~Capitolul 3.Fighting with the past~

`Fratele meu se uita chiorâș la mine.Parcă nu mă voia în preajma lui după tot ce a făcut pentru a mă opri să câștig pariul ăla.

– Da,și încă ceva…Ruby,nu există.

La auzul acestor vorbe inima mi-o luă la goană.Am înghițit în sec așteptând un răspuns care nu a mai venit.Atunci mi-am luat inima în dinți și am întrebat.

– Dar.. atunci ea,am arătat cu capul spre camera lui Ace,cine e?

L-am văzut cum ezita.Nu voia ca întrebarea să fi fost rostită.Nici acum,nici vreodată.Liniștea devenea apăsătoare între noi iar expresia feței lui era amară.

–Numele ei e Blaine.

Numele nu îmi spunea pur și simplu nimic.Priveam flacăra verde încinsă din ochii fratelui meu și puteam înțelege parțial de ce.Blaine arăta…bestial,și era la el în dormitor.Nu știu ce așteptări avea de la mine însă când am vrut să răspund,tata a intrat în cameră.

–Băieți,am nevoie de voi în birou.Acum!

Nici nu am avut timp să îl privesc pe Ace că ne-am și luat tălpășița.

Biroul tatei era un adevărat sanctuar.Deasupra șemineului în care focul ardea mocnit trona un portret din care mama ne zâmbea blând din lumea de dincolo.Eu semănam cu ea,aveam ochii ei,de un albastru senin,netulburat.Părul ei blondin se așternea pe umerii ei în valuri și zâmbetul ei cald ne încălzea inimile,și mie,și tatei,și lui Ace.

Din spate,Ace mi-a dat un ghiont,să merg mai departe.Nu realizam că mă holbam la mama.Adevăru e că…îmi era dor de ea.Aveam nevoie de ea.Și știam de ce.Am privit cum a fost omorâtă,iar asta m-a rănit cel mai mult.Imaginea ei,trântită pe podeaua din grajd,printre fân,cu lacrimi în ochi.Am privit cum ucigașul i-a scos inima și a luat-o cu el.

–Ace,Heath… . Vocea tatălui mă trezi din vis.Ace stătea pe unul din fotoliile de piele neagră iar eu mă rezemam de celălalt.Nu voiam să stau jos.Tata și-a scos sticla de scotch,și și-a turnat doar pentru el într-un pahar cu gheață.S-a așezat în spatele biroului și împreunându-și mâinile,a spus.

–Știți că nu mai am mult de trăit… .

–Nu mai spune asta… .

–În sfârșit.

Am spus eu și Ace la unison,apoi aruncându-ne priviri urâcioase.

–Ace,nu am fost cel mai bun tată de care puteați avea parte însă te rog,cu toată blândețea pe care o am în suflet,taci dracu din gură!

Izbucnirea tatei nu m-a surprins.El și Ace nu au fost niciodată ”prieteni la cataramă”,iar în ciuda aparențelor,semănau mai mult decât și-ar fi închipuit.Pe bune acum,uitându-mă la ei îl vedeam pe Joseph van D’Austin la 54 de ani și la 22.

–Aș vrea să port o discuție normală cu voi.Este vorba de averea familiei noastre,care va trebui să revină unuia dintre voi.Știu că unul din voi mă va urâ de moarte,dar alegearea o fac cât de înțelept consider.Heath,ai terminat dosarele?

–Sigur,sunt pe birou,le vrei acum?

–Nu,însă ăsta e răspunsul de care aveam nevoie.Ace,pe tine nu am ce să te întreb,așa că îmi pare rău.

–Mă lași… ?Nu îți pare rău deloc!Mereu l-ai preferat pe Heath.

–Tinere,nu țipa la mine.a spus tata ridicându-se amenințător.V-am tratat pe amândoi la fel,m-am ocupat de educația voastră în măsură egală și mi-am dorit ce e mai bun pentru voi.Se pare că doar Heath mi-a răspuns cerințelor așa că acum a fdost recompensat.Te rog să ai grijă de ea.a mai spus apoi s-a întors către seif.A format un cifru și ușa mare s-a deschis.S-a întors cu o cutie din lemn,pe care era gravat numele familiei.

M-am uitat la tata,apoi la Ace și am deschis-o.În ea era o cheie de argint,pe care era încrustat un rubin.Un dragon își înfășura ghearele în jurul lui.

–Este o prostie.l-am auzit pe Ace pufnind.

–Mulțumesc tată.Nu mă așteptam la asta…

–Heath,găsește-ți curajul.Știu că ești puternic.Acum dacă ne scuzi,aș vrea să vorbesc ceva cu fratele tău.

–Desigur.Tată,Ace… .am spus și închizând cutia,am ieșit din birul.Mi-am lipit spatele de ușă și mi-am tras două palme zdravene apoi am înjurat.

–Ce dracu e cu mine?!E și mai rău,la dracu… .

Am oftat și mi-am aranjat haina.Trebuia s-o ascund undeva,undeva în camera mea.Am urcat repede pe scări iar din cauza întunericului m-am izbit de cineva.

–Oh,îmi pare rău.am reușit să spun eu în timp ce ajutam persoana să se ridice.Mi-am luat și cutia apoi,dar când am vrut să plec,m-a prins de braț.

–Ace,îmi pare rău pentru noaptea trecută.Tu m-ai scăpat din infernul ăla și simt că…că îți sunt datoare cumva.

Nu am avut cum să mai răspund pentru că mâinile ei s-au așezat pe umerii mei,s-a ridicat pe vârfuri și m-a sărutat.Am scăpat din nou cutia din mâini și am apucat-o de talie,strângând-o mai aproape.Ceva din mine zbiera să nu îi dau drumul.Mi-am trecut mâinile prin părul ei și am mușcat-o ușor de buză.A gemut o clipă iar apoi s-a oprit.Nu!

–Mulțumesc.a spus apoi s-a retras în camera ei.

Preț de ceva timp am stat acolo ca un prost.Priveam întunericul din fața mea și cu greu m-am aplecat din nou,după cutie.Sper că mai era întreagă.Tata doar ce mi-a dat-o iar eu am făcut-o praf din doi timpi și trei mișcări.Mi-am dus degetele la buze,pipăindu-le iar dacă nu le simțeam umflate și pline de dulceața ei,nu aș fi crezut că tocmai mie,nătângul casei mi se poate întâmpla așa ceva.

L-am auzit pe Ace cum a trântit ușa biroului tatei și cum a tras câteva înjurături zdravene.Trebuia să plec.Am fugit în camera mea ca atunci când aveam 7 ani și am închis-o.Acum trebuia să ascund cutia.Am văzut o gaură în podea și marginea unei plăci de parchet ridicată.M-am trântit în genunchi,am tras de ea cu grijă și am scos-o.

–Buun.am spus ca pentru mine.

Era un loc perfect pentru cutie.La scurt timp după ce am așezat placa am auzit bătăi în ușă,și strigăte de la Ace.Aintrat în cameră furios,m-a strâns de gât,sprijinindu-mă de perete și a spus:

–De ce idiotule?De ce?!

Nu am putut răspunde pentru că nu mai aveam aer dar am găsit puterea de a-i trage un pumn,și de a-l dărâma,lăsându-l plin de sânge și cu buza spartă.Nu știam la ce se referea,la Cheie sau la Blaine?