~Capitolul7.Visions?~

~Lillian’s POV~

Zăceam întinsă pe betonul rece.Gratiile de deasupra mea tăiau luna şi mi-o dădeau bucăţi.Încă eram bântuită de sunetele acelea,de atingerea aceea şi numai gândul mă făcea să tremur.Mă simţeam goală pe dinăuntru,atât de goală încât ecoul fricii se făcea auzit.Retrăiam momentele de acum 100 de ani,doar că acum eram conştientă şi singură.M-am sprijinit într-o mână şi am reuşit să mă rezem cu spatele de zidul de piatră.Mi-am tras mâinile spre abdomen,zgârâind betonul de sub mine cu unghiile.De moarte nu mi-a fost niciodată frică,însă liniştea mă sperie căci strigă adevărul.Adevărul mostruos despre nişte fiinţe atât de graţioase şi frumoase,pe atât de oribile şi desgustătoare.

Am închis ochii şi am încercat să murmur ceva doar pentru a nu-mi pierde minţile.Simţeam acum cum fiecare părticică de linişte din mine fuge din cauza liniştii ce mă învăluia.Tremuram din nou.Mi-am strâns picioarele la piept şi m-am prins cu mâinile de cap scoţând un răgnet puternic.

~Christian’s POV~

Vorbele ei m-au făcut să mă încordez.Deşi eram în minus,am stat drept şi am confruntat-o.Nu vroiam să dau semne de slăbiciune însă deja îmi pierduseşi din puteri.Nu eram sigur că mai pot face faţă încă unui atac atât de puternic.

–Unde e?se auzi vocea ranchiunoasă a fetei care îşi ţinea chipul acoperit.

Ştiam că acum vorbesc despre Jeaqueline,căci de piatră nu au aflat.Cel puţin încă.

Roşcata a aruncat o privire severă către bărbat iar atunci am trântit uşa spărgând vitraliile,ajungând în birou de unde am luat lancea.Am auzit la scurt timp cum un val puternic mi-a zguduit conacul şi am fugit către birou,pentru a mai lua câteva arme.M-am lăsat pe genunchi şi am deschis sertarul când aud în spatele meu un mârâit puternic înnăbuşit.Mi-am întors privirea preţ de o secundă şi am zărit un lup enorm.Am dat să fug însă lupul a sărit pe mine şi mă ţintuia la pământ,între noi fiind doar lancea care îi stătea între dinţi.Gura lui se apropia din ce în ce mai mult de faţa mea şi atunci l-am împins de pe mine şi l-am împuns cu vârful lancei,căzând pe spate,scheunând,reuşind să scap.Am fugit pe scări în jos până în salon şi am dat de fata care îşi ţinea chipul acoperit.Ştia ce i-am făcut vârcolacului după ura ce se întrezărea în ochii ei şi s-a năpustit asupra mea.M-am apărat strângând-o de gât,atunci căzându-i gluga şi am văzut-o:

–Lumen?am întrebat,împingând-o la o distanţă considerabilă faţă de mine.

–Frăţioare… .Nu ne-am văzut de mult timp.a spus râzând isteric,în spatele meu căzând direct în picioare roşcata care m-a înjughiat.

~Lillian’s POV~

Nu-mi mai simţeam mâinile de atâta scorojit în piatră cu unghiile şi simţeam cum mă înnec în liniştea aia apăsătoare.Părul îmi era lipit de cap,hainele mi se mulaseră pe corp din cauza umezelii,buzele îmi erau crăpate iar ochii adânciţi de nişte cearcăne negre.Arătam ca un vampir înfometat însă nu eram aşa.Arătam în halul ăla doar pentru că liniştea se înfruptase din mine cu o poftă ce mă vlăguise de puteri.

Sunetul puternic al unor tobe şi paşii apăsaţi ai unor soldaţi ce mărşăluiau glorios prin ploaia care nu mai înceta să cadă după zăpadă mă trezise parcă la viaţă.Cu greu m-am ridicat de pe jos şi sprijinindu-mă de peretele scorojit,am reuşit să văd afară.Soarele nu se vedea,iar norii se adunaseră deasupra mea.Priveam confuză tot ce se întâmpla şi am zărit în depărtare o căruţă în care Damian era legat de un par,şi el fiind la fel de slăbit ca şi mine.Simţeam cum lacrimile s-au strâns în colţul ochilor şi priveam neputincioasă cum este aşezat pe mijlocul unui podium de lemn,în jurul lui fiind mulţimi de paie.Nimeni înafara oficialului şi al gărzilor nu era prin preajmă,eu fiind singurul spectator la moartea salvatorului meu.Am tras aer în piept şi am strâns cât de tare am putut gratiile ce mă împiedicau strigându-i numele.Mă privea pierdut şi am putut citi pe buzele vineţii cuvintele „O să fie bine…” urmate de un zâmbet blând.Strigam tare,lacrimile şiroind pe obrajii mei însă parcă numai el mă putea auzi iar judecătorul a aruncat scârbit făclia aprinsă,mistuindu-i corpul lui Damian în flăcările acelea nemiloase.Am simţit cum odată cu el,ard şi eu,şi sufletul meu şi am rămas inconştientă privind flăcările mistuitoare.Piatra ce-mi atârna la gât a luminat puternic iar toată vlaga ce-mi dispăruse,parcă revenise şi nimic nu s-ar fi întâmplat.Priveam cum locul unde era Damian acum era gol.Am închis ochii,rezemându-mi fruntea de gratii şi i-am deschis din nou.Am putut vedea o siluetă în toată perdeaua de lacrimi ce-mi acopera ochii,ce mă privea atentă şi am suspinat uşor:

–Lestat?

a67affc6058bff08b852a713cfec486b-d4cadxs

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;~Capitolul7.Visions?~&8221;

  1. Pingback: Chapters! | Lost in Wonderland

  2. am zis eu ca lestat e! B, parca mi-ai citit gandurile! chiar ieri ma gandeam la TEOTD si azi ai postat capitolul! inca o dovada ca suntem surori psihopatice :))))) am scris si eu un capitol tot la pov noua si vreau sa-mi spui daca inca seamana cu a ta (nu ca as vrea sa ne certam pe tema asta) xoxo!

  3. Pingback: Chapters!!! | Lost in Wonderland

  4. waw dupa atatea zile chinuitoare in care nu am avut timp sa pot sa citesc capitolul ti mi-ai pus capac sincer e ….frate ma duc la next :))) cunt foarteee curioasa <3<3<3<3 abia astept sa vad ce se intampla

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s