~Capitolul 7.Lacrymosa~

Prin munții din apropierea graniței se lăsa frigul.Era ceva destul de neobișnuit și puteam jura că undeva mai departe se așternuse deja zăpadă.

Înaintam printre copacii și crăcile rupte de vântul aprig până când Hades s-a ridicat pe picioarele din spate și a început să necheze violent.

–Hoo băiete!am spus trăgând de hamuri însă nu se oprea.Când și-a înfipt copitele în țărâna moale de sub el,m-a aruncat în față,împreună cu geanta pe care o aveam după mine.

Nu mă puteam ridica.Niciodată nu am făcut atât de multe lucruri…greșite.Vroiam să mă întorc acasă,însă probabil era prea târziu.Îmi era frică,frig și eram speriat și singur.Ce putea fi mai rău.Am încercat să mă ridic în fund însă spatele mă durea extraordinar de tare.Încă nu știam de ce naiba a reacționat așa Hades.

Mi-am luat eșarfa care înainte stătea frumos aranjată la gât și am strâns-o între dinți cât de tare am putut și dintr-o mișcare rapidă,m-am spucit în picioare.

–Ahh!!La dracu!am spus țipând cât de tare am putut.

După câteva clipe de liniște l-am simțit pe Hades cum s-a apropiat de mine și cum m-a înghiontit în semn de iertare.

–Pleacă trădătorule… .Ce?Acum te-a tras și pe tine de partea lui,Ace?am spus împingându-i botul departe de mine.

A nechezat încă o dată și am aruncat în spatele lui,legând bine geanta de șa.Nu m-am mai urcat pe el și am mers la pas ținându-l bine de hamuri.

–Ce te-a speriat demonule?am întrebat dându-i un măr în timp ce înaintam până s-a oprit brusc.

–Nu din nou!am spus dar deja era din nou pe picioarele din spate.

–Ia,ia!am spus iar când i-am atins botul s-a liniștit.M-am întors cu fața și un om cu o pelerină privea pământul.Nu-i puteam zări privirea iar frica mă acaparase.Din nou.

–Tinere Heath… ce bucurie să te avem printre noi.a spus dându-și jos gluga,descoperind o mască argintie.

–C-cine ești?am spus punând mâna pe tocul sabiei de la brâu dar nu mai era.

–Oh,tot naiv ai rămas?a spus râzând.Refuza să mi se arate așa că am început să ameninț.

–Dacă nu mă lăsați să trec,mă tem că va trebui să vă împușc.

–Hahaha!Cu ce?Cu praf de pușcă umed?Cred că ai ceva de preț asupra ta și îmi aparține… .

–Ce?am întrebat dar în secunda următoare mă ținea strâns de gât,îngropându-mă în pământul moale.Încercam să ajung la masca lui,sa-i găsesc un punct slab însă era prea puternic.

–De ce vrei Cheia?am reușit să spun.

–Ești mai rezistent decât data trecută.a constatat el și mi-a dat drumul,ridicându-se.Am început să tușesc și să inspir mai tare aer,aveam nevoie de el.M-am ridicat cu greu,în păr având frunze,crenguțe uscate și praf.

L-am urmărit cu coada ochiului și am văzut că și-a descoperit fața.Îl cunoșteam de undeva dar nu știam de unde.Masca ascundea un chip arătos,de bărbat al războiului.Ochii negri,pomeți pronunțați,nas cârn și buze mari.Din colțul stâng al gurii pornea o cicatrice urâtă ce îl făcea să pară că zâmbește.

–Eu sunt Regele Konrrad al ținutului nordic.Am fost înștiințat de preznța ta și nu am vrut să-mi trimit spionii.Te așteptam.

–P-poftim?am spus tembel.

–Hai,se lasă seara iar aici se întunecă destul de repede.Încaleca-ți armăsarul arab și hai să mergem.

Am făcut întocmai iar după trei ore de mers am ajuns la porțile unui regat ascuns.Porțile masive din lemn erau trase de 4 portari ce ne-au făcut loc.De cum am intrat,lumea din interior pleca în fața lui Konrrad.O Dumnezeule,cine știe ce aveau să îmi facă.

–Am ajuns.Lasă-ți calul pe mâinile grăjdarului meu.E cel mai bun de pe raza a 2000 de km.

–S-s-sigur!am spus zăngănind de frig.M-am despărțit de Hades și l-am urmat pe rege în interiorul castelului.

În fața unui șeminu mai amre ca al tatei și probabil mai mare decât vreunul din lume,pentru că fiind vorba între noi,nu am ieșit din oraș.

Mi-a turnat un pahar de vin și a început să-mi spună:

–Știi că ceea ce cari după tine ți-ar putea aduce moartea?

–Moartea?!am întrebat înnecându-mă.

–E un obiect blestemat,iar dacă se rupe sigiliul…

–Mă scuzați,am spus ridicându-mă în picioare,aruncând pledul pe pe umeri și punând paharul jos,cred că mă confundați cu un alt Heath pentru că ceea ce am eu e o moștenire de familie.

–Ești Contele Heath van D’Austin,pe tatăl tău îl cheamă Joseph,iar pe mama ta o cheamă Sabine,ai un frate geamăn mai mare cu câteva minute,ai ochi albaștrii iar fratele tău verzi.Pe cal îl cheamă Hades iar pe al fratelui tău,cel alb,îl cheamă Ares.Duci cu tine Cheia Dragonului,un obiect care poate salva o ființă dragă.De ajuns?

Am rămas mască și m-am așezat din nou pe scaun,dând pe gât paharul plin de vin.

–Să înțeleg că am fost explicit?

–Foarte.am spus întinzându-i paharul pentru a-l umple din nou.

–Nu-ți pot lua cheia,însă te pot ajuta să o distrugi.

–Stai puțin… .am spus golind din nou pocalul de cristal,întinzându-i-l din nou.

–Sigur.

–Ai spus că pe mama o cheamă,iar ea e moartă de zeci de ani.

–Heath,sunt lucruri care mai bine rămân ascunse.

–Deci vrei să îți dau Cheia asta a Dragonului,să te ajut s-o distrugi dar fără a-mi răspunde la o amărâtă de întrebare!

–Nu îți pot spune EU despre asta,singur vei afla,foarte curând.Iar eu te voi însoți și mă voi asigura că nimeni și nimic nu ne va întrerupe călătoria și antrenamentul.

–Călătoria?am întrebat și am luat și paharul meu și al lui și le-am golit,sperând că odată ce închid chii totul va reveni la normal și voi fi acasă,cu tata,Ace și Blaine… .