Capitolul3.

-Allison! Nu vorbi cu noi ca şi cum am fi colegii tăi de facultate! Ştim toţi că explicaţia ta nu e plauzibilă! mă trage mama la răspundere.

-Ce ai te spus în apărarea ta? continuă tata.

Chiar aşa, Ally? Ce ai de spus în apărarea ta? mă întreb singură.

-Ei bine, încep neştiind ce urmează să spun, eu..

-Tu ce, Ally?! spun ambii mei părinţi la unison.

-M-am despărţit de Max, bine? În momentul acesta simt cum o lacrimă îşi face loc pe faţa mea.

-Tu ce?! Frate, chestia asta le iese a naibii de bine, nu ştiu cum reuşesc să se sincronizeze atât de bine fără nici o privire, nimic.

-Ce aţi auzit!!

-Ally, iubirea noastră, mama începe să vorbească, iar eu mă pregătesc emoţional pentru un discurs de mama grijulie. Ne pare atât de rău, însă e mai bine că s-a întâmplat acum. Dacă nu vă dădeaţi seama că nu vă potriviţi, ar fi fost mult mai greu. Toate se întâmplă cu un rost şi chiar dacă lângă el parcă erai cea mai fericită, vei vedea că, de fapt, fericirea ta e în altă parte.

-Da, mami, aşa e, încerc eu să o opresc din vorbit.

-Dar, totuşi, cum s-a întâmplat? Nu s-a întămplat nimic rău, nu? Tata e curiosul familiei si cel interest de asta, întrebările venind din partea lui.

Dar, nu ştiu ce să le spun. Nu am un răspuns potrivit pregătit pentru asta, nici măcar de un răspuns nepotrivit nu dispun pentru că noi, practic, nu ne-am despărţit. Oh, da!Ăsta e răspunsul.

-Prefer să ţin asta pentru noi, spun automat.

-Bine, tati! Eu şi mama ta ne vom retrage, suntem foarte obosiţi.

-Asta da “schimbare de planuri”! remarcă fratele meu după ce e sigur că părinţii noştri au şi intrat în camera lor de la etaj. Ally, de ce ai ţinut asta în tine?

-Nu ştiu, Mac, poate pentru că…

-Nu te agita atât, little sister!

Zâmbim amândoi amintindu-ne de alintul lui Mac pentru mine. Iar eu sunt cea mai bucuroasă deoarece nu mi-a mai spus aşa de ceva timp.

-Şi, ia zi, de ce aţi rupt-o?

-Sincer, nu prea ştiu. Practic, nu ne-am despărţit în stilul clasic. Ieri seară am mers pe la Ellie, l-am sunat şi i-am spus că vin la el după miezul nopţii, a insistat să îl sun să vină să mă ia cu maşina. Dar, eu am sunat un taxi şi când am ajuns la el, nu am intrat. Era, trag aer în piept şi continui, ocupat cu, înţelegi tu.

-Şi asta ar fi continuat mult dacă tu nu mergeai cu taxi-ul.

-Cam aşa ceva, cred.

-Deci, trage frate-miu concluzia, el nu ştie că sunteţi despărţiţi?

-Habar n-am. Eu nu cred că m-a văzut aseară, dar azi dimineaţă nu am mai mers la el, aşa că zic eu că bănuieşte ceva.

-Şi, uite, vrea explicaţii! Mac îmi dă telefonul de pe măsuţa de cafea, acesta vibrează, iar pe ecran este afişat: Baby ❤ .

Iau telefonul, iar Mac se retrage în camera lui. Răspund la al patrulea apel.

-Ce vrei, Max?

-Să vorbim. Sunt în faţă la „Art Galery”. Aceasta era studio-ul în care noi, cei de la facultate ne expuneam lucrările artistice, iar Mac, fiind în ultimul an a fost desemnat „elevul de serviciu” din timpul vacanţei. Te aştept, continuă el, nu întârzia, ştiu că îţi ajung 10 minute să ajungi aici.

-Eu nu, încep să spun, dar telefonul bipuieşte, semn că Max mi-a închis.

După câteva minute sunt în faţa studio-ului, nici eu nu ştiu de ce am venit. Probabil pentru că simt nevoia de a primi nişte răspunsuri sau poate pentru că voiam să îl văd pe Max, acum nimic nu mai e clar în capul meu.

Max mă vede, îmi deschide uşa şi intrăm în sala principală, acolo unde multe din desenele mele sunt expuse pe perete.

-Ce vrei, Max? întreb automat, am nevoie să îi ştiu intenţiile.

-Ally…

-Nu îmi spune aşa! E doar pentru prieteni, iar tu nu mai eşti unul dintre ei.

-Bine, Allyson, îi pot citi durerea din voce, dar nu mă simt rău şi nici prost fiind conştientă că eu sunt cea care a provocat-o.

Uite, continuă el, nu o să încerc să te mint. Ştiu că ai văzut totul aseară, însă…

-Însă, nimic nu e tot ce pare, nu? îl întrerup din nou, am un obicei să fac asta.

-Mda, asta urmam să spun.

-Şi, stai bănuiesc că tocmai te-ai întâlnit cu ea şi acum încerci să mă împaci pe mine. Max, chiar dacă ai reuşit să mă păcăleşti, tu eşti în mare parte o carte deschisă pentru mine. Nu încerca să mă fraiereşti din nou.

-Înţelege, pentru numele lui Dumnezeu, că nu încerc să te fraieresc. Te rog, ascultă-mă, Ally… son.

-Mbine, încerc să nu te mai întrerup. Dar, nu mă voi strădui.

-Uite, ce e între mine şi Melina e ceva… se opreşte, cred că caută cuvântul potrivit şi uite, l-a găsit: e ceva, mai special. Relaţia noastră nu se aseamănă cu relaţia dintre mine şi tine.

Deschid gura, dar el mă întrece:

-Nu e ceva mai special decât ceea ce avem noi. Am făcut o greşeală şi nu pot să o repar. Sunt legat de Melina şi mă simt responsabil de tot ce i se întâmplă. Simt nevoia să am grijă de ea ca şi cum ar fi sora mea mai mică, însă ea nu acceptă doar asta. Ea mă iubeşte şi o înţeleg, dar nu vreau să îi ofer iubirea ca unei iubite pentru că tu eşti iubita mea. Aseară, am clacat, era atât de debusolată, tristă, nu am suportat să o văd aşa, îmi era frică să nu facă vreo nebunie. Şi ştiam că totul e din vina mea, dintr-o prostie.

Cred că îl înţeleg pe Max, dar nu tot ce spune. E ceva de vină, sincer, nu am fost prea atentă, propriile mele gânduri şi sentimente duc o luptă în inima şi sufletul meu. Esenţa, totuşi, am prins-o. Mai vrea să spună ceva, dar îl opresc. Nu cu o replică sarcastică, ci cu un sărut pentru că îl iubesc şi nu mă pot abţine. El îmi răspunde şi simt că pune pasiune.

Acum, nu mai îmi pasă de ce a făcut aseară. Nu îmi pasă de Melina. Sau de faptul că Max s-a întâlnit cu ea mai devreme, parfumul lui spune clar asta. Nu îmi pasă de sfaturile alor mei. Nu îmi pasă de ceea ce va crede Mac. Nu îmi pasă că voi intra în probleme.  Îmi pasă doar de Max şi de faptul că suntem aici, împreună, unul în braţele celuilalt.