O flacara ce obisnuia sa arda si sa lumineze, cu un singur suflu, al unei singure persoane, se stinsese. O flacara stinsa – un suflet stins.-Rya

Normal
0

false
false
false

MicrosoftInternetExplorer4

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

Puteam simti lacrimile incercand sa evadeze printre gene. Daca as fi fost un copil, daca cineva mi-ar fi luat totul exact atunci as fi inceput sa plang, iar toti cei din jurul meu ar fi venit sa ma consoleze. Dar asa, daca incep sa plang, nu voi fi decat condamnata. Poate si omorata.

            Era ceva obisnuit – da, ajunsese ceva banal sa-ti pierzi cele mai dragi persoane. Toata lumea patise asta, toata lumea trebuise sa-si ascunda durerea si sa plece capul in fata puterii altora si nimeni nu stia cand avea sa urmeze. Pentru El fusese atat de simplu sa accepte asta. Ii pot vedea si acum zambetul acela, fortat dar macar era un zambet, atunci cand cei din jurul sau ii spusesera ce se intamplase cu parintii lui. Zambise, dar in ochii lui era aceeasi mahnire pe care o aveau toti. Acel sentiment de neputinta, de fragilitate pe care n-ai cum sa nu-l detesti.

            Iar acum Aniela statea cu fata ingropata in palme incercand sa-si opreasca lacrimile, de frica sa nu ajunga si ea acolo, langa fratele sau. M-as fi dus s-o imbratisez daca as fi putut, dar cu greu imi puteam abtine eu insami lacrimile asa ca doar am lasat capul in jos. Sa-i vad ochii verzi si sa-i mangai parul ruginiu mi-ar fi trezit prea multe amintiri.

            Nu l-am vazut niciodata mai trist. Nu l-am vazut niciodata tipand asa de disperat si asa de furios la cineva si niciodata nu l-am vazut plangand. Era cea mai calma, cea mai calculata persoana, merita o viata linistita, in schimb daduse peste uraganul de mine – uraganul care nu poate sa-si tina gura, care ofensase un guvernator, care privise cum el se prabusea la pamant si care nu facuse nimic pentru ca ea insasi era legata si biciuita. Aproape ca nu mai durea, desi vedeam sangele alunecand pana pe pamant, stiam ca n-as putea sa privesc ceea ce-mi facusera fara sa lesin, dar in acelasi timp ardeam in interior – de furie si mai ales de disperare. As fi fost in stare sa spun tot ce simteam, toata ura stransa de ani de zile chiar daca asta mi-ar fi adus si mai multe lovituri si probabil ca m-ar fi omorat, daca nu era silueta inalta ce se postase in fata mea, fara sa-mi permita sa o vad pe Aniela apropiindu-se de fratele ei. Aveau s-o opreasca, tristetea era doar o slabiciune, acceptata doar copiiilor, adultii pateau ceea ce a patit el. Iar cei care nu se puteau abtine si vorbeau fara sa gandeasca aveau aceeasi soarta ca mine.

-E de ajuns. Rosti pe un ton calm barbatul din fata mea. Dar stiam ca nu e, stiam ca daca se opresc acum, vor termina mai tarziu.

 Privirea imi era din ce in ce mai incetosata insa vocea o recunosteam. Vocea aceea n-aveam s-o uit vreodata, apartinea singurei persoane care imi luase apararea in fata legii, Michael. Cand parintii mei au murit, voiau sa ma omoare si pe mine, dar Michael fusese singurul care se opusese, ii convinsese ca eram doar un copil. Acum insa, nu mai sunt. Nu as avea o a doua sansa.

* * *

            Cand am deschis ochii doar Aniela era in camera, dormind sprijinita de patul meu. Avea un somn linistit, ceea ce era un lucru bun, macar in somn sa poata fi linistita. Stiu ce ma asteapta daca ies de aici. Ar trebui sa fiu speriata dar cel mai mult imi este frica pentru ea. Ea ar ramane fara nimeni altcineva.

            Mi-am permis sa plang, inchisa si departe de orice garzi mi-am permis sa plang, cu fata ingropata in perna. Sa plang ca nu voi putea sa-l mai imbratisez pe el, ca buzele lui n-aveau sa se mai lipeasca de ale mele vreodata, ca mainile lui nu ma vor mai mangaia si stiam ca sunt doar motive egoiste, dar atat mai puteam sa-mi permit. Cateva ganduri egoiste in timp ce coboram din pat, sughitand si icnind de plans.

            Un singur pas am reusit sa fac inafara casei, inainte sa aud focul de arma, sa-l simt si sa inchid ochii… poate ca acum si eu si El suntem liberi…

12 gânduri despre &8222;O flacara ce obisnuia sa arda si sa lumineze, cu un singur suflu, al unei singure persoane, se stinsese. O flacara stinsa – un suflet stins.-Rya&8221;

  1. Vai, cât de tristt. Dar pe cât de trist a fost, pe atât de mult mi-a plăcut. A fost mai specială decât celelalte. Şi titlul este… pur şi simplu genial. Şi chiar dacă este o poveste scurtă, ai ştiut cum să concentrezi în ea toată acţiunea. Din partea mea ai un mare 5. Repet, mi-a plăcut super mult.

  2. Pingback: HELP + Recenzie Printul Mecanic – Cassandra Clare |

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s