~Capitolul19.Underneath the ground~SFÂRȘIT

În timp ce Ace se zvârcolea pe pământ am luat din nou sabia.Când mi-am mutat privirea spre el,am văzut chipul necunoscut al unui băiat ce ne privea pe amândoi.Am ridicat sabia și m-am îndreptat spre Ace iar cand am poziționat-o asupra capului său,și-a ridicat privirea spre mine și a spus:

–Fă-o Heath.FĂ-O!!a strigat spre mine gemând de durere.Termină odată pentru totdeauna cu asta!

Băiatul ne privea cu ochi curioși,m-am uitat psre el și am strigat:

–Tu la ce dracu te uiti!?

A început să zâmbească și dispăru.M-am uitat din nou spre Ace care nu mai avea mult de trăit.Am scăpat sabia din mâini și nesiguranța mă copleși.Mi-am trecut mâinile prin păr și am tras de el de exasperare.Am privit în jurul meu armatele care se ciocneau și chiar dacă eram în avantaj pentru ca hipnoza era mult mai puternică,mă simțeam neacoperit.

Un țipăt îmi atrase atenția iar în depărtare se vedea strălucitor calul alb al lui Avery și o siluetă ce se prăbușise pe pământ,formând un nor de praf.

–Avery!!am țipat cât m-au ținut puterile și am fugit spre locul în care praful se așeza.M-am apărat de mai multe tentative de omor asupra mea și am ajuns într-un sfârșit dar jos nu era ea.Mi-am ridicat privirea spre cer iar apoi i-am zărit chipul printre norii furioși.Am răsuflat ușurat iar apoi mi-am îndreptat privirea spre craterul format în pământ.Tot ce rămase din ființa ce existase cândva era rochia.

–Victoria… .am șoptit ca pentru mine.

M-am ridicat de acolo și am pornit la luptă din nou.

Când mă îndreptam spre Ace și armata lui am fost oprit de tânărul care își bătuse joc de noi acum o clipă.Am vrut să îl ocolesc dar tot apărea în fața mea.

–DĂ-TE!!am țipat și l-am pătruns cu sabia.Dar doar atât că nu i se întâmplase nimic.

–N-am să te întreb ce ești că deja s-au întâmplat mii de lucruri după ce am pus întrebarea asta altora.

Zâmbi din nou.De data aceasta blând și se apropie de mine.M-am dat înapoi și m-am împiedicat.Era în dreptul meu și se lăsă pe genunchi,atingându-mi obrazul.

–Tu ești Heath,învingătorul.a spus cu ochii închiși,o aură făcându-și apariția în jurul lui.Mă privi din nou așteptând un răspuns din partea mea dar continuă.

–Ăsta nu e sfârșitul.apoi a dispărut.

Stăteam acolo,acoperit și protejat de tot răul războiului.M-am ridicat și am privit sprijinindu-mă de trunchiul gros al unui copac,dezastrul creat de egoismul care mă acaparase după ce Blaine,târfulița aia,mi se dăruise.

”Nu pot să aleg între voi…”

–Pe dracu nu ai putut!!am strigat căzând în genunchi.Mi-am ridicat chipul presărat cu lacrimi grele privind peisajul apocaliptic cuprins de flăcări ce se desfășura în fața mea.

–Totul…a fost pentru nimic?am spus înfingându-mi mâinile în pământ.

–Heath!!!

Strigătul îmi zgâriase timpanele.M-am ridicat și m-am îndreptat posedat spre glasul ce mă chemase.Pe un pat de flăcări interminabile se zărea trupul vătămat al lui Ace care încă încerca să se salveze.Îl priveam cum își dă ultima suflare și cum flăcările îi înghit trupul după care au tânjit atâtea femei,inclusiv EA.Pentru asta îmi doream să păstrez imaginea asta vie pentru totdeauna.

M-am apropriat de el,trecând prin flăcări și asta a fost tot.Persoanele cele mai aropiate mie au fost eliminate pe rând pentru ce?Pentru a-mi asigura mie victoria?Am simțit cum capul îmi este greu,iar lacrimile pornesc șuvoaie spre cadavrul fratelui meu.L-am luat în brațe plângân,plângând pentru că din cauza mea,a noastră,am ajuns aici.L-am lăsat pe pământ și mi-am trecut mâna peste ochii lui,închizându-i.Acum el și Blaine sunt în sfârșit împreună,după dorința tuturor.

Furia clocotea în mine.Nu mă puteam schimba,și nici nu voiam.Din adâncul gâtlejului uscat de durere și trădare am strigat către cer din toate puterile.

–Heath?

Avery stătea lângă mine alături de calul el miraculos.În mâini avea arma ei și mă priveam cu milă.

–Ce este?am spus eu nedespărțindu-mă de trupul lui Ace.

–Armata e în impas.Konrrad…e mort,la fel și cele 18 săbii!Soldații au preluat controlul și vom pieri.

–Ne este menit să pierim așa.

–Ba nu Heath!Dumnezeu știe cât te-am iubit și te voi iubi!

–Ce spui acolo?

–Fac asta pentru tine,pentru tine și Ace pentru că nu suport să te văd așa.Toți cei care au murit în seara asta înafara armatei vor reînvia.

Mi-am îndreptat privirea spre ea și atunci i-am urmărit mișcările rapide.

Tăișurile ascuțite ale armei ei se înfipseră în gâtul ei iar sângele țâșnise peste tot.

–Nu!!m-am repezit la ea dar atunci am prins-o.

–Vreau…ca…în urmă…toarea ta…viață…să pui o…vorbă bună…pentru mine.a spus tușind,scuipând sânge.

Trupul i se liniștise,nu mai avea spasme viloente iar când am încercat să-i dau masca jos de pe ochi,s-a transformat în cenușă.

M-am ridicat asemeni nopții care lăsa zorile să apară.Mi-am aruncat ochii asupra dezastrului și am plecat.Nimic nu va mai fi la fel,niciodată.M-am pierdut în fumul ce începuse să acapareze teritoriul iar odată cu apariția zorilor,voi pierii și eu.

~Oameni se adună într-o armată,dar ce e o armată pentru un rege,sau un rege pentru un zeu?Dar mai presus de toate,ce e un zeu pentru un necredincios care nu crede în nimic?Mereu,pentru totdeauna,Heath van D’Austin…~