~Capitolul5.Dead forever!~

~Lilian’s POV~

Aerul uşor de toamnă târzie îmi mângâia obrajii în care razele lunii blestemate se oglindeau.Mă ţineam de bara rece şi rigidă,aplecându-mă peste ea pentru a urmări mai îndeaproape ce se întâmpla cu Damian,sau ce se va întâmpla.Mă gândeam cu groază la viitorul bunului meu prieten şi oricât de mult a-şi vrea,nu l-aş putea salva dintre ghearele unor simpli muritori.

–Îmi pare rău dragul meu prieten…am şoptit ducându-mi mâna la gât,atingând pandantivul minunat primit de la Christian,şi atunci,prin faţa ochilor mi-au trecut momentele de mai devreme.Scânteia unei speranţe se aprinse înăuntrul meu,iar totul parcă revenise la viaţă,dar tocmai atunci,din dreptul uşii,a spus ferm:

–Nu vei face asta.

Christian mă privea cu ochi duri,reci ce aproape m-au speriat.Am menţinut contactul preţ de câteva secunde până a cedat şi s-a apropiat de mine.Am spus să continui jocul acesta viclean al morţii şi am spus,ca o copilă inocentă,lăsând privirea în jos:

–Dar,dar erai…acolo.m-am întors şi am arătat spre uşa de la intrarea în castel.Atunci,cu o viteză uluitoare,l-am simţit în spatele meu.Respiraţia ca de gheaţă se izbea de ceafa mea,iar cârlionţii aurii tremurau la atingerea acesteia.Am tresărit şi am făcut ochii mari.A ridicat uşor mâna albă ca prima zăpadă şi şi-a aşternut-o uşor peste pântecul meu,ţintuind-o acolo.Mâna stângă încă îi atârna pe lângă trupul lipsit de suflet,chiar în spatele mâinii mele.Am închis ochii,lăsându-mă purtată de val,şi i-am prins-o într-o strânsoare gravă.Nu vroiam să-mi dea drumul.Buzele sale îmi atingeau pielea,şi după ce m-a sărutat pe gât,încă le mai puteam simţi răcoarea.Mâna sa răspunse strânsorii mele,şi a luat-o uşor,ducând-o în paşi de vals spre mâna ce domnea liniştită peste pântec.Am scăpat un mic sunet de plăcere,provocat de nenumăratele săruturi cu care îmi împodobea pielea.Am vrut să mă întorc însă o şoaptă plină de pasioune mi-a şoptit la ureche:

–Nu…

Am vrut să protestez.Deşi eram femeie,eram şi un vampir.O ducesă.Nu mă putea suci pe degete cum vroia,în plus,pandantivul e al meu,un cadou nu se returnează.Am deschis ochii,privirea prefăcându-se într-una serioasă,ca cele din nopţile însângerate în care vânam alături de Lestat.Mi-am ridicat capul,şi l-am prins de încheieturi,iar într-o fracţiune de secundă,era lipit de perete.M-a privit încercând să pună cap la cap toate piesele acestui joc ce-ţi lua minţile şi ca semn că a descifrat acest cod periculos,buzele i s-au întredeschis iar eu am spus,stăpână pe situaţie:

–Credeai că Damian e singurul supranatural de prin părţile astea?

A înghiţit în sec,privindu-mi buzele pline de culoare,după care ochii de onix m-au izbit din nou,mai puternic,ca şi cum o încărcătră s-ar fi descărcat în ochii mei,şi a spus:

–Se pare că ştii cam multe,ducesă.Probabil,dacă în locul meu ar fi fost Lestat,v-aţi fi descurcat mult mai bine,dar cum sunteţi pe un teren necunoscut,mă lăsaţi pe mine să mă îmbăt cu amarul acestei fantasme otrăvitoare.Jalnic.Jalnic şi pentru un elev al celui mai bun vampir din lume,ar trebui să fie cea mai mare ruşine.Poate că deţii controlul Jeaqueline,dar nu pentru mult timp!iar apoi a dispărut,eu prăbuşindu-mă la pământ,praful de prin podea ridicându-se în aer.Priveam pierdută,un punct din cameră,şi în ciuda întâmplărilor mă gândeam la cât de frumos suna numele meu rostit de el,iar gândul ăsta mă făcea să vreau să aud şi să gust dulceaţa de pe buzele lui împietrite.

~~A doua zi-Lilian’s POV~~

O ploaie rară aducea vestea uciderii lui Damian în gândul fiecărui locuitor al Londrei.Priveam de la acelaşi balcon de la care seara trecută am privit fără a putea face nimic,condamnarea lui Damian.Am oftat,o lacrimă însângerată căzând pe obraz,spintecându-l când o bătaie în uşă mă trezi la realitate.Mi-am întors capul spre uşă,iar John apăru,cu o scrisoare în mână.

–Ducesă.a spus lăsând capul în jos.

–Ce e?am spus eu sec,privindu-l ameninţătoare.

–Aveţi o scrisoare,pentru exectuţia dl-ui du Lioncourt.a spus după care la un semn discret al meu,a ieşit.Ecoul paşilor mei se auzea pe măsură ce înaintam spre măsuţa de cafea,pe care stătea leneşă scrisoarea,învăluită într-un plic alb.Am ridicat-o cu grijă iar pe spate era semnat Judecătorul Robinsson.Asta m-a făcut curioasă aşa că am deschis.o fără încetare.

„Ducesă van der Westwind,

vă scriu cu mare părere de rău pentru că ştiu că eraţi în relaţii foarte bune de prietenie cu dl. du Lioncourt,dar trebuie să asistaţi la executare,fiind cel mai înalt cap prezent în Londra.Vă aştept în piaţă.

Judecătorul Edwin Robinsson.”

Cum am terminat de citit,am mototolit-o şi am aruncat-o în şemineul care era aprins,spre fericirea mea.

Mergeam,îmbrăcată în negru,pe pavajul aleii de care se izbeau picăturile mari de ploaie,în ritm alert.Nu vroiam trăsură,vroiam să-mi salvez prietenul,aliatul,tot ce mai rămăsese din vechea Jeaqueline.Acea fiinţă moartă,pe care Christian vroia s-o cunoască cu orice preţ,iar ca să nu se risipească prin vântul dur al timpului,trebuia ca Damian să-i fie ancoră.Trebuia să fac asta,pentru a depăşi cel mai mare obstacol,cea mai mare cursă,şi anume,iubirea mea pentru Lestat,care părea că nu va mai păli în veci.Eu continuam să-l iubesc chiar dacă negam asta,însă trebuie să accept că el e mort pentru totdeauna…

Mă afundam în pădurea din jurul castelului,pentru a ajunge în oraş.Norii negri cucereau Împărăţia Cerurilor,gonond norii curaţi şi puri,pentru a fce loc furtunii.Fulgerele şi tunetele înspăimântătoare mă făceau să grăbesc pasul.Şuviţele aurii îmi erau acum lipite de faţă şi de gât,partea de jos a rochiei era plină de noroi,la fel ca şi pantofii încrustaţi cu safire,iar rochia,se lipise de trupul meu,scoţând în evidenţă,formele accentuate de după „trezire”.Alergam,şi mă şi uitam în spate,dar când am vrut să privesc din nou în faţă,cineva mi-a pus mâna la gură şi totul a fost cufundat în întuneric.

~~La reşedinţa Crane-Christian’POV~~

Stăteam la biroul meu,încercând să dau de ucigaşul ce îmi consacrase viaţa,la fiind una singuratică,lipsită de iubire.Toate pistele mă duceau spre ea,Ducesa vicleană care se dădea drept altcineva.De aceea am întrebat-o atunci cum o cheamă,trebuia să fiu sigur,iar ea făcea prea multe greşeli.Ştiam că puterea pandantivului este mare,însă Lilian şi Ochiul se atrăgeau ca magneţii.CEva nu miroase-a bine dar..

–Ahh!am ţipat,căzând de pe scaunul masiv,zvârcolindu-mă pe podea.Eram singur în conacul mare,aşa că nimeni nu mă putea auzi.Mă ţinem cu mâinile de cap,durerea intensificându-se.Tâmplele îmi pulsau violent,ce se întâmpla cu mine?Am deschis ochii,din ei acum parcă ieşind flăcări,flăcări puternice din străfundurile Iadului.Mă ardeau cumplit,iar din mine parcă se rupea ceva,ceva esenţial vieţii mele netrecătoare!

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;~Capitolul5.Dead forever!~&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s