~Capitolul2.Hello again!~

~After 3 years~

Era iarnă în West Village,iar oamenii se grăbeau să ajungă în casele lor înainte de a se lăsa noapte peste micuţul oraş.De când am ajuns eu acolo,se întâmplă tot felul de crime bizare,răpiri sondate cu moartea celor răpiţi şi nimeni nu venea cu nicio explicaţie normală.Stăteam la măsuţa mea de toaletă şi mă priveam în oglindă.Cât de repede a trecut timpul?Colierul de perle îmi cam dădea bătăi de cap,dar am reuşit să-l înfrâng.Părul lung şi castaniu închis stătea pe spate,îmbinându-se cu negrul intens al rochiei mele lungi.Am auzit o bătaie în uşă şi am privit în oglindă uşa,spunând:

–Cine e?pe un ton aspru şi dur.

–Invitaţii au ajuns,dră.Craig.a spus un majordomn al conacului în care stăteam.

–Vin în cinci minute Richard.am spus făcându-i semn să iasă.M-am parfumat şi m-am rujat cu un ruj de un roşu aprins,după care am ieşit.Orchestra de cameră intona un concert al lui Mozzart ce-mi gâdila urechile.Tocurile mele făceau un zgomot sacadat dar care s-a oprit când am ajuns în faţa unei oglinzi.Mi-am pus masca,deoarece organizasem un bal caritabil mascat,şi trebuia să mă conformez.La cei 21 de ani ai mei eram destul de instruită în ale societăţii.

Nu a trecut mult timp,şi văd cum pe uşă intră cel mai mare nesimţit al lumii,şi anume James Morrison,un burlac de 28 de ani,ce conducea firma tatălui său,un milionar ce era imobilizat la pat.

–Bună seara,dră.Craig.a spus el sărutându-mi mâna.

–Mda…am spus eu aruncându-mi privirea peste mulţimea care dansa sau vorbea despre afaceri.

–Ştiu că ultima noastră întâlnire nu a mers aşa cum am fi vrut…a început el dar i-am tăiat-o spunand:

–M-ai lăsat să te aştept 2 ore,Morrison!Să nu mai aştepţi nimic din partea mea!am spus plecând de lângă el.

Primisesm înştiinţre de la Richard că va veni cineva din afara oraşului.Desigur,eram curioasă să văd cine ar avea curaj să vină în oraşul meu,după atâtea lucruri suspicioase.Nu trece mult şi văd cum în uşă apare un bărbat înalt,îmbrăcat în negru şi mascat.Mi-am arcuit buzele într-un zâmbet seducător.Simţeam privirile lui James cum mă străpungeau dar tocmai asta m-a împin să mă duc spre necunoscut şi să mă prezint.

–Bună seara.am spus întinzând mâna.

–Bună seara dră.Craig.a spus sărutându-mi-o.

–Deci ştiţi mai multe decât mine.am spus în timp ce urcam la etajul sălii,pentru a nu ne deranja nimeni.Deşi mai erau invitaţi,nu erau atâţia ca la parter.Mergea urmându-mă,şi îmi spune:

–Credeţi-mă,ştiu destule.iar asta m-a făcut să mă opresc.

–Aş fi onorată să aud ce anume ştiţi.am spus privind spre sala în care oamenii erau.

–E o poveste lungă.a spus ezitând sî-mi întâlnescă privirea.

–Am destul timp liber.i-am răspuns zâmbind.A ezitat la început să-mi spună dar după un oftat,a spus:

–Acum trei ani,am cunoscut o fată,Leighton.Oraşul în care trăia era foarte frumos,de aceea tatâl meu a decis să ne mutăm acolo.După câteva zile în care ne-am întâlnit,a dispărut şi nu am mai auzit nimic de ea.Şi am motive să cred că e aici.

–Nu ştiu ce să zic… am spus.

–Spune-mi cum mă cheamă!a zis luându-mă de mâini.

–Domnule,doar ce v-am cunoscut!am încercat să mă apăr.

–Leighton!Ştiu că tu eşti…

–De ce îmi faci asta?am spus speriată.

–Pentru că merit o explicaţie!a spus strângându-mă mai tare de braţ.

–Nu am de ce să-ţi dau explicaţii ţie!m-am răstit la el.

–Dar mama ta care a murit de diabet?Fratele tău care abia ştie ce să mai facă cu afacerea?Şi pun pariu că habar n-ai ce face nepoţica ta!a spus cu aspritate în voce.Ei toţi sigur au nevoie de asta!

–Dar…n-nu e posib…am încercat să spun dar lacrimile mi-au inundat ochii şi nu am mai putut vorbi.

–Dacă l-am găsit pe tatăl tău,e posibil şi asta.a spus punându-şi mâna pe obrazul meu,după car şi-a dat jos masca.

–Acum ştiu cine eşti…Edward Wayne!am spus amintindu-mi de întâlnirea la cafenea.

–Edward Daniel Wayne.Prefer sî-mi spui Daniel de acum încolo.a spus privindu-mă insistent cu ochii lui ce erau verzi smarald pe margini,şi albaştrii deschişi în interiorul irisului.

–Desigur…am reuşit eu sî murmur în timp ce chipurile noastre se apropiau.Un milimetru mai era între noi când am fost întrerupţi de James.

 

 

10 gânduri despre &8222;~Capitolul2.Hello again!~&8221;

  1. Pingback: New Chapter from My(Immortal)Lover! | Blair's bloody world

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s