Capitolul 1

Ceasul de pe birou scotea un sunet obositor.Era şase.Din nou am muncit peste program.Laptop-ul din faţa mea aştepta să fie folosit dar nu ştiam ce să fac.Afară ningea,era întuneric,întreaga firmă era pustie auzindu-se în depărtare sunetul scos de aspiratorul omului de serviciu.

M-am frecat la ochi şi am căscat.Prezentarea avea loc în două zile iar eu nu aveam nici măcar o idee pentru o strategie cât de cât bună.Am oftat şi am trântit laptop-ul,închizându-l.M-am ridicat zgomotos,mi-am luat plicul,m-am îmbrăcat şi am ieşit cât mai repede din clădire.Mă simţeam sufocată.

Aerul rece m-a izbit puternic trezindu-mi simţurile.Am tras aer în piept şi am început să merg.Nu aveam ţintă,încercam doar să îmi eliberez mintea de toate detaliile redundante la care a fost supusă în ultima vreme.Nici nu mai ştiam unde stau aşa că am mers încotro am văzut cu ochii.

Fulgii cădeau încet iar eu îngheţam.Am căutat cu privirea un loc în care m-aş putea adăposti o vreme de furtuna de afară şi am ochit o cafenea de peste stradă destul de animată de zâmbetele calde ale îndrăgostiţilor.M-am asigurat în fugă şi cu gândul la Crăciunul pe care îl voi petrece din nou singură şi la birou am dat peste cineva.

–Scuze!am spus eu aeriană,muşcându-mi buzele.

–E ok,data viitoare uită-te pe unde mergi,scumpo.

M-am uitat puţin strâmb la el,probabil din cauza ochilor de un albastru intens sau a vorbelor pe care mi le aruncase apoi realizând că mă holbam.

–Eşti ok?Nu pari… .

–Da,sunt bine.Eu doar… .am spus arătând spre cafeneaua din care ieşea un cuplu.

–Te vezi cu cineva?m-a întrebat privind geamurile aburite ale uşilor de sticlă.

–Nu,îmi e doar frig.

–În cazul ăsta,te vezi cu cineva.

Am intrat repede în cafenea şi ne-am aşezat la o masă undeva lângă un stâlp.Luminile galbene,atmosfera plăcută m-a făcut să mă destind şi am putut să-l privesc fără eschivări pe străinul frumos care m-a tras din lumea mea spre lumea reală.

–Eu sunt Viktor DeHein.

–Katrheen Krossg.

–Nemţoaică?

–Neamţ?

A râs o clipă privind podeaua apoi cu un rânjet ce îţi tăia răsuflarea s-a uitat la mine.

–Crescut în Chicago.

–Cam departe de casă,domnule DeHein.

–Întradevăr,dar afacerile sunt afaceri.

–Oh,deci cu asta vă ocupaţi.

–Vă pot lua comanda?

O tânără roşcată plină de pistrui pe nas s-a apropiat sfios de masa noastră după întregi dezbateri ce au avut loc după tejghea.S-a uitat puţin la mine apoi şi mai puţin la Viktor.

–Un machiato cu mult lapte şi…

–O cafea neagră.a continuat el.

–Imediat.a spus fetişcana şi a fugit cât mai repede.

–Vic.

–Poftim?am întrebat eu puţin nedumerită.

–Spune-mi Vic.Avem aproximativ aceeaşi vârstă,nu cred că e nevoie de amabilităţi.

Mi-am dat ochii peste cap.Oricât de bine ar putea arăta tipul,caracterul îl distrugea.Nici măcar nu mai înţelegeam ce caut la aceeaşi masă cu el.Eram enervată,oboseala zilei îşi puse amprenta pe mine,şi încă cum!

M-am ridicat de la masă ca arsă şi i-am întâlnit privirea curioasă.Am menţinut contactul vreo două secunde până am dat-o dracu şi m-am dus val-vârtej spre tipa care ne luase comanda şi i-am zis:

–Pune-mi băutura în aşteptare,sigur cineva va avea nevoie de ea.

–Sigur.a spus ea şi mi-a luat cartea de credit.

M-am uitat spre masa noastră iar el nu mai era acolo.Am clipit de câteva ori ca să înţeleg în ce situaţie eram şi am spus:

–Pune-o şi pe cealaltă.

Îmi târam picioarele pe asfaltul acoperit de un strat foarte şubţire de zăpadă.Îmi strângeam haina neagră cu poale de rochie în jurul trupului.Mănuşile nu mă ajutau deloc!Frigul îmi încleştase încheieturile dar am continuat să merg.Şuviţe din păr îmi erau lipite de faţă de la vântul care bătea cu putere şi îngheţate de la fulgii care se prindeau pe fire.

Mă tot gândeam la ce se petrecuse în cafenea şi nu înţelegeam.Oricum,şi reacţia mea a fost una splendidă,o fi crezut că sunt o nebună,s-a speriat şi a fugit.Nu e prima dată când mi se întâmplă… .

Mi-am alergat cheile prin buzunarul exterior de la geantă şi cu degetele îngheţate am reuşit să intru în scara blocului meu.Am închis uşa uşor,pentru a nu face prea mare zgomot.Clădirea era una veche,exact ca mine.Holul întunecat şi mare nu îmi permitea să văd prea departe.Am păşit uşor în faţă pentru a da de prima treaptă şi de balustrada de lemn lăcuit,sculptat cu grijă de francezi.Nu aveam mult de urcat,doar un etaj dar în seara asta mi se părea enorm!A treia,ultima,uşă pe stânga!

Orbeşte am nimerit-o şi când m-am împins în ea ca să o deschid,m-am împotmolit.Am mai încercat cheia încă odată dar tot nu mergea!

–La dracu cu tine!!am înjurat destul de tare.

M-am dat înapoi puţin cât să mă lipesc de perete apoi am deschis uşa cu piciorul,aproape scoţând-o din ţâţâni.Am intrat furioasă în apartament şi am aprins lumina.M-am descălţat de cea mai incomodă pereche de cizme cu toc şi le-am aruncat undeva pe hol.Voiam doar să stau în întuneric,singură cu un pahar de…la naiba cu tot!Nici vin,nici whisky?

O bătaie în geam mă făcu atentă.Am împietrit şi am aşteptat ceva,nu ştiu ce.Deodată bătaia se auzi în uşa care abia se ţinea în perete.M-am apropiat de hol în vârful picioarelor şi când am ajuns în pragul uşii care despărţea livingul de hol se auzi din nou,de data asta sub forma unui suflu feroce,masculin care se izbea de ceafa mea.

–Cred că merit nişte explicaţii… .am auzit vocea lui groasă şi senzuală încântându-mi auzul,excitându-mă cumplit.

16 gânduri despre &8222;Capitolul 1&8221;

  1. Pingback: Finally here!!! | Lost in Wonderland

  2. Ce sa mai spun? Stii deja ca-mi place stilul tau de a scrie,asa ca, astept urmatoarele capitole.Insa. damn.tipul asta are ceva special.Nu stiu de ce,probabil datorita culorii ochilor dar, cert e ca-mi place maxim.:)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s