~Capitolul 1:The one and only~

Aerul rece al nopții trecea prin trupul ei firav.Nu mai simțea nimic,nu putea simți nimic.Corpul unui Imethyl este rezistent la orice atac al naturii,însă nu și la armele din cupru.Nu îi era frică nici măcar de ele,pentru că nu este un Imethyl.

Și-a luat rucsacul pe care îl avea după ea și a coborât încet spre ruine.Bățul care o însoțea îi oferea echilibru,și o ajuta să se deplaseze.În lumina strălucitoare,umbra îi dansa pe mormanele de piatră înghețate în timp.Trebuia să se grăbească înainte de a-și da seama ei ca a fugit.

A grăbit pasul până a renunțat și a fugit spre interiorul ruinelor.A scăpat de băț pentru a se putea ascunde mai bine și s-a sprijinit cu spatele de unul din pereții care încă mai stătea în picioare.Gardienii din tura de noapte trecură pe lângă ea fără să o observe și ea a ieșit din ascunzătoare urmărind siluetele celor doi bărbați care se îndreptau spre templu.

Cu pași mici,de felină a ajuns în sala mare.Părea un panteon deschis,fără pereți,al cărui acoperiș era susținut doar de columne mari de zeci de metri albe.În mijlocul așezământului domnea o statuie.Privire ei se canaliză asupra unui dintre bărbați care depuse niște flori la baza statuii,apoi a atins cu grijă picioarele.Lumina caldă a felinarelor agățate de columnele mari se așternea pe chipul ei.S-a ascuns din nou așteptând ca cei doi să plece.

–Hai Tony,trebuie să plecăm.

Cuvintele acelea o izbiră drept în piept.Și ea cunoștea un Tony,dar spera cu tot sufletul ei damnat să nu fie cel pe care îl cunoaște ea.Bărbatul cu trăsături fine și ochi albaștrii își aruncă privirea spre locul în care se ascundea,însă se ridică și îl urmă pe cel ce vorbi.

Tot locul arăta ca scos din poveștile antichității.După hărțile pe care le studiase la Colegiul de Mecanică și IT,acest panteon se afla chiar în mijlocul Curții Supreme de Jafuri și Crime.Trase aer în piept,și asemeni unei umbre ajunse în fața statuii.

Lumina lunii se reflecta pe fața de marmură brăzdată de lacrimi fierbinți.Postura sa era la fel de fioroasă ca atunci când i-a ținut piept celui mai mare dușman.Duritatea și curajul din ochii ei nu au pierit chiar dacă acum puteau întâlni doar stelele.S-a apropiat ușor și a îngenuncheat,alături de placa aurită pe care scria :”Whisper Missing,liderul Imethylilor,eroina întregii lumi”.A atins-o cu mâna iar statuia albă fu cuprinsă de o lumină albastră.Energia fu transmisă către ea,predându-i ștafeta în lupta contra răului.

Cu respirația întretăiată și ochii închiși a primit darul cel mai prețios.Sufletul îi părăsea trupul,acum avea să se unească complet cu moștenirea sa.Pornise în această călătorie după un vis,un vis atât de imposibil încât ea a reușit să-l vadă,atingă apoi să-l prindă și să-l păstreze,pentru că ea era fiica lui Missing Whisper.

–Hei,tu!

Fu brusc smulsă din serenitatea copleșitoare și lumina se stinse,la fel ca și mama ei.Deschis ochii,dar nu se mișcase din locul ei.Știuse că vocea îi aparținea aceluiași bărbat care fu în acea încăpere mai devreme.S-a uitat în stânga și i-a văzut lanterna.

–Ridică-te ușor și întoarce-te spre mine.

Ea făcu întocmai.Cu mâinile în aer se ridică grațios și îi pătrunse cu privirea pe bărbatul cu ochi verzi.Acesta ținea arma îndreptată spre ea.Când Whisper i-a predat puterea,i-a dat și o parte a amintirilor ei,iar acest bărbat,Robert,era prezent în fiecare din ele.

–Salut Robert.a spus ea cu mâinile încă în aer,zâmbindu-i frumos.

O privea curios,dar și-a ridicat lanterna apoi a privit și statuia.Și-a dus încheietura la gură și spuse:

–Vino până în panteon.Repede!!

În câteva secunde apăru celălalt bărbat prezent în amintirile mamei ei.Niciunul nu îmbătrânise,penrtu că Imethylii nu îmbătrânesc.Și acesta o amenința cu arma sa dar o întrebă:

–Cine ești?

–Eu sunt…singura!

Ea doar râse și își îndreptă capul spre pământ.Puterea sa combinată cu cea a liderului suprem avea să fie încercată chiar acum.Cu o viteză nemaiîntâlnită l-a prins de gât pe Tony,amenințându-l cu propria sa armă.L-a lovit peste genunchi și l-a făcut să înghenuncheze,luându-i arma,punându-i-o la cap.

–Dacă faci o mișcare…bum.Lasă arma jos.

Robert lăsă arma jos,urmărind-o cu privirea.Nu voia s=l piardă și pe Tony din cauza unei nebune.

–Acum,eu și prietenul tău o să facem o mică plimbare.Dacă te miști de acolo,se repetă faza cu bum,ai înțeles?

Nu așteptă un răspuns,pur și simplu l-a tras de gât pe Tony până se pierdu în noapte.Îl ținea strâns imobilizat,până a ajuns la rucsac.Nu mai avea mult până la ieșire așa că trebuia să plece.A aruncat pistolul și l-a împins cu piciorul pe Tony spre unul din pereții holului,apoi dispărând în neant.