauza anilor de lucru,reușeam să le transform în mișcări grațioase de balet.Dintr-un grand jeté  am vrut să fac fouettés en tournant,sau rotirile combinate pe piciorul drept.Beethoven continua să mă însoțească prin acel tur al groazei,o adevărată gaură în viața mea și mă prinse în brațele altei minunății d-ale sale : Love story.Atunci am clacat.M-am prăbușit pe podeaua lucioasă,cu balerinii în picioare,terminată.Mi-am ridicat capul și m-am privit în oglindă.Eram jalnică,nu mă suportam.Eram slabă și prinsă în mrejele viclene ale vieții mârșave : iubirea.Fiecare acord punctat cât mai sus mă înjunghia,pierzându-mă.

M-am ridicat cumva de jos așteptând o minune.Nu aveam șanse prea mari să o primesc chiar atunci dar ceva s-a întâmplat.Cu pași silențioși și grăbiți am coborât treptele spre intrarea din față.Am împins ușa cu forță și m-am așezat pe treptele reci.Soarele se arăta din nou după două luni,ăsta să fie miracolul ce mă așteaptă?

pizap.com13772018125091

Mi-am căptușit palmele cu fața brăzdată de cristalele lichide și sărate și am pierdut noțiunea timpului.Singurul care stătea lângă mine era Claude Debussy cu a lui ”Claire de lune” ce îmi alina sufletul.Muzica lui era o paletă de culori ce se pierdea între văluri de nopțiu,stelar,lunar și iubire.

Mă vedeam din nou ca în oglindă.Acea fetiță inocentă,plină de speranță li iubire necondiționată care pășea pentru prima dată pe treptele Academiei de Balet a Parisului.Vedeam totul,o vedeam pe Ale,pe Christian,pe…Eric dar nu mă vedeam pe mine.Poate că ăsta era miracolul în sine.Poate eu nu trebuia să fac parte din viața lor.

Un lucru este sigur,amintirile care rănesc,nu mai sunt amintiri,ci cuțite care se tot răsucesc în inima ta până într-un final îți dai drumul și crezi în sfârșit că ești liber,dar nu vei fi niciodată.

Deodată Soarele însuși îmi lumină ziua.Pașii lui apăsați,bucuria cu care mă privește și dragostea pe care nu se sfiește să mi-o ofere.L-am strâns în brațe și i-am inhalat parfumul,lăsându-mă pradă sentimentelor profunde.

–Nu mi-ai spus niciodată că faci balet.

–Nu m-ai întrebat niciodată.am spus mirosind trandafirul de un roz pal.

–De asta sunt aici.Vreau să te cunosc,să am plăcerea de a-ți cunoaște toate gândurile doar privindu-te.

Am râs,apoi am privit asfaltul.Îmi ridică bărbia pentru a-i privi ochii plini de iubire și își mușcă buza.

–Te iubesc Andreea.

Buzele sale s-au presat pe ale mele și l-am lăsat să mă cucerească.Simțeam că toată căldura și iubirea ce o purtam pentru toate lucrurile care practic mi-au fost băgate pe gât se îndreptau spre el pentru că așa voiam,așa voia inima și sufletul meu.În îmbrățișarea aceea am regăsit inocența,pasiunea,puritatea fiecărui lucru trecător pe lumea asta.M-am regăsit pe mine.Nu a fost nevoie de toți psihologii prin ale căror mâini am tot trecut de-a lungul vieții,și nici de doctorii care mă forțau să fac lucruri pe care nu voiam să le fac.Tot ce aveam nevoie era…iubirea necondiționată.Atunci am realizat defapt că aveam acea iubire.Ea se regăsea în Ale și relația ei nebună și secretă cu Christian,în florile ce cresc la pervazul meu fără încetare,în fluturii care îmi vizitează micul balcon în fiecare dimineață,în muzica aceea superbă ce-mi alină sufletul și mă face să mă gândesc la anii de bătrânețe ce-mi vor încununa viața,la iubirea ce lua naștere și se aprinde tot mai puternic în inima mea și a lui Eric,în tot ceea ce credeam că e pierdut dar e defapt ascuns de ochii mei ce nu pot vedea răul ce se acunde sub fiecare piatră dar mai ales,se regăsește în ziua în care Eric a venit după mine în Paris,iar acea zi este chiar aceasta.

Anunțuri

14 gânduri despre &8222;Capitolul 1:Reflets dans l’eau&8221;

  1. Awww:x cum sa nu stiu povestea:-l Este despre tine,Ale si cei doizei ai vostri.Uh,si cand mi amintesc ca voiam cu nerabdare capitolele si intr-un final am uitat de el,din cauza lipsei pc-ului si alte prostii.
    Uff,foarte frumos ai scris.Se vede o mica diferenta cand scrii pentru tine,cand te imaginezi pe tine fata aceea fericita,alaturi de El.Frumoos.:***

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s