Aripi frânte.

Pășește încet prin iarba umedă și rece.Închide ochii și se lasă purtată de vânt asemeni unei frunze moarte a unui copac cândva falnic răpus de o toamnă timpurie.Mâinile îi țin de căldură,nu că i-ar fi de folos cumva dar tânjește după acea atingere ce i-ar reda viața înapoi.Geme.Durerea pune stăpânire pe sufletul său și i-l fărâmă fără un pic de milă.Rezistă și continuă să meargă.Trupul micuț și scheletic îi este acoperit doar de o rochiță albă,a cărei semnificație poate fi doar morbidă.

Rănile trupului ei vorbesc mai mult decât ar putea s-o facă cineva,iar ochii în care sălășluia o văpaie jucăușă acum erau goi.Negrii și goi.Părul nopțiu îi joacă în jurul trupului și asemeni șerpilor se agață de oasele ei casante.Se simte grea,atât de grea încât aripile cu care a fost încununată la naștere nu îi mai pot reda zborul.Foamea este grotească,venele se încolăceau în jurul oaselor sale și sângele îi ieșea din trup prin derma-i pergament și îi colorează stafia.

Printre trunchiurile copacilor,în noaptea care o urmărește doar pe ea,este o fantomă ce bântuie nestingherită.Își simte sfârșitul aproape,este epuizată dar continuă să meargă pentru că trebuie să ajungă acolo.Ultima suflare trebuie să și-o dea primind binecuvântarea tăcută a cadavrului tatălui ei.O Pasăre de Noapte în ultimul stagiu al vieții sale nemuritoare… .

Luna o privește și o îndrumă.Își târăște picioarele iar ochii îi sunt grei.Cum poate fi destinul ei atât de crunt?Probabil blestemul strămoșesc se aplică asupra ființei sale cadavrice,iar sângele ielelor i-au îmbătat mințile cu miresme otrăvite în amintiri dureroase.O săgeată îi retează scalpul,dar nu se oprește,pentru că dacă ar face-o,scăparea ei ar fi din nou dusă de vânt.Culorile în amestecuri de stelar și lunar îi mai aprind ochii și simte cum mai are doar puțin,dar atât de mult… .Pași,vorbe,șoapte înmuiate în venin îi mușcă din piept iar în urma lor lasă o dâră de regret,De ce nu a fost țintită mai jos?

Simțea cum este înconjurată și pentru că fu sleită de puteri căzu în genunchi,mâinile căzându-i lângă corp.Părea a se ruga pentru o șansă.Își ridică apoi își îndreptă chipul de var spre cer și eliberă un strigăt ascuțit din gâtlejul uscat de prea multe implorări și incantații.Nimeni nu o ascultase,nimic nu o ajutase să mai creadă într-un semn divin.Se prăbușește.

Pieptul i se ridică și i se lasă până într-un punct.Ochii îi sunt abandonați iar buzele crăpate și obrajii brăzdați de atâtea lacrimi sfinte pălesc.E moartă.

Simte un val rece ce-i arde trupul pe dinăuntru dar nu mai poate mișca,e pierdută.Ar vrea să țipe dar nu mai poate,gura îi e cusută cu neputință.Pentru ei este doar o altă ființă omenească care a pierit de atâtea greutăți,dar pentru noi este o altă zeiță ce se grăbește să-și ocupe locul în altarul stelelor alături de toți ceilalți.Acolo sus o așteaptă o întreagă lume plină de lumină și căldură,unde capul îi va fi împodobit cu coroane alese iar sceptrul vieții îi va aparține.

O lumină puternică și arzătoare o cuprinde iar cei adunați în jurul său se feresc.A sosit timpul.Răcnetul scăpat înainte de moartea fizică răsună din nou,asurzind lumea.Forma unei păsări cuprinse de flăcările păgâne ale unui suflet inocent se conturează.Își întinde aripile din ce în ce mai mult și asemeni unui înger căzut în cupa deșertăciunii va trăi din nou.Simte,vede,zboară.Este liberă.Va atinge din nou Soarele,astrul ce-i va sta la dreaptă mereu și o va sfătui mereu,acum nu se va mai teme că aripilei se vor topi și va sălășlui veșnic într-un univers al șoaptelor pierdute de mult de sufletul omului care a refuzat să mai creadă în salvări din partea ființelor asemeni ei.

Se desprinde de trupul căzut,lumesc și în drumul ei spre imortalitate nu poate decât să vadă frânturi ale vieții ei.Fără amintiri se va desprinde de lume și va veghea de sus.Poate cândva se va întoarce la noi sub forma aceleași fete înconjurată de norii de mister și cu aceeași ochi verzi ne va privi,toate pentru a renaște de fiecare dată pentru a salva viața altui om,unul care are mai mare nevoie de șansa asta.Acum îi salvase viața lui,celui care i-a răpit inima înainte ca și aceasta să fie sfâșiată de durerea cuprinsă de faptul că nu se vor mai revedea vreodată.Simplul gând că el va trăi îi va da viață ori de câte ori amintirea ei va fi privită.Aripile frânte ale Păsării de Noapte vor putea susține greutatea unei iubiri ce cântărea cândva mai mult decât întreaga lume,pentru că pentru Alexis,el era lumea întreagă… .

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Aripi frânte.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s