~Capitolul 2:T.H.E. P.U.R.G.A.T.O.R.Y.~

Nimic nu avea să mai fie la fel,iar Seth o știa.Aura sa demonică simțea pericolul ce se apropie de el însă era puternic,foarte puternic.Deși de ceva vreme nu mai reprezenta o putere fizică,nimic nu avea să-l mai învingă.Trupul său este conservat într-o capsulă ce îi permite să trăiască pentru a-și vedea țelul atins.Unul dintre ele a fost uciderea lui Whisper care a refuzat să-i furnizeze puterea sa.Fire și tuburi erau conectate și înfipte prin pielea lui străvezie,iar masca ce îi mai permitea să respire îi acoperea aproape în întregime fața.

Pași otrăviți se îndreptau spre laboratorul în care era captiv Seth.O siluetă zveltă pătrundea în misterele acelei încăperi.Se apropie de bula de sticlă și își proptise mâna pe ea.Când a atins sticla,ochii lui Seth s-au deschis automat,simțind-o.Aceeași zeiță muritoare loială,cu păr scăldat în soare și cu sânge de Denat : Maya.

 

În ochii ei se vedea suferința.Îi plăcea să fie administratorul unei puteri de o intensitate imensă dar văzându-l așa…o termina.Știa că ceea ce face este pentru a pune stăpânire pe lume,pentru ca totul să fie mai bine.

–Mi-e dor de tine… .a șoptit luându-și mâna după sticla ce o despărțea de el.

Aflase de ce fuse chemată,și ea simțea că ceva e în neregulă deși simțurile ei erau estompate din cauza Legii Denaților ce se aplică pe oricare din specie.Se îndreptă de spate și plecă,nu mai avea rost să stea acolo.El o tot privea parcă implorând-o să nu fugă,dar închise ochii,vlăguit de putere.

Ușa de oțel se închise,armând sistemul e protecție.Mergând pe hol fu oprită de una din laborante pentru a-și da acordul cu privire la starea lui Seth dar deodată,unul din pereții buncărului fu aruncat în aer.Printre rămășițele peretelui intră un bărbat înarmat până în dinți urmat de un altul și strigă :

–Unde e Aeron?

Toți îl priveau curioși,iar pentru că niciunul nu răspundea a luat de guler unul din oameni și l-a amenințat cu arma.Maya ieși de după un perete și arătându-i că nu e înarmată a spus :

–Nu cunoaștem pe nimeni cu numele de Aeron.

Bărbatul care amenința unul din oamenii de știință cu arma făcu un mic semn cu capul spre cel din spatele lui,la fel de înarmat.Acesta își duse mâna la ureche iar ochii îi fură cuprinși de o lumină asemănătoare celei emanate de statuia lui Whisper.

–Nu e aici Tony!a strigat spre bărbatul din față.

–La dracu… .a spus aruncând bărbatul pe care îl amenința cu arma într-un perete,și demolând un altul pentru a se face pierduți.Ne scuzați de deranj,vom trimite echipa de curățenie!Mulțumim.

–Ești varză!a spus bărbatul cu ochelari care stătea în spatele celui care amenințase oamenii în timp ce alerga spre avionul cu care urmau să fugă.Nici nu ar trebui să umblu cu pensionari!

–Nu înțeleg. Jacen,verifică din nou coordonatele!a spus Tony.

mi-ghost-protocol-pic02

 

–Tot aici indică harta.E ceva în neregulă!

–La dracu Aeron!a spus decolând.

Știau de existența ruinelor,și erau conștienți de ce era Aeron însă mai știau un lucru : Aeron își dorea răzbunare.În primul rând pentru nașterea ei și în al doilea rând pentru moartea memei ei.Era ambițioasă  și curajoasă.Silențioasă și cu abilități nemaipomenite putea să își atingă scopul doar că acum ceva îi inducea în eroare.Voiau să îi fie alături,doar erau o echipă însă ea a ales să își înfrângă ființa de una singură.

Acum au dat-o în bară.Rău de tot.Acum aveau două opțiuni : ori boacăna lor avea să îi dea drum liber lui Aeron ori avea să îi îngreuneze misiunea.

–Avem un câștigător!a spus Tony înclinând nava spre dreapta.E jos,probabil se îndreaptă spre buncătul pe care l-am făcut K.O.

–Aterizează.a spus Jacen venind spre Tony.

–Asta încerc să fac.

Avionul se îndreptă cu repeziciune spre pământ,dar se opri deasupra suprafeței cu 10 cm,apoi levită constant.Ușile se deschiseră cu un pufăit iar Aeron continuă să meargă mai departe.Tony reuși să coboare și alergă după ea.

–Aeron,stai!

Fata încremeni.Nu voia să fie întreruptă dar cel mai mult nu dorea să pună în pericol viețile celor dragi.Se întoarse spre Tony care o privea serios și îi spuse văzându-l și pe Jacen ieșind din avion.

–Ce căutați aici?a spus tăios.

–Vrem să te ducem înapoi!a spus Tony apucând-o de braț dar ea se smuci din strânsoarea lui.

–M-ai pregătit atâta timp pentru asta iar acum vrei să dau înapoi?Ești nebun!a spus continuând să meargă.

–Am fost în The Purgatory.

Atunci se oprise de tot.

–Nu e deloc așa cum ți-am spus,iar când mama ta mi te-a adus am vrut cu tot dinadinsul să te protejz și să-ți fiu alături.

–Așa cum i-ai fost lui Robert?

Vocea i se stinse.Atinse o coardă sensibilă a vieții lui așa că tot ce a mai făcut a fost să o lase să plece.

352px-Tony_Stark_A_RDJ

22 de comentarii la „~Capitolul 2:T.H.E. P.U.R.G.A.T.O.R.Y.~

  1. Pingback: Pi cini aviem noi acilisa?!?! | Lost in Wonderland

  2. Iiiiii, it’s him B! It’s happenin’, it’s Robert Downey Jr, the famous Iron Man.
    Hai, sa lad engleza deoparte, ca e prea mult :)) Chiar sunt curioasa ce rol va avea el mai departe si ce e in Purgatoriu;)
    Help me ,B!! It’s to much awesome in here:)

  3. Nu ştiu cum să-ţi zic, B. da’ mi-a plăcut şi ăsta la nebunie. Faci tu ce faci şi pui nişte poze, de nici nu mai pot fi atentă la ce ai scris. *Drooling*
    Hai vezi ce faci cu capitolul ăla cu număru’ 3 că-mi place, place, placeeee!

Lasă un comentariu