Capitolul14

Mă afundam în întunericul pădurii spre care Damian l-a îndrumat pe vizitiu.Un fior rece mi-a trecut pe şira spinării i un sunet înfiorător a ieşit din străfundurile pădurii.Mi-am strând poşetuţa şi mai tare lângă minedar ştiam că ce aveam să fac va fi bine,şi ca Damian va fi obligat să se întoarcă.La scurt timp,vizitiul strigă spre mine că am ajuns iar eu am tresărit la acele cuvinte:”am ajuns”.Aşa mi-a spus şi mama când ne-am mutat la Paris,aşa a spus şi Lestat când am intrat prima oară în conacul lui Nathaly,şi aşa spune şi omul acesta.Am înghiţit în sec şi am aşteptat ca uşa să-mi fie deschisă.Cu ajutorul vizitiului,am coborât iar tocul unuia dintre minunaţii mei pantofi,încrustaţi cu pietre semipreţioase,se scufundă în ţărână.

–Grozav!am spus nervoasă,iar bărbatul se aplecă să-mi scoată piciorul de acolo.În câteva secunde eram ca nouă dar,frica nu dispăruse între timp.Simţeam că cineva e pe urmele mele,că cineva mă priveşte,dar că privirea lui este peste tot!!Am înaintat până am dat de o clădire mare ce părea o biserică abandonată,cu vitralii imense,unele sparte,altele neatinse,şi cu sculpturi în piatră impresionante.Am ajuns şi la uşa acesteia,şi am atins-o uşor cu mâna,până s-a deschis.Vizitiul a rămas la trăsură,aşteptând să ies de acolo.

Sala impresionantă îmi era cunoscută,şi parcă şi teama se mai estompă,dar când am ajuns în mijlocul sălii,vocea lui s-a auzit:

–Îţi aminteşti de locul ăsta,Dragă Moştenitoare?

–Desigur…am spus sigură pe mine în timp ce buzele mele s-au arcuit într-un zâmbet viclean.

–Damian mi-a spus de sosirea ta aici,dar nu mă aşteptam să vii atât de devreme.a spus cu un aer sarcastic în voce.Probabil,faptul că încă nu ştiam unde anume este i se părea amuzant.

–Am crescut.Odată cu tine…am răspuns încercând să par indiferentă la spusele lui.

–Draga mea…nu uita.Eu sunt mereu aici pentru tine,deşi între noi a fost o luptă continuă.Şi acum…şi atunci.a spus apărând în faţa mea de nicăieri.Spre surprinderea lui şi a mea,am rămas nemişcată şi i-am întors spatele.

–Ştii bine de ce suntem aici,aşa că…fă-o odată şi să terminaăm cu asta!

–Şi unde ar mai fi distracţia?a spus încercuindu-mă.

–Dcaă nu o faci tu…o să găsesc pe altcineva sî o facă.am spus furioasă.

–A da?Şi pe cine anume?a spus râzând.Nu ştii că ultimul Moştenitor a fost…eliminat?

–Poftim?am spus surprinsă că aducea subiectul în discuţie.

–Nu ţi-a spus Damian?

–Ba da dar nu a detaliat.Unde e?am spus căutând cu privirea un coşciug sau ceva!

–E în siguranţă,sigur veţi face schimp de experienţe când văveţi întâlni.a spus prinzându-mi mâinile în strânsoarea sa.

–Ce faci?Vladimir,dă-mi drumul!am ţipat,dar nimeni nu mă putea auzi.M-a dus spre altarul ce era ruinat de trecerea anilor şi după el,erau două coşciuge.În cel de lângă mine era un bărbat mai mare ca mine cu cel mult 2 ani.Avea părul negru şi vâlvoi,un nas drept,fin şi ascuţit,sprâncenele arcuite şi ochii închişi,iar o ţăpuşă îi străpungea inima.În timpul ăsta,Vladimir m-a pus în coşciugul alăturat,şi dintr-o dată nu m-am mai putut mişca.Încercam să fac ceva,să zic ceva dar…nu puteam.Am putut doar să-l privesc pe Vladimir,creatorul lui Nathaly cum ţinea asupra mea,o ţăpuşă de lemn,albă.

–Linişteşte-te…e din stejar alb,doar vei dormi,până îţi va fi scoasă.Somn uşor scumpo.a spus înjunghiindu-mă.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Capitolul14&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s