~Capitolul3.The Eye Of The Devil~

~Lilian’s POV~

Nu puteam crede că am făcut aşa ceva.Probabil am făcut viaţa mizerabilă a unui muritor mai senină,ştiind că Ducesa de van der Westwind l-a sărutat.Mi-am dezlipit buzele de cele ale străinului,care erau atât de moi şi dulci ca mierea,şi m-am dat jos legătura de la ochi.În timp ce mă chinuiam să-mi dau jos legătura,am putut simţi cum vine spre mine,iar la gândul acela am reacţionat mai rău decât aş fi făcut-o vreodată,şi anume,l-am plesnit destul de tare,deoarece a răsunat în toată încăperea impactul dintre noi doi.Atunci sala a amuţit,ca şi atunci când a intrat el,doar ca acum şuşoteau lucruri oribile cum ar fi „e moartă…”sau”maine vom merge s-o vedem spânzurată”iar atunci,pur şi simplu am smuls cu toată puterea legătura ce mă împiedica să-mi văd condamnarea la moarte.În timp ce panglica cădea pe podeaua prăfuită,m-am afundat în ochii lui negri ca sufletul Morţii.Bărbatul pe care am aşteptat 100 de ani  să-l cunosc stătea acum în faţa mea,profund indignat de faptul că l-am plesnit.Mâna lui mare,ce avea un inel pe degetul arătător,care părea a fi un sigiliu,se odihnea pe urma roşie a palmei mele.Vroia doar să îmi sărute mâna în semn de respect,iar eu…l-am plesnit.Atunci am simţit un sentiment ciudat,unul care nu-şi mai găsise locul în inima-mi de gheaţă,unul care creştea cu fiecare secundă care trecea.Timpul parcă se opri în loc şi aştepta ca unul din noi să facă o mişcare,în timp ce eu îl studiam atentă pe îngerul meu întunecat.Părul ciufulit şi negru,ochii de onix,nasul ascuţit,drept şi mic,buzele subţiri dar în acelaşi timp cărnoase şi atrăgătoare.Ochii lui mă fixau,şi parcă vedea prin mine,atât de intensă era privirea lui.

~Stranger’s POV~

Asta a fost peste aşteptările mele.Cea care mi-a furat buzele pentru prima data în 278 de ani,m-a…plesnit?Nu puteam să cred că acea femeie,o adevărată zeitate,mă prostise.Deşi,ochii ei de azur mă făceau să mă topesc,părul ei auriu îmi cerea să îl ating,buzele ei mă implorau să o sărut din nou…Eram un sclav pentru ea,aşa cum nu am mai fost de aproape 300 de ani,şi tot ce-mi doream acum era s-o am.Mi-o doream,monstrul din mine vroia s-o devoreze cu fiecare particulă a fiinţei sale,iar eu vroiam…s-o am.Atât de egoist am devenit încât decideam în locul persoanelor.După câte vedeam,în locul ei sigur nu o puteam face.Mi-am mai încercat odată norocul şi am păşit spre ea,i-am luat mâna micuţă într-a mea şi am dus-o aproape de buzele mele,mai apoi scăldând-o cu o sărutare.Mi-am ridicat ochii pentru a-i întâlni privirea seceroasă şi am spus hotărât să-mi fac o impresie memorabilă:

–Contele Christian Benjamin Crane.am spus ţinând o mână la spate.

–Ducesa Lilian van der Westwind,a spus ea.Vocea ei caldă vroiam să îmi rostească numele.Vroiam să aud acele cuvinte de la ea.

–Încântat.am spus arcuind doar colţul stâng al gurii.Am zărit imediat ce am zâmbit cu picioarele aproape i se înmuiaseră,şi am avut dreptate în legătură cu crinul,Lilian avea să fie a mea.Pentru totdeauna!
M-am apropiat din nou de urechea ei micuţă şi am spus,şoptit:

–Aş vrea să-ţi dau un cadou…în privat.am spus nereuşind să nu o ating din nou.

–Desigur.a spus serioasă,chiar dacă ştia că ştiu că nu era aşa pe dinăuntru.Fata asta era mai mult decât am putut vedea timp de trei secole.A plecat spre o altă cameră,de la etaj iar eu am urmat-o.Am trecut un coridor lung,pe care erau presărate uşi mari din lemn masiv,până ne-am opritîn faţa uneia cu nişte îngeri ieşiţi în relief din uşa sângerie.A apăsat pe clanţa fumurie şi am păşit într-o cameră imensă,cu un birou din acelaşi lemn ca şi uşa,iar de-a lungul,pereţii,erau căpţuşiţi cu rafturi întregi cu mii şi mii de volume.A luat loc pe unul din scaunele din faţa biroului cu picioare întortocheate,şi aştepta.Ţinuta ei impecabilă,coafeura minunată,totul mă făcea să mă năpustesc peste ea şi să-i fur din nou buzele.M-am apropiat din nou de ea,şi ju că am putut să simt cum s-a cutremurat,iar apoi m-am aşezat pe scaunul din faţa ei.Am privit-o lacom de câteva ori şi am rupt tăcerea,care era atât de groasă şi grea,încât s-au auzit cioburile lovind lemnul de pe podea.

–Pe invitaţie am văzut după încântătorul nume Lilian un C.Aş putea să ştiu ce simbolizează?am spus privind-o ca un copil care vrea câteva bucăţi de ciocolată deşi ştiam deja.A deschis petalele crinului de care deja eram îndrăgostit şi a spus:

–Al doilea nume al meu.Crimson.a spus sfioasă.De ce se purta aşa?Atunci am tras aer în piept cât pentru trei oameni,şi am scos din buzunarul sacoului meu,o cutie micuţă de argint,ce era făurită special pentru ea,cu iniţialele ei,L&C pe capacul acesteia.I-am întins-o şi se uită curios la mine,iar când i-am făcut semn din cap s-o ia,a cuprins-o între degetele ei subţiri.Când a deschis-o a scos un mic ţipăt de uimire şi sşi-a acoperit gura cu palma.Şi-a îndreptate acea privirea nemuritoare spre mine şi i-am spus:

–A fost al zeiţei Damia,un înger căzut ce s-a îndrăgostit de altul ca ea,aici,pe Pământ.am spus în timp ce luam bijuteria şi i-o puneam la gâtul firav.

–Serios?a spus ea aşteptând să îi închei cheiţa lănţişorului.Cum se numeşte?

–Ochiul Diavolului,am spus pe un ton intens şi grav.Atunci ea atresărit,semn că ştia cu ce se confruntă.Piatra roşie ca flăcările Iadului atârna acum uşor într-o împletitură de argint la gâtul celei mai frumoase fiinţe de pe pământ.Am vrut s-o sărut,deoarece asta citeam în ochii ei care mă fixau de ceva vreme,dar un ţipăt mă opri,şi ne atrase atenţia amândurora.

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;~Capitolul3.The Eye Of The Devil~&8221;

  1. Pingback: 3th chapter from The Eye Of The Devil | Blair's bloody world

  2. „Ochiul Diavolului ” …foarte,foarte interesant ! Mi-a plăcut capitolul pentru că i-a descris pe cei doi,sunt curioasă cine a ţipat la final 😀
    Pupici , Bianca ^_^
    P.S : „Piatra roşie ca flăcările Iadului atârna acum uşor într-o împletitură de argint la gâtul celei mai frumoase fiinţe de pe pământ.” o frază perfectă :X

  3. A fost superrrr mi-a placut mult atunci cand ai descris piatra a fost totul asa de coerent si de natural a fost super darrrrr m-ai lasat chiar in pom desi capitolul a fost exceptional fug la next :*:*:*:*::*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s