Nu înțelegeam nimic!Mă aflam într-o cameră izolată fonic după ce Ale a apărut de nicăieri și-mi spune că părinții mei,părinții ei,ea și eu suntem spioni.Nu înțeleg nimic!M-am trântit din nou pe scaun după ce am făcut câțiva pași prin cameră dar nu am reușit să gândesc clar.De ce apărea așa din senin distrugându-mi viața pe care am reușit s-o clădesc în anul ce a trecut?
Ușa se deschise și apăru din nou.Era serioasă,îmi aruncă o privire sfredelitoare.
–E timpul.Probabil ar trebui să afle și ”Arra” că timpul nu stă după ea.Ridică-te!
–Nu plec nicăieri!am spus smucindu-mă din strânsoarea ei.
–Nu mă face să … .
–Nu!Nu mă face tu să omor din nou!am strigat spre ea plină de furie.Se îndreptă de spate și mă privi sec.
–Chiar nu am chef de mofturi copilăroase… .
–Nu vreau să mai ajung la viața aia Ale,ce nu înțelegi,ce nu înțelegeți?!
M-am dat ușor înapoi și am atins cu spatele peretele rece de metal.Știam că nu aveam cum să scap dar măcar o explicație îi datoram lui Eric.
–Las-mă să dau un telefon!am spus văzând că Ale vine spre mine.Aprobă din cap și am ieșit pe holul rece.Ledurile mă acompaniaseră de-a lungul holului unde am scos telefonul.Nu voiam să fiu auzită pentru că văzută deja eram.După ce am format numărul de telefon al lui Eric am așteptat.Între timp,o cameră de supraveghere se opri asupra mea fixându-mă și i-am făcut cu mâna.Sigur era Ale.La naiba,mi-a răspuns robotul.
–Eric,sunt eu.Îmi pare rău că a trebuit să plec atât de subit dar când te vei trezi să știi că am fost anunțată în ultimul moment că am un interviu de dat și o ședință foto în New York,sper să nu te superi,dar dormeai și nu am vrut să te trezesc.Înțelege… .
–Destul.Avionul ne așteaptă.
Am închis telefonul și am plecat alături de Ale spre un aeroport privat.Chiar voiam să văd până unde au de gând să meargă cu tărășenia asta.Nu au trecut două minute că mașina în care ne aflam se oprise.Ale deschise ușa și am urmat-o până la un avion mic.
–Ce facem cu ăsta?am striga la ea din cauza zgomotului.
–Zburăm.a replicat ea preluând comanda de la pilot.
–Și tu ce faci?!am întrebat speriată văzând-o pe locul pilotului.
–Am mai spus și nu-mi place să mă repet,zburăm!
În scurt timp am decolat.Îmi plăcea interiorul,ba chiar s-au asigurat să nu sesizez diferența dintre Paris și avion.Totul era atât de strălucitor și de bun gust încât pentru o clipă m-am crezut acasă.Dar nu eram acolo,pentru că acasă nu însemna undeva în aer și acasă era și Eric injectat cu tranchilizant.
–Puis-je vous offrir quelque chose?
Glasul unei blonde de vreo 25 de ani mă întrerupse din șirul de gânduri frustrante și m-am uitat la ea pierdută.
–Mademoiselle?
Prin preajmă nu era vreun bărbat atrăgător așa că am spus încă absentă.
–Ăăă,bien sûr! … Un verre de vodka.
Femeia se uită o clipă la mine apoi am întrebat.
–Y at-il quelque chose de mal?
Ea zâmbi chinuit și negă ușor din cap,probabil șocată de comandă.Un pahar de vodkă,auzi și la mine!Dar îmi trebuia un pahar mare,pentru că nu mai eram în toate simțirile!
~~După un zbor de 3 ore jumate și 13 pahare de vodkă.Mari.~~
–Ale,nu vreau să cobor!Vreau la Eric și la mama,sau la mama și la Eric!
–Andreea!!
Mă trase de mână violent de mă făcu atentă la ea și a scos de undeva,nu știu de unde,o seringă cu un ser gălbui.
–Sper că nu e ce cred eu că… .am început dar acul deja îmi străpunse pielea gâtului.Am dat ochii peste cap și am înghițit în sec.Mi-am scuturat capul de vreo două ori apoi am spus:
–De ce m-ai lăsat să beau?!
–Nu avem timp de asta acum.
Am urcat în altă mașină care ne duse în fața unei clădiri mari cu geamuri care reflectau soarele.Am intrat după ea și am urmărit întregul proces de verificare : 1)Amprentă,2)Parolă și 3)Retină.Erau stricți rău.
–Unde mergem?am întrebat curioasă după ce ne-am urcat într-un lift.Ea apăsă pe un buton și apoi ăși duse mâna la cască.
–În 3…2…1.
Mă uitam la ea cruciș când ușile s-au deschis cu un pufăit silențios.Mă așteptam ca din clipă în clipă de undeva să apară Grey,dar nu o făcu.Am ajuns într-un birou în fața unei femei pe care la început nu am recunoscut-o dar apoi am spus:
–Mamă?
Mă privi serioasă,la fel cum o făcu și Ale când ne-am revăzut.
–Andreea,mă îngrijoră întârzierea ta așa că a trebuit să mă asigur că totul e în ordine.Trebuie să cunoști echipa cu care deja lucrează Alexandra și să reiei antrenamentele.
–Mamă… .
–Ai înțeles agent Gats?
Tonul mamei mi se păru rece și sever.Nu am mai văzut-o niciodată așa și oricât de mult aș vrea să o sec pe Ale de răspunsuri.nu pot.Orgoliul este prea mare.Am dat din cap și m-am retras.Am ieșit pe hol și am mers spre sala echipei lui Ale.Unul din bărbații din gardă mi-a deschis ușa și după ce a intrat Ale și ceilalți au început să se holbeze la mine a spus:
–Hei copii,știți cine e dar nu.Ei bine,agentul Gats ni s-a alăturat echipei pentru a reuși să ducem la bun sfârșit cazul de față.
Doar i-am privit superior și am stat dreaptă în fața lor cât Ale punea la punct ultimele detalii despre caz.După câteva minute după ce Ale i-a întrebat dacă au ceva de spus,o fată brunetă cu ochi albaștrii a ridicat mâna:
–Dnă. Agent Gats,vă admir foarte mult și am reușit să mă calific după ce am făcut o lucrare despre dvs.
Eram pierdută.Nu știam cum să reacționez,ce să spun așa că am preferat să vorbesc în suedeză.
Lost in Wonderland 