~Chapter II-Confessions of Ares~

Durerea mă copleşea şi simţeam cum furia clocoteşte în mine ca lava unui vulcan gata să erupă.Privirea lui mă săgeta,simţeam asta.Văpaia de foc neliniştită din ochii lui mă ardea,torturându-mă.Mi-am acoperit cu mână locul în care m-a lovit şi simţeam cum pulsează veninul.Am strâns din dinţi şi am prins curaj să mă uit din nou la el.Mi-am descoperit rana,oglindindu-se în ochii lui şi vedeam cum obrazul îmi este distrus ca tencuiala unei case lovită de un pietroi.

M-am năpustit asupra lui.Vroiam să-l fac să regrete însă mă fenta destul de uşor.Am prins un moment liber în care am fugit spre el,m-am sprijinit cu mâinile de capul pieptului lui şi l-am prins de gât în timp ce cădeam în spatele lui,imobilizându-l.

–Am fost umilită destul!am spus tare.

–Vei fi urâtă de mult mai mulţi zei.Crezi că Athenei i-ar fi plăcut?a spus el abia putând să respire.

–Nu eşti în stare să vorbeşti despre ea,trădătorule!am ţipat dar el a început să râdă.

–Şi dacă nu vei accepta să salvezi Regatul,te-ai gândit că vei pieri şi tu odată ci ceilalţi?Te-ai gândit că nu vei avea parte de o moarte demnă de numele tău?Chiar nu vezi câtor zei le e frică măcar să-ţi-l rostească?

Vorbele lui ajungeau exact acolo unde trebuia.Fără să-mi slăbesc strânsoarea m-am gândit la tot ce spunea el.Avea dreptate însă ar fi mers asta numai pe un muritor căci vorbele lui treceau exact pe lângă mine.

–Ai dreptate.am spus.Însă tu nu vei apuca să mă vezi moartă!am spus răsucindu-i gâtul.

Trupul lui a căzut,la imactul cu podeaua transformându-se în cenuşă.Am păşit peste mormanul cenuşiu ce domnea pe podea şi am ieşit pe uşă.

Zorile se iveau iar Soarele renăştea a mia oară în faţa muritorilor.Mergeam cu pas grăbit spre Consiliu.Am urcat scările în grabă şi am dat buzna peste Athos care privea din acelaşi loc ca şi aseară,Regatul şi Lumea.

–Adeeya…te-ai răzgândit?a întrebat întorcându-se spre mine,lăsând cupa aurită plină cu vin roşu pe margine.

–Vreau nişte răspunsuri.am spus hotărâtă.

–Văd că nu eşti înarmată…

–Dar nu mi-au trebuit arme ca să-l omor pe Dometry.am spus iar expresia lui se schimbă radical din una veselă într-una vinovată.

–Deci… .a început el privind podeaua de marmură.Ce vrei să ştii?a continuat privindu-mă.

–Vreau să ştiu dacă Zeus ti-a dat tronul.am spus privindu-l suspicioasă.

–Adeeya,cum poţi măcar…

–Răspunde!am strigat.Mă privea blocat căutând răspunsuri în neant,pierzându-se în minciunile care îl încriminau şi a spus:

–Nu.Cu ajutorul Titanilor l-am distrus.

–Atât voiam să ştiu.am spus privindu-l cu ură.Am dat să plec însă a spus:

–Adeeya!Ne vei salva?a spus disperat că l-am făcut să recunoască.

–Nu… .Voi salva ceea ce mi-a lăsat Athena moştenire!am spus întorcându-mă pe călcâie plecând.