Capitolul 6:Hold me,please!

Stăteam pe marginea canapelei din livingul enormei case pe care mi-o achizitionasesi impreuna cu Jared.Prostul…a pus-o pe numele meu,însă m-a părăsit fără niciun regret şi la fel mi-a lăsat şi toate bunurile pe care le cumpărase cu mine. „Vreau să uit anul ăsta,vreau să uit tot,inclusiv … pe tine!” .Îi auzeam vorbele ca şi când încă mi le şoptea la ureche.

Mi-am umplut paharul din nou cu altceva mai tare decât băuseşi până acum şi am început să mă plimb de colo-colo,fără stare.Mi-am dus mâna la ceafă şi am început să zgării cu unghiile perfect pilite pielea perfectă care acum nu mult timp,o luna jumate,era plină de săruturi calde şi pline de iubire.Eram o fiinţă imperfectă,sfâşiată într-un corp perfect,pe care mulţi şi multe în vânau.

De când a intrat Alee în comă,practic,m-am lăsat la mâna sorţii.Mă gândesc şi acum că dacă nu era Eric ca să mă ţină de mână şi să mă ghideze ca să nu cad,din nou,aş fi fost o fantomă a ceva ce am reprezentat de mult,o divă,o imagine reprezentativă,un model.

Mi-am sprijinit capul de geamul care pornea din tavan şi se oprea în duşumea şi am închis ochii,contopindu-mă cu imaginea imensului oraş presărat cu lumini..Pieptul a început să îmi tresalte iar suspinele au inundat goliciunea casei cu suspine reci,pline de regrete.Lacrimile nu le mai simţeam.Am plâns atât de mult încât până şi verdele aprins al ochilor mei se pierduse undeva în trecut.Strălucirea din ei a pălit odată cu strălucirea inelului de la Jared care acum şade pe fundul oceanului.

Toate astea s-au întâmplat din vina mea,eu am vrut să mă fac cunoscută,să am o viaţă perfectă alături de un bărbat minunat care acum mă urăşte,însă,în schimb,am provocat numai suferinţă.Dacă nu aş fi plecat de acasă,dacă Christian nu şi-ar fi uitat documentele la Alee,dacă ea l-ar fi lăsat să îşi ia rămas-bun de la ea printr-un ultim sărut.

–Shh.. .

Braţele puternice ale lui Eric m-au cuprins ca aripile unui înger.Nici nu am realizat când m-am lăsat în jos,pe podeaua rece,plângând.

–Ştiu ce crezi şi la ce te gândeşti dar te implor,nu te mai învinovăţi.

Nu îl puteam privi.Am început să plâng mai tare şi tot mai tare încercam să mă abţin.Mi-am lăsat paharul pe jos şi am spus cu glasul tremurând.

–Nu am cum să nu mă învinovăţesc dacă e clar vina mea!

–Andrea… .a oftat el sprijinindu-şi bărbia pe creştetul meu.Procurorul te-a scos nevinovată din proces,nu ai motive să crezi că tu ai provocat tot…coşmarul ăsta!

–Dacă aş fi acceptat cerea lui Jared nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!am spus eu dând frâu liber sentimentelor.

–Dacă ai fi spus „da”,eu nu aş mai fi fost aici,acum.

L-am privit în lumina palidă a lunii şi l-am sărutat.Ştiam că trebuia să plece aşa că am vrut să fiu sigură că a fost aici şi că se va întoarce.Mâinile sale mi-au cuprins chipul şi m-a sărutat mai apăsat.

–Mă voi întoarce mâine dimineaţă.a spus ridicându-se de lângă mine,întorcându-se să îşi ia geaca de pe canapea.

–Te iubesc.am strigat când a pus mâna pe clanţă şi s-a întors spre mine,cu privirea pierdută.Mi-a zâmbit apoi a plecat.

Am rămas minute în şir,poate ore pe podea,cu lacrimile pe faţă şi cu privirea fixată pe uşa pe care a ieşit el.Speram să se întoarcă şi să spună că şi el mă iubeşte şi să rămână alături de mine pentru totdeauna!

M-am ridicat cu greu,sprijinindu-mă de geam şi am mers spre canapea.Am vărsat paharul pe care l-am lăsat jos şi am pus mâna pe telefonul meu a cărei baterie era pe jumătate descărcată.Am căutat în agendă numele lui şi indiferent de oră,am telefonat.Sunetul ăla stresant mă enerva până a răspuns şi am zis :

–Bill?!Oh Doamne,îmi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat atunci,că am plecat aşa… .Pur şi simplu m-am speriat!Aşa am făcut şi acum!Am dat cu piciorul unei noi şanse la viaţă şi…şi voiam să ştii că îmi pare rău şi că…mi-e dor de tine.am reuţit să spun dintr-o suflare plângând.

–Sunt Elwira,soţia lui Bill,dacă te referi la Bill Kaulitz-Trumper.

Am rămas câteva momente şocată şi am spus repede:

–Şi eu sunt Andrea,o veche prietenă,umm,îmi pare rău,uită că am spus ce am spus,probabil e din cauza… .

–Ştii,mereu am vrut să ştiu cine l-a făcut să sufere atât de tare încât să ii dedice 285 de cântece.Tot ce vreau să îţi mai spun,Andrea,e că a fost ghinionul tău şi norocul meu.Acum te rog să mă scuzi dar trebuie să ajung undeva.

Înainte să mai zic ceva a închis.Meritam tot.Tot tot!Ce făceam?Îl sunam pe Bill??Doamne ce scrintită sunt!

Băutura a pus stăpânire pe mine.De 2 luni sunt deja o alcoolică înrăită.Iar asta se pare că îmi face rău.Am alergat spre toaletă şi am vomat.Din cauza efortului am început să plâng iar.

–Ce faci aici?

–Dar tu?Tu ce cauţi aici?Parcă erai mort.am zis eu începând să râd ca o nebună.Christian era în pragul uşii mele mă privea sfidător.

–Am venit,pentru ultima dată după cum ţi-ai dat şi TU seama,să îţi zic că te distrugi.

–Nu mai spune!am zis dându-mi ochii peste cap.

–Nu doar pe tine,ci şi pe copilul pe care îl ţii în pântece.

Am închis ochii şi am început să îmi spun în gând că totul se întâmplă doar în mintea mea dar el a continuat.

–Alee e pe drum încoace.A fost externată şi nu vreau să te găsească aşa.Fă alegerea corectă şi nu o pierde.Nu mai pierde pe nimeni!

–Tu eşti mort,iar eu nu sunt însărcinată!!Sunt distrusă,accept asta dar nu pot concepe că copilul meu va avea o mamă alcoolică.

–Priveşte partea bună,măcar ştii cine e tatăl!

–Te urăsc!!!am strigat şi am aruncat cu o vază spre locul unde era el.

–Mai încet puştoaico.mi-a zis Alee zâmbind.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s