Capitolul8.Send me an angel

Cand am ajuns la spital,presiunea era insuportabila.Vedeam neoanele cum vin si pleaca,si cum se deschide o usa plianta,iar o multime de barbati imbracati in alb cu masti pe fata si manusi,care isi spuneau diferite coduri,si incercau tot felul de intrumente si aparate,care verificau tot felul de date.Mi-am inchis ochii si de disperare si neputinta mi-au dat lacrimile din nou.Piuitul aparatului ma scotea din minti si simteam nevoia sa palmuiesc pe cineva!La un momentdat,am simtit cum acul imi strapunge pielea si cum anestezicul se amesteca cu sangele meu,provocandu-mi o somnolenta insistenta.Nu vroiam sa adorm.Vroiam sa fiu treaza,si sa raspund de faptele mele atunci cand aveam sa aflu ca Chuck moare,ca el nu mai exista,ca el nu mai era langa mine.Am adormit spunand „Nu,nu,nu…”.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

–Scumpo…Blair.Trezeste-te!am auzit-o pe mama spunand.Imi dadea parul de pe frunte,si imi mangaia fata.Am deschis ochii cu greu,si i-am putut intalni privirea plina de mila.Am inceput sa privesc innebunita prin camera,cautandu-l.

–Unde e?am intrebat-o sprijinindu-ma in maini.

–Cine iubit-o?am auzit o voce intrebandu-ma.Mi-am indreptat privirea spre locul de unde am auzit-o si l-am putut vedea.Statea sprijinit de tocul usii,cu un buchet de trandafiri roz.I-am zambit fericita in timp ce mama ii arunca priviri suspecte.A ocolit patul,si a venit la mine,sarutandu-ma usor pe buze.Mama deja era infuriata si se rasti la el:

–Si tu cine naiba esti?iar el ii raspunse calm si degajat,cu un aer superior.

–Chuck Bass.Iubirea vietii ei,iar oricine altcineva e doar o pierdere de timp.a spus uitandu-se la mine.Mama a decis sa ne lase un timp singuri la insistentele mele,iar noi am putut vorbi in liniste.Se uita la mine cu aceeasi privire pe care o avea mama numai ca in a lui nu puteam citi acea stare de „O sa plang daca te mai vad…” ci doar „ESti frumoasa pentru mine oricum!”.Asta m-a pus pe ganduri.

–Chuck…am spus in timp ce ma tinea de mana.

–Da,scumpo.mi-a raspuns sarutandu-mi mana,in semn de „O sa fie totul bine”.

–Da-mi te rog,poseta.i-am spus fixand-o cu privirea.Mi-a dat-o numaidecat dar cand a vazut ca scot oglinda,mi-a luat-o spunandu-mi:

–Cu asta nu ai voie!

–De ce?Vreau sa ma vad!

–NU.Pentru ca nu vreau sa ma crezi vinovat pentru ce ti-am facut.mi-a spus incercand sa ma convinga insa i-am luat-0 inainte sa mai spuna ceva.Nu puteam sa-mi cred ochilor.Eram aproape desfigurata din cauza ca geamul din dreapta s-a spart direct pe fata mea.

–Scumpo…Spumpo!am auzit-o pe mama spunand.

–Mama!!a strigat trezindu-ma din cosmarul acela.

–Sss,gata,a fost un cosmar.Relaxeaza-te…mi-a spus zambind cu mila.

–Unde e?am intrebat-o in speranta ca el va aparea ca in vis.

–Nu cred ca ar trebui sa stii prea multe acum.Vom trimite familiei niste flori si condoleante.a spus lasand privirea in jos.Flori?Cele din vis…

–Este…?am inceput eu plangand.

–Scumpo,mai bine culca-te.a spus managaindu-mi fata.

–Mama,te rog spune-mi!am spus agatandu-ma de bratele ei,care erau intinse si puse pe umerii mei.

–E bine.mi-a spus intr-un sfarsit.

–Si atunci de ce „condoleante”?

–Tatal lui a facut un atac de cord cand a aflat ca e in spital in stare grava si inima i-a cedat acum cateva ore…mi-a spus parandu-i rau.Si mie imi parea rau.Vroiam sa plec,sa scap de acolo si sa fiu alaturi de el.

–Dar el cum e?

–Va supravietui.a spus zambind diplomat.Stiam ca nu-i convine si ca ii da planurile peste cap insa asta era.Ma rugam ca totul sa fie bine si sa nu aibe probleme mai tarziu.Speram sa isi revina si sa imi fie alaturi din nou.