Capitolul2.Say my name

Priveam cum mici fasii din nori treceau pe langa noi,fiind strapunsi de botul avionului.Prezenta „LUI”ma intimida cum n-a mai facut-o nimeni si ciudat,in acelasi timp ma si atragea la el.Din agitatie,am ales sa-mi afund capul intr-unul din capitolele cartii lansate curand de una din prietenele mele de liceu,care acum este la Medicina,pentru ca nu cumva capruiul-roscat al ochilor lui sa ma hipnotizeze.Chiar daca ochii mi-i puteam lua de la acel semi-zeu al orasului Connecticut,urechile inca imi erau „afectate” de rasul lui molipsitor si de vocea groasa senzuala ce nu-mi dadea pace.Atingerea lui a ramas impregnata pe mana mea,si de fiecare data cand privirea imi cadea pe mana,imi aduceam aminte de acel moment de aur.Ma trezi la realitate tot el.Privirea lui ce te strapungea ca un pumnal ascutit,plina de gheata,insetata de putere ma tintuia.Eram incoltita si a trebuit sa-l infrunt.L-am privit si a tresarit.Probabil nu se asteptase sa fiu atat de puternica si de greu de intimidat insa nici nu stia ce e pe dinautrul meu.

–As putea sa stiu cum te cheama?ma intreba incercand sa nu faca momentul penibil.Am suras si i-am raspuns calma,cu acelasi aer de diva-scarba-nenorocita-egoista:

–Blair.Blair Archibald.intinzandu-i mana.A ridicat o spranceana si mi-a luat mana,sarutand-o.

–Incantat.a spus neluandu-si nici o clipa ochii de la mine pentru a-mi putea vedea reactia.Probabil se astepta sa lesin sau ceva de genul dar cum nu-l cunosteam sau nu-i stiam numele,nu ma puteam lasa influentata atat de usor.Se pare ca eram mult prea mult pentru el.Cu un lucru ma afectase sigur pentru ca am uitat sa-l intreb cum il cheama si mi-am adus aminte deabia dupa mult timp.

Avionul decolase si dupa cum ma asteptasesi,mama iar uitase sa-l trimita pe Reynold dupa mine,la aeroport.Nu ma asteptam la o petrecere-surpriza,covor rosu,buchete de trandafiri sau alte nimicuri de-astea dar macar atat putea sa tina si ea minte:cand ajunge fiica ei,UNICA ei fiica in oras.Asteptam,desi stiam ca astept dejeaba,sa vina masina mea.El ma urmarea in timp ce valetul sau ii punea bagajele in portbagaj,cu mainile in buzunar.Pasea pe asfaltul umed,cu mainile inca in buzunar.Priveam in zare si nu l-am privit nici o clipa de cand venise langa mine.Statea in stanga mea,si imi spuse:

–Daca vrei…

–Nu-i nevoie.Masina mea va veni imediat.i-am taiat-o eu.

–Aham…de aceea ai primit mesajul asta,nu?m-a intrebat,intinzandu-mi telefonul,pe care l-am uitat la el.Scria mare,negru pe alb:”Dra.Blair,a intervenit ceva si Reynold nu mai poate veni sa va i-a de la aeroport.Ne scuzati,speram sa nu ne concediati din nou.Dora.”.Imi venea sa tip de nervi!Simteam cum un val de caldura ma innabusea si cum imi venea sa strang de gat pe cineva,insa m-am abtinut.Am respirat si expirat dupa care l-am privit si a deschis gura,spunandu-mi:

–Poti veni cu mine… .inca o data facea pe bunul samaritean si incepeam sa-l urasc mai mult pentru asta.Am acceptat si l-am auzit fluierandu-l pe valet,atragandu-i atentia sa vina sa-mi ia bagajul.Am intrat in limuzina neagra,luxoasa si i-am spus unde trebuie sa ajung si mi-a spus ca e in ordine.Pe drum am vorbit chestii minore si am aflat ca vom invata la aceeasi facultate,si cativa din amicii nostri ne uneau oarecum grupurile de prieteni.M-am simtit minunat,uitand pentru un minut ca stateam langa cel mai mare nesimtit egoist ce ma intrecea la capitolul „IUBESTE-TE PE TINE MAI MULT DECAT ITI IUBSTI SEMENII”.In fata casei mele,ok,recunsoc,a conacului familiei mele,totul era in bezna si doar paznicii mai „traiau” pe acolo.M-am dat jos din limuzina,sarutandu-l usor pe obraz,multumindu-i si spunandu-i ca ne vom vedea maine.Mi-am apucat troller-ul de toarta si am urcat scarile albe,ca de marmura,intrand in casa,pe usa enorma,nestiind ce ma va astepta acolo.Indiferent de ca ar fi urmat,viata ar fi fost mult mai grea decat a fost pana acum.