Capitolul1.Breathe Again

9 mai,2013.Piuitul aparatelor devenea enervant pentru oricine ar fi stat acolo timp de 1 an,mai bine spus,1 an,5 luni,1 saptamana si 9 zile.Eu nu aveam nici o problema,nu ma deranja nimic,ba eram chiar foarte relaxata pentru ca eram in coma.La ora 11:52,am deschis ochii din nou,mi-am scos tuburile.inconstienta fiind,si mi-am scos perfuziile goale.Spitalul in care lucram si care ma gazduise timp de 1 an,era sinistru si gol.Am mers pe holuri in speranta de a mai gasi pe cineva insa nu am avut sanse.Dezamagita m-am intors pe coridorul rezervei mele.Am vazut un semn luminos al carei neon ceda ce arata spre baie.Un loc la fel de sinistru.Unde erau aparatele performante pentru care ma zbatusesi atat?Unde erau doctorii competenti pe care ii instruisesi?Ce se intamplase cu lumea si de ce cel mai performant spital din lume arata in ultimul hal?Am pasit un pic speriata intre peretii de marmura candva albi ai camerei de toaleta care ducea spre baie.Era foarte intuneric si mirocea puternic a sange combinat cu o substanta greu de suportat.M-am intors in rezerva mea inainte sa imi pierd controlul.Mi-am cautat poseta si ceva de imbracat.Dupa lungi runde de cautari am gasit hainele cu care fusesesi imbracata inainte de operatie sau ce mi se intamplase si mi-am luat telefonul.Trebuia sa-l sun,sa il anunt ca sunt bine.Mi-am deblocat telefonul si nu aveam semnal.

–Ce naiba?mi-am spus plimbandu-ma cu telefonul prin camera.Am iesit pe hol in speranta de a prinde semnal,mai apoi m-am avantat mai inainte,mai inainte pana m-am trezit afara si am uitat de tot.Peisajul era dezolant si am cazut in genunchi de cum am vazut.Nu mai era orasul in care am crescut si trait eu.Masini sparte,cladiri parasite,magazine lasate nesupravegheate si nici urma de om.Am alergat inapoi in rezerva mea si cu greu am ajuns cu bine.M-am asezat pe pat si am inceput sa plang.Am incercat sa ma adun si am pornit cautand cheile masinii mele spre parcarea subterana.Neoanele de aici acolo inca mai functionau cu toate si nicio masina nu parea afectata.Am urcat in masina si inainte sa plec am incercat sa-mi amintesc adresa.

–232 East 38th Street,asta e!mi-am spus plecand in tromba.Uimirea ma cuprindea pe strazile fostei mele vieti.Nu stiam ce voi face de acum incolo.Am fost prea prinsa de tot ce se intampla si nu am avut timp sa ma prezint:Jessica Robinson,medic specializat in identificarea substantelor chimice si localizarea ariilor de unde provin si ocazional inventator.Am de obicei o viata linistita din punctul meu de vedere,sunt sotie spun eu iubitoare a unui om foarte mediatizat si mama unui baietel.Sunt bruneta,am parul lung si ochii albastri.Imi petrec zilele in laboratorul de la subsolul casei si am 24 de ani sau in preajma sotului meu,Kyle Robinson.Mi-am parcat masina in fata casei si am pasit pe scarile late de piatra rosie.Columnele inca erau albe,imaculate.Am pus mana pe usa si amintirile au navalit peste mintea mea.L-am vazut pe Kyle impreuna cu Aden in curtea din fata jucandu-se cand veneam acasa de la munca fericita ca am descoperit cum sa combat cel mai de temut virus,pe care ironic,tot eu il creasesi.Obsesia mea pentru vampiri crescuse foarte mult de cand eram adolescenta,pana am reusit sa-mi creez proprii vampiri.Stiu ca am intrat in casa,mi-am pus ochelarii si am intrat in laborator.Tot ce am mai auzit a fost o bubuitura.Mi-am facut curaj sa intru si tot era asa cum am lasat…jucariile lui Aden pe canapeaua mare din living,vasele nearanjate inapoi in dulapurile din bucatarie,totul parea atat de…trist.Am incercat sa urc la etaj insa un sentiment ma tinea pe loc si acel sentiment era legat de camera lui Aden.Vroiam sa aflu ce se intamplase insa ceva nu-mi permitea.Am urcat si in dreptul usii iar am avut un deja-vu.

–Mami!!Mami!!striga Aden din camera lui.M-am intrebat unde e Kyle de nu-l ajuta si cand am intrat am incremenit.Kyle era cu fata in jos,pe podea,plin de sange,iar Aden era muscat de gat si o chestie ciudata iesea pe geam.M-am repezit la Kyle plangand sa vad daca mai traieste,si dupa ce am realizat ca nu mai are nicio sansa,l-am dus pe Aden jos si s-a terminat…Mi-am facut curaj sa intru si inca se cunoasteau urmele de sange de pe mocheta.Nimic nu era atins,iar zambetul micutului meu era la fel de luminos in fotografii.Am luat o fotografie si i-am mangaiat geamul lucios,in speranta de a mai simti o secunda pielea fina a ingerasului care a plecat prea devreme din viata mea,a noastra.Am iesit din camera inainte sa incep sa plang si am intrat in a mea si a lui Kyle.Totul avea mirosul lui,amintirea lui era peste tot in camera aceea,si era ca o marca lasata peste tot unde se ducea.Am luat o perna si am strans-o in brate,lasand o lacrima sa mi se prelinga pe obraz.Nu stiu de ce imi aminteam toate acele lucruri oribile,de ce nu-mi puteam aminti ziua cand l-am cunoscut pe Kyle,sau ziua in care ne-am casatorit sau ziua in care Aden s-a nascut… .Am coborat scarile si am ajuns in dreptul unei usi mari.Am coborat scarile de metal dur,si am ajuns in fata unei usi mari de sticla ce-mi cerea o parola.Am intrat,si am descoperit toate laptop-urile,aparatura,masa aceea…Un deja-vu iar ma coplesise,mult mai dureros.

Aden se racea din ce in ce mai mult in bratele mele.Am ajuns jos,am tastat parola si am intrat asezandu-l pe masa de operatii,legandu-i manutele de masa cu niste legaturi metalice.

–Mami…spunea in agoonie.

–Puiule,rezista,mai e putin.i-am spus pregatind antidotul.Aden,Aden,uite,vreau sa ramai cu mine,stiu ca o sa doara dar o sa treaca si tu vei sta cu mami,da?i-am spus facandu-i injectia aproape de locul unde fusese muscat.Tremura,si l-am strans cat de mult am putut in brate pana am simtit ca pielea ii devenea dura,si devenea foarte rece.M-am uitat la caninii lui si intradevar,devenea unul din monstrii pe care i-am creeat.Nu am vrut sa vad asa ceva,si am ales sa ii finalizez eu suferinta.

Chiar nu-mi mai aminteam asta si am cazut in genunchi langa masa aceea care mi-a tinut copilul pentru ultima oara.Lacrimile nu mai conteneau si blestemam ziua in care am eliberat acele bestii in lume.

Am incercat sa ma echilibrez,sa ma concentrez pe ce trebuie facut.Era de-abia 14:28 cand m-am dus in living sa ma linistesc.Am baut un pahar de apa si am urcat la ultimul etaj al casei,in birou.M-am uitat peste niste hartoage cu numere,functii,formule,rezultate si m-am pus pe lucru.O fisa mi-a atras atentia.Compusi organici ai unei albine cu extras de Propilenglicol monometileter au fost testati pe un om si i-au provocat mutatiile dorite de mine.Nu mi-am putut stapani uimirea insa se pare ca toate acestea erau contagioase si au infectat mai multi oameni dupa ce albina ce a ajutat la indeplinirea sarcinilor a scapat din laboratorul de teste.A fost numit “Bee Project”,iar eu eram initiator impreuna cu Jason Neville si Evelyn Stwart.Mi-am aranjat ochelarii,am luat fisa care ma interesa si am coborat in bucatarie dupa o cana de cafea.Trebuia sa aflu de ce lumea ajunsese asa!Mi-am luat cana de cafea si in timp ce mergeam in birou,inapoi,m-am uitat peste datele inregistrate ultima oara,18 martie 2012.Sub acea rubrica scria ca datele urmatoare imi vor fi trimise prin posta intr-un an,deci trebuiau sa fi ajuns.Am coborat din nou la parter,si am vazut un plic mare alb sub usa.Cand m-am intors in casa nu era nimic acolo,cum a aparut?L-am luat si l-am studiat atenta.Parea in regula asa ca l-am disecat in birou.Numere si nume,atat gaseam acolo.Un numar mi-a furat privirea:

“Populatia ramasa dupa infectarea mondiala este de 3,5 miliarde si e in scadere din care,2 miliarde sunt vampiri iar restul oameni vaccinati la timp.”

–Deci mai e o speranta.am spus privind numerele bucuroasa.

 

M-am uitat si peste notele scrise de mine asupra acelor “vampiri”.Piele inchisa la culoare,un posibil gri,ochi la aceeasi culoare,unghii mari si colti.Unii pot rezista la contactul cu soarele altii mor.Se hranesc ca si stramosii lor fictivi cu sange,posibil de om insa le putem distrage atentia si cu alt soi.Atentie:nu rezista la arme de calibru mare sau la pusti Hatsan AT44W-PA,sau la pistoale cu glont de calibru 12 mm.

 

Un sentiment ciudat ma incerca,imi venea sa sar in sus de bucurie dar sa si ma pregatesc cumva de nimicirea acestei specii.Degeaba avea “succesul” asta daca langa mine nu mai era nimeni.M-am ridicat hotarata de la birou si am inceput razboiul impotriva speciei “mele”.In laborator mi-am creat spatiul necesar de trait aducandu-mi provizii si echipand mini-bucataria si baia de acolo.Mi-am pregatit mai multe arme printre care si cele mentionate mai sus in note si am inceput sa-mi dotez casa.Desi era mai ferita de pericole pentru ca era mai departe de oras tot nu puteam risca.Am stropit in jurul casei cu acid pentru a nu-mi simti mirosul,la usa am mai pus inca 2 incuietori si la ferestre la fel si am avut grija sa acopar cu metal tot ce insemna sticla.La 19:41 toata casa era pusa la punct.Eram imbracata cu un maieu alb,cu niste pantaloni negri scurti bufanti si o pereche de adidasi.Parul il aveam strans in coada de cal,in asa fel incat parul carliontat sa cada usor pe spate si sa nu ma incurce in munca titanica pe care o aveam de facut.Eram obosita franta,simteam cum siroaie de transpiratie mi se scurg pe piele si cum brobonelele imi stau pe frunte.Am facut un dus relaxant si m-am imbracat intr-o pijama cu pantaloni scurti si tricou si m-am asezat in pat.Mi-am trecut degetele peste ochi pentru ca ma dureau si am incercat sa adorm cu perna in brate,singura insa nu puteam,un gand ma tot nelinistea.Cine mi-a trimis plicul?M-am intors pe spate in pat si cand mi-am indreptat privirea spre tavan am crezut ca innebunesc.Un fel de vampir dar nu ca cel descris de mine ma tintuia cu privirea.Am inceput sa tip si am pus mana imediat pe pistolul de langa pat indreptandu-l spre creatura care statea nemiscata.

 

–Nu crezi ca ne cam grabim,totusi,nici macar nu ma cunosti.mi-a spus baiatul care parea sa aibe 25-26 de ani,in timp ce “aterizase” pe podeaua din camera mea.

–Cine esti si cum ai intrat?l-am intrebat tinand pistolul indreptat tot spre el.

–Si cand te gandesti ca am fost tot timpul aici….

–Ai fost aici?!Deci tu mi-ai…

–…trimis plicul azi.Da.Imi permiti sa ma prezint sau ma impusti si terminam cu povestea asta?mi-a spus frecandu-si palmele ca si cum s-ar fi murdarit,si zambind.Am pus pistolul langa mine si l-am ascultat.

–Ma numesc Nathaniel Crowford.Am 25 de ani,sunt Newyorkez si obisnuiam sa conduc afacerea familiei pana virusul asta nenorocit m-a transformat in vampir.mi-a spus fara sa-i apuna zambetul acela nimicitor.Avea parul argintiu,ochii de un albastru spre mov,cred ca mai mult un lila,era inalt si bine facut.

–Nu ai de gand sa-mi spui cine esti?ma intreba razand.

–Jessica Robinson,doctor.i-am spus intanzand mana pentru a face cunostinta.

–Incantat.Deci,ce treaba ai tu cu ce s-a intamplat?m-a intrebat serios.Nu vroiam un vampir furios in casa cu mine pentru ca misiunea mea s-ar putea incheia brusc in noaptea aceea.

–De unde stiu ca nu o sa ma omori dupa ce iti spun?

–Nu o voi face,nu cred ca imi va folosi moartea ta la nimic.

–Eu sunt initiatorul programului “Bee”,dar nu eu sunt cea care a declansat virusul,ci colegul meu,Jason Neville,pentru ca el avea in grija laboratorele de teste de unde a scapat albina infectata care a infectat la randul ei apele din lume.am spus incercand sa ma apar.

–Minti.mi-a spus el nonsalant apropiindu-se de mine.Zi-mi ce s-a intamplat,stiu ca albina e de vina,insa nu a infectat apele.

–Pai…virusul se transmitea si pe cale orala,iar noi am descoperit vaccinul prea tarziu…i-am marturisit in cele din urma.

–Aham…a durut sa-mi spui?m-a intrebat ca un parinte care afla de la copilul lui de o boacana.Am dat negativ din cap si am incercat sa ma feresc de privirea lui.Stiu ceva ce te-ar putea ajuta.

–Ce?l-am intrebat plina de speranta.

–In toata “societatea” creata de noi,vampirii,s-au creat mai multe…grupuri: rebeli si legionari.Un anume Lucifer Morgan,ne conduce,e un fel de presedinte al nostru,aici in New York.Rebelii au si eu un presedinte,un vampir mai intepat si care ii tine piept lui Lucifer dar am auzit ca i-au pus gand rau oamenii lui.

–Si ce ar trebui sa fac eu?

–Ai spus ca atunci nu ati descoperit vaccinul,si atunci cand il vei descoperi sa te intalnesti cu el si sa-i faci ingectia pentru a vedea daca merge.

–Dar poate muri…si nu cred ca ar mai avea vreun efect…

–El vrea sa incerce.Ma duc sa-i spun..

 

–Nu…dar era deja prea tarziu.

Anunțuri

15 gânduri despre &8222;Capitolul1.Breathe Again&8221;

  1. Pingback: The re-new story :D | Lost in Wonderland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s