~Într-un Univers îndepărtat,o minte diabolică urmărea cu ochi ageri viețile unor bieți oameni cu a căror suflete se juca de mii de ani.A început ca oricare blestem,dintr-o dată.Negura timpului s-a așternut și peste cadavrele umblătoare ale celor doi.
Un nou suflet,aceiași rivali,un singur antrenor.Totul avea să o ia de la capăt…sau nu.~
Priveam cum deasupra mea,nori plumburii se adunau.Mi-a distrus viața și orice urmă de bunătate din mine.Nu aveam de gând să las asta să continuie,chiar dacă trebuie să plătesc cu prețul vieții mele.
Mi-am mărit pașii,asta avea să se termine.ACUM.M-am oprit.L-am văzut.Același depravat care m-a tras după el în vălul acestei nebunii malefice.Cu părul negru răvășit,ochi verzi tulburători și dehăinat.Ace van D’Austin reprezenta întradevăr,dizgrația casei van D’Austin.
–Frate… .a spus el privindu-mă printre șuvițele rebele de păr.
Nu am vrut să răspund.Orgoliul mă împingea nu să răspund,ci să-mi înfig ghearele în el și să-i scot măruntaiele pe rând.Mi-am strâns dinții,puteam să termin asta.Pentru ea.Dar aveam nevoie de un răspuns:
–De ce m-ai omorât?
~~14.02.1896~~
O seară ca oricare alta.Aveam să mă închid în birou,să termin contractele pe care tata le-a aprobat și să aștept dimineața.Nu voiam să dorm,nu puteam știind că acolo undeva,un criminal era în libertate.
–Hei frate!am suzit dinspre ușă și am zărit capul ciufulit al fratelui meu.
–Ace!Ce vânt neprielnic te aduce pe aici?am întrebat încercând să nu-l iau la înjurături.
–Voiam să văd dacă ai nevoie de ajutor când te bagi în pat.Vrei cumva și o cană de lapte?Poate ai nevoie de un cântec de leagăn.ceva?
–Taci dracu’ , Ace.Du-te undeva într-un bar,bea-ți mințile și apoi vorbim,mâine dimineața.
–Hai cu pa,fătălăule!a spus trântind ușa în urma mea.
Chiar atunci a început și telefonul să sune.La capătul firului se auzea vocea tovarășului meu,Jason Drewmore.
–Hei prietene.Ai uitat ce e astăzi?
–Îmi pare rău Jason.La mulți ani.Promit să mă revanșez cumva.
–Uite că poți cumva.Vino la miezul nopții la noul club de pe Oakstreet.Nu accept refuzuri!
–Jason… .am încercat să spun dar era prea târziu.
Mi-am aruncat privirea spre ceas,era fără zece.Nu aveam mult timp așa că mi-am luat haina și am încălecat pe Hades,calul meu arab pur-sânge.
–Di!am strigat și am înghiontit armăsarul cu pintenii mei.
Copitele calului răsunau pe piatra cubică iar nechezatul lui umplea liniștea din oraș.Părea abandonat.Nimic nu se vedea pe străzile pustiite.
Am ajuns undeva,pe Oakstreet însă nu părea a fi un club.Trebuia să îi cer indicații ma clare.Am descălecat și ținându-l de hățuri am început să pășesc alături de Ares.
Am parcurs destul din strada care se întindea de-a lungul orașului ca o centură când,după o alee a apărut Jason.Era beat,mort de beat.Prin cap frica a început să se crizeze și instinctul mă făcea să dau înapoi,să vreau să mă scuz și să plec naibii de acolo dar într-un moment de impuls,am spus:
–Deci,unde ne facem de cap în seara asta?
–Hehe,nu o să regreți asta!
Dacă nu aș fi venit sau mi-aș fi ascultat instincutl,toate astea nu s-ar fi petrecut.Am legat armăsarul lângă cel al lui Jason și l-am urmat pe aleea îngustă și întunecată.Deodată,am cotit spre stânga și în fața noastră se dezlănțuia un întreg paradis carnal.
Într-un decor desfrânat,am pășit în interiorul clubului destinat exclusiv bărbaților cu bani care se intitula ”La Rouge Chambre”.Până am ajuns la masa destinată nouă,am trecut prin mâinile atâtor femei care de care mai frumoase.Nu voiam să îmi depășesc limitele așa că m-am rezumat la băutură.
Dintr-o dată,simt o lovitură pe spate și o exclamație familiară:
–De când fratele meu,contele Heath van D’Austin ,a dat laptele pe scotch englezesc.Mă surprinzi,dar cred că mai surprins va fi tata când o să audă.
–Ace,ce surpriză plăcută… .Nu crezi că tata va arunca vina pe tine și își va creea tot felul de scenarii cum că tu m-ai corupt și m-ai condus spre desfrânare?
–Ager și isteț ca întotdeauna,frate.a spus scrâșnind din dinți.Barman,încă un rând pentru tovarășul nostru care își serbează ziua de naștere și ce 23 de ani!
–Domnilor,seara aceasta este o seară specială.Avem o surpriză dat fiind că aici,în umilul nostru club tapetat cu aur și încrustat cu nestemate pe picioare,își serbează cei 23 de ani împliniți,Contele Drewmore.O invit în fața domniilor voastre pe Ruby Saphire!
–Nu m-am gândit la asta pentru ziua noastră.Ce zici frate?Crezi că te poți descurca cu așa ceva?
Am ignorat întrebarea fratelui meu geamăn și am continuat să privesc silueta ce se contura în spatele cortinelor de catifea.Când a pășit în lumina felinarelor,am înțeles de ce i se spunea Ruby Saphire (Safirul rubiniu).Părul roșu îi cădea până în talie și îi încarda chipul perfect.Ochii albaștrii luminau asemeni stelelor și buzele pline,rozalii implorau să fie sărutate.
Printre fluierături și chiuituri,am reușit să-i spun:
–Da!
–Da ce?a spus uimit.
–Mă pot descurca cu asta.E ușor.am spus aparent calm.
–Continui să mă surprinzi tinere Heath.
–Ești mai mare cu cinci minute,în rest,suntem la fel,cel mult fizic.
–Hei hei,eu nu am ochi albaștrii spălăciți!
–Bine,bine… .
–Deci,ai spus că poți?
–Normal…
–Ia să te văd.Pun pariu că nu o poți avea.În seara asta.
Lost in Wonderland 
Pingback: Primul capitol! | Lost in Wonderland
frumos…m-a captivat…putea fii mai lung :))
Stiu insa timpul nu-mi permite,si cred ca e de ajuns,nu vreau sa spun totul de la primul capitol ;).Ma bucur ca iti place!Acum e randul lui alee 😀
oh, stai sa pricep, o sa fie o chestie cu ani care sa ne invarteasca 😀 care pe care a omorat? n-am inteles…si imi place numele asta Ace foarte mult 🙂 si ochii verzi :)))
Oricum, astept sa se mai limpezeasca datele pe aici ca m-ai cam pierdut 😀
Deci,prima parte a fost din prezent iar ei doar isi vor aminti cum au ajuns la asta. 😀
m-am gandit eu dar oricum mi se pare incurcata treaba deci tre’ so descurcati curand 😀
Preceput 😀
Foarte interesant ,astept capitolul doi ca sa afla mai multe despre Ruby Saphire.
Daa,din pacate,este numele ei de scena asta 😀
cemi dai de munca :> imaginatia mia luato razna :)))))
Ma pricep la atatat,nuu?
daaaa:))))))
Interesant, desi bat la pariu ca pana la urma tot o sa o aiba :))
btw, de acord cu Alle, mergea ma lung, sa stii 🙂
Eh,eh,acuma ce a fost facut s-a reparat pe parcurs :)))
Aaaaa B. :> Imi place si imi pare al maibii de rau ca nu pot sa citesc si capitolul urmator dar revin maine sa vad cum e ;)) Foarte interesant, bafta la scris :*
Merci si sper sa-ti placa i continuare!
Stai să pricep. Scrieţi una un capitol, una un capitol, fără să vorbiţi între voi? Adică pur şi simplu una trebuie să îi completeze gândurile şi ideile celeilalte sau vorbiţi? Oricum ar fi, începutul mi-a plăcut.
Pai e cam prima variantă :))) Nu vorbim decât la început și anunțăm sfârșitul,atât 😀
Foarte tare, bravo! :*