۞God of Death۞

Încă o reuniune de familie.Deja era a 15-a la care participam cu adevărat şi îmi era silă când auzeam acel cuvânt groaznic :”reuniune”.Eram bosumflată în maşina foarte luxoasă a familiei mele,Dalgaard.Mama stătea în dreapta,iar tata conducea,ca de obicei,iar eu trebuia să-l sufăr pe fratele meu cu doi ani mai mare ca mine.De obicei,acest eveniment cerea o anumită ţinută,iar eu am impus-o pe a mea:blugi,un maieu alb mulat pe corp pentru a-mi evidenţia formele pe care le-am căpătat înainte de a face 18 ani,şi o cămaşă în carouri descheiată pentru a mis e vedea decolteul.Brăţări cu miile pe mâini,ojă neagră,machiată ca Jenny din Gossip Girl,şi încălţată cu nişte bocanci destul de asortaţi.Părul blond îmi era suflat de vânt şi încâlcit.Mike,sau Michael cum vroia mama să ne plictisească,se purta ca un copil de 10 ori mai mic:

–Mamă,ea de ce a trebuit să meargă aşa şi eu sechestrat în costumul ăsta penibil?a spus el trăgând violent de cravată.

–Pentru că tu eşti copilul meu,nu ca răzgăiata asta pe care nu ştiu cu cine am făcut-o.a spus apucându-l de obraji.

–Mda,mda…am spus căscând de plictiseală când două mâini mari m-au apucat de umeri:

–Scumpo,nu o băga în seamă pe mama ta,doar ştie ce fel eram şi eu în tinereţe.a spus el zâmbind.

–Crede-mă,nu o mai ascult de mult!am spus mergând înaintea lor.

Înăuntru erau mii şi mii de babete,mumii ce trebuiau de mult aruncat în vreo piramidă,şi mulţi veri de-ai lui Frankenstein.Am luat o cupă de şampanie de pe tava unui chelner şi am dat-o pe gât imediat,luând alta.Am început să mă pierd prin mulţimile de babe care,ca să fiu diplomată,puţeau a tutun şi alcool,iar mama îmi făcea mie observaţie…mda,şi desigur să mă depărtez de ai mei.Chiar îmi părea rău de Mike,era un hăndrălău de 20 de ani,care încă se ascundea după fusta mamei.M-am aşezat la bar,şi încetul cu încetul m-am împrietenit cu sticla de vodkă.Mi-am aruncat privirea spre uşa de la intrare iar lângă uşă.rezemat de perete,cu o sticlă de bere în mână,mă privea un…tip.Pe puţin îi dădeam 19 ani,şi arăta wow!Părul blond răvăşit,ochii albaştrii atât de profunzi…părea un zeu.Unul care părea că a venit să mă salveze pe mine dintre aceste chestii ce se numeau oameni.Doamne,ce n-aş face pentru o bere alături de el.Şi-a muşcat buza de jos şi m-a privit direct în ochi,după care a dispărut.Am vrut să mă duc după el,şi-aşa cva mai bun de făcut nu aveam,dar o mână m-a prins de ceafă şi efectiv m-a întors cu faţa spre EA.Mama stătea în faţa mea,aranjată,dichisită,şi cu mutra de femeie supărată pusă pe faţă.

–Mamă…dă-mi drumul!am spus printre dinţi.

–Nici să nu îndrăzneşti dră.

–Să nu îndrăznesc ce,MAMĂ?!am spus accentuând cuvântul ce dădea o denumire fiinţei din faţa ochilor mei.

–Să nu îmdrăzneşti să te duci la Damien.Nu va face decât rău,iar ţie.şi mai rău!a spus privindu-mă cu dezgust.

–Desigur!Nu voi face aşa ceva…am spus zâmbind iar mama parcă se mai calmă.Mă voi duce la el,îl voi trage într-una din camere,şi o să o fac cu el!De două ori!!am spus lăsând-o acolo împietrită.Puteam s-o aud în urma mea cum mă strigă în surdină pentru a nu atrage atenţia asupra noastră dar eu doar i-am făcut un semn nepotrivit cu mâna.Ştiam că aveam să regret mai târziu dar va merita.Nici nu am realizat când am ajuns în locul în care stătea Damien după cum a spus mama.Până şi numele avea ceva sexy în el.Stăteam pe gânduri când aud şoptind în ureche:

–Mă urmăreşti?vocea lui pătrunzătoare şi ameţitoare îmbătând fiecare părticică a corpului meu.Respiraţia lui se izbea asemeni unui val de căldură în ceafa mea iar eu am reuşit să spun:

–Tu ai început.iar atunci m-am întors cu faţa spre el.Proastă mişcare pentru că albastrul intens al ochilor lui m-au făcut să-mi pierd şirul ideilor.Am închis ochii câteva secunde şi el a dispărut.Bravo Rox,acum va crede că eşti o nebună.Am tras aer în piept şi am înaintat spre sala care semăna cu un golf al acelei case imense.Forma ei hexagonală şi ferestrele care se aflau pe fiecare perete,îmi dădeau o senzaţie plăcută,de linişte.Scările pe care coborai spre sala unde se ţine reuniunea erau acoperite cu un covor crem,care se îmbina perfect în toată acea armonie pacifistă.Mi-am strâns mâinile în jurul corpuluiiar atunci am auzit paşi în spatele meu.Tocmai când eram gata să dau de acel ocean învolburat,am dat peste negrul intens al ochilor lui Mike.M-am întors la privitul pe fereastră când l-am auzit:

–Nu trebuie să fie aşa…

–Deja este.am spus eu enervată că iar o aducea în discuţie pe mama.

–Roxxane,ai putea să fii mai îngăduitoare cu ea,doar ştii prin ce a trecut…

–Nu îi mai căuta scuze…până şi cancerul a părăsit-o pentru a scăpa de vină!am spus privind soarele de amiază.L-am auzit oftând şi cum se întoarce pe călcâie să plece,dar chiar atunci,glonţul unui pistol trecu milimetric pe lângă capul meu,fereastra spărgându-se în mii de bucăţele,acesta străpungând inima lui Mike.Am Ţipat cât m-au ţinut puterile iar mulţime curioasă nu întârzie să apară.Am căzut în genunchi lângă el,i-am luat capul şi l-am pus în poala mea,şi am încercat să îl fac să nu moară,dar era prea tărziu.Lacrimile îmi mânjiră faţa cu linii uniforme de rimel,ce continuau să se scurgă.Mama ajunse şi ea,urmată de tata,care nu ştiau ce s-a întâmplat.

–Tu!Tu l-ai ucis!a spus ţinându-i chipul între palmele sale.

–Mamă…am şoptit printre lacrimi,fugind de acolo.Am trecut pe lângă tata şi i-am aruncat o privire dispreţuitoare şi un „Vă urăsc”,şi am coborât scările,în timp ce toată lumea se uita la mine.Imediat cum am pus piciorul pe podeaua salonului,pereţii camerei hexagonale au început să fie ciuruiţi de mii de gloanţe.Toate persoanele erau străpunse de acele gloanţe,iar ţipetele nu mai conteneau.Mi-am acoperit urechile cu mâinile şi am fugit de acolo.Unde e Damien?O Doamne,şi nici nu am apucat să fac ce i-am zis mamei…

Totul luă sfârşit.Îmi era frică să ies din ascunzătoarea mea.Eram într-o cameră ceva mai spaţioasă,şi eram singură.Nu pentru multă vreme,pentru că cel ce provocase acel masacru era prin preajmă.Stăteam ascunsă după pat,ghemuită şi plângând încă.Uşa se deschise cu un scârţâit ca în filmele de groază,iar nişte paşi îşi făceau drum către mine.Mi-am tras picioarele şi mai mult lângă mine şi atunci i-am zărit chipul lui Damien.Am sărit de jos,în braţele lui,strângându-l cât de tare am putut.El nu mi-a răspuns îmbrăţişării…Am exagerat?Atunci a spus:

–Roxxane…iar arma pe care o avea în mână se atinse de piciorul lui,şi se făcu auzită.L-am privit speriată,nu înţelegeam ce se întâmplă şi am spus:

–Tu..?!Tu mi-ai ucis fratele,părinţii şi rudele?am spus făcând paşi înapoi.

–Roxxane…a spus privindu-mă rece.

–Nu mai face niciun pas spre mine..

–Sau ce?a întrebat amuzat,agitând pe lângă el arma.Nu poţi scăpa de aici!Uşile sunt încuiate,terenul întreg e înconjurat de un zid de beton armat,şi nici o ieşire.Scumpo,va trebui să faci ce zic eu sau nu vei mai ieşi de-aici.a spus venind spre mine.Mi-a atins obrazul,după care mi-a întors faţa uşor spre el,şi şi-a presat buzele peste ale mele,după care mi-a dat drumul din acel  sărut,mângâindu-mi chipul,atingerea coborând până peste sâni.Am tresărit o clipă iar el a ridicat din sprâncene,semn că a obţinut ce vroia.M-a mai studiat câteva clipe,după care a ieşit din cameră,spunând:

–Ai în dulap ceva de schimb,te aştept în cealaltă cameră.după care a trântit uşa.Trebuia să scap de aici,dar nu înainte să scape nepedepsit pentru ce a făcut familiei mele!Am deschis uşile dulapului,şi am scos de acolo lucrurile de schimb.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Uşa se descise uşor,fără prea mult dramatism.Camera era plină de lumânări aprinse,iar el privea gânditor pe geam,fiind la bustul gol,când scârţâitul uşii i-a atras atenţia.Mă privea precum un prădător îşi priveşte prada,şi a venit spre mine,contactul vizual fiind continuu.Mâna lui poposi pe gâtul meu,iar cealaltă pe şoldul meu.Nu vroiam să-l privesc,pentru că aş fi uitat că e un criminal ţicnit şi l-aş fi lăsat să mă devoreze.Mă trase mai aproape de el,iar corpurile noastre erau lipite,despărţite numai de haine.Am tras aer în piept,privindu-i abdomenul bine lucrat şi definit,în timp ce mâna lui se urca treptat,în scurt timp,ajungând în dreptul sânilor.Speriată şi înnebunită de un tip care mi-a omorât familia,numai la răzbunare nu-mi era gândul acum.Tipul ştia ce face,nu ca mine,o virgină proaspăt majoră.Nu ştiu cum,mâna mea a ajuns pe gâtul lui,iar distanţa dintre noi se făcea din ce în ce mai mică,iar ceva diabolic mi-a controlat reacţiile,iar eu l-am tras nebuneşte spre mine,într-un alt sărut,şi l-am împins în perete.

Mâinile lui îmi traversau spatele,şi se mişcau peste el foarte rapid,provocându-mi mii de furnicături sinistre peste tot.Mi-am trecut mâinile prin părul lui şi atunci m-a prins de coapse şi mi-am pus picioarele în jurul taliei lui.Parcă ceva mă controla,şi eram posedată.Am simţit cum aşternuturile reci se lipesc de pielea mea umedă,şi cum corpul lui îl presează uşor pe al meu,iar mai apoi,cum se afundă cu totul în mine.Faţa lui era lipită de a mea,mâinile lui sprijininduse-ră pe lângă capul meu în coate.Ne-am rostogolit şi am simţit cum mă zgârie pe spatele gol de ceva timp.Mă privea profund,şi nu m-am putut abţine,aşa că m-am năpustit asupra lui din nou.

***********************************************************************************************

Îl priveam cum stătea lângă mine în pat.Mă privea parcă gândindu-se ce va face în continuare.Dacă mă va omorâ,dacă a vrut doar să-şi satisfacă plăcerile psihopate şi apoi să mă omoare?S-a ridicat din pat,trăgând un cearşaf după el,punându-l în jurul şoldurilor.Totuşi,dacă avea să mă omoare,aş fi murit fericită,petrecând o nopate cu cel mai frumos bărbat de pe pământ.

Îşi trecu mâna prin păr,şi mă privi din nou.Vroia să-mi spună ceva dar nu ştia ce.A deschis uşor gura,iar eu îi priveam buzele senzuale cum începeau să se mişte:

–Eşti a mea.a spus privindu-mă ca un nebun.

–Ce?am spus eu încercând să aflu ce dracu se întâmpla.

–Eşti a mea!a repetat el pronunţând mai apăsat cuvintele.Eşti soţia mea!a spus el apropiindu-se de mine.

–Damien…ce dracu vorbeşti?! am spus ridicându-mă din pat.M-a prins violent de mâini şi mi-a întors încheietura arătându-mi o inscripţie în galeză: „Rydych yn fy”

–Nu…am spus încercând să scap din mâinile lui,dar el mă prinse de coapse,ridicându-mă,aruncându-mă în pat,acoperindu-mă de-a dreptul.Acum îmi era frică.Eram al dracu’ de speriată.Nu îmi plăcea acest Damien,îmi plăcea Damien cel normal,cel care sfida toate acele reguli absurde şi savura o bere întimp ce dădea naibii lumea din jurul lui.Mă ţinea de mâini,dovedindu-şi supremaţia.Nu vroiam asta.Nu vroiam să fiu forţată să fac ceva dar el tocmai o făcea.Prima oară a fost divin,dar a doua oară a fost oribil.Lacrimile mi se prelungeau pe obrajii înflăcăraţi de atingerile lui.Mişcări frenetice şi violente,împreunate cu săruturi pasionale şi forţate…Era un coşmar…

Dormea.Eram ghemuită sprijinindu-mă de marginea patului,tremurând şi plângând în surzină cu teama de a-l nu trezi şe de a începe din nou coşmarul.Trebuia să fac ceva…repede!Dormea de ceva timp,şi pun pariu că avea chef de ceva acţiune din nou.Pe noptieră,era un pistol,pe care aveam să-l folosesc din nou,cu plăcere pe el.M-am apropiat de el,şi l-am încălecat,trezindu-l şi mângâindu-i pieptul,excitându-l.

–Ştii…ultima oară nu m-am dedicat 100% aşa că…vreau o nouă şansă.am spus sărutându-l pentru a nu observa când am luat arma.După ce ne-am separat din acel sărut,am spus:

–Este ultimul lucru de care ar trebui să îl savurezi.am spus punându-i pistolul la tâmplă.

–Ce naiba faci Roxxane!?

–Îţi ofer plăcere maximă.am spus apăsând pe trăgaci.

*******************************************************************************************

Vântul sufla printre suviţele mele,făcându-le să zburde rebel.Eram pe acoperişul celei mai înalte clădiri din New York,savurându-mi cafeaua la 7:00.Era înnorat afară,aşa cum îmi plăcea.Trecuseră aproape 3 luni de la „incidentul” nefericit,şi pentru ai mei,şi pentru Damien.M-am răzbunat,iar asta era tot ce conta.După ce am scăpat din acea fortăreaţă a morţii am aflat cine era cu adevărat Damien:unul din cei ami mari deal-eri de droguri şi un criminal în serie,care nu a fost prin niciodată,dar acum se pare că a fost prins în mrejele propriilor nevoi.Devenisem exact monstrul care era şi el.L-am omorât şi acum îmi trăiesc viaţa ascunzându-mă peste tot.E antrenant,mai ales că toată viaţa am vrut să călătoresc iar acum am toţi banii şi timpul necesar să o fac.Am devenit fără să vreau,holograma Zeului Morţii sau Damien,cel care continua să mă bântuie,sub diferite identităţi şi înfăţişări…