Capitolul1.

Am intrat tiptil pe uşa din spate a casei. Speram să nu fie nimeni acasă sau cel puţin să nu dau nas în nas cu cineva, chiar nu aveam nevoie să mă vadă în starea aceea, mi-ar fi făcut şi mai mult rău. M-am deşcălţat pentru a nu face zgomot şi am urcat către camera mea. Am ajuns la capătul scărilor, un singur hol mă despărţea de camera mea, ultima uşă pe stânga, doar câţiva paşi pe care trebuia să îi fac cât mai rapid si încet puteam. În câteva secunde, am simţit clanţa rece pe care am pus mâna, trebuia doar să apăs, să intru şi să mă închid acolo până îmi reveneam. Nu am fost destul de rapidă, uşa din spatele meu s-a deschis:
-Ally, ce-i cu tine acasă la ora asta?
-Nimic, Mac, i-am raspuns fratelui meu fără să mă întorc cu faţa spre el. Nu vroiam să îmi vadă ochii înlăcrimaţi, sigur ar fi pus întrebări. Doar o schimbare de planuri, am încercat să îl lămuresc eu făra prea multe explicaţii. Noapte buna! Nu i-am aşteptat răspunsul, am intrat în camera mea şi am închis uşa, m-am lăsat jos.
Lacrimile au început să îmi curgă încet pe obraji. Am meditat câteva minute şi mi-am dat seama că nu are rost să sufăr atât, trebuia să fiu puternică. M-am ridicat şi m-am îndreptat spre şifonier, trebuia să mă schimb din acele haine, nu mai suportam acel miros de ananas. Mi-am căutat pijamalele dar, aveau acelaşi miros. Nu era atât de puternic, aşa că m-am schimbat in ele. Rochiţa de dantelă pe care am dat-o jos, am aruncat-o pe geam fară să mă gândesc la explicaţiile pe care va trebui să i le dau mamei. Mi-am luat laptop-ul de pe birou, hotărâtă să mă relaxez uitându-mă la un film dar, nimic nu mă putea distrage de la gândurile mele. Când priveam în jur prin cameră, toate lucrurile îmi aduceam aminte de el şi de momentele fericite petrecute alături de el. Am luat fotografia înrămată de pe birou, păream perfecţi. În seara aceea, mi-a dovedit că totul a fost un vis. Am reuşit să mă trezesc la realitate dar, poate prea târziu. Am mai privit două minute poza şi apoi am aruncat-o pe parchet. Rama de sticlă nu s-a spart, nu aveam atât de multă putere în mine. Am plîns prea mult şi, pentru ce? Nici măcar eu nu mai înţelegeam. M-am hotărât să nu mă mai gândesc la tot ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte şi am încercat să mă liniştesc. Mi-am luat ursuleţul preferat în braţe şi am realizat că are acelaşi miros de ananas. Totuşi, am renunţat la orice gînd dar, veneau înapoi. În ultimul timp, am simţit că exist datorită lui si viaţa mea nu ar avea alt rost. Viaţa mea se învârtea în jurul lui. În ultimele luni, practic am depins de acel om cu superbul miros de ananas, nume pe care nu îl puteam pronunţa. Nu atunci. Am depins atât de mult de el, mi s-a parut firesc să fie aşa încât nici nu mai ştiam cum era viaţa mea înainte şi nici cum va fi de acum. Nu ştiu cum va fi existenţa mea pe acest Pământ. Nu am nici o vagă idee. Toate ideile mele despre viaţa s-au spulberat în câteva minute. Pur şi simplu, simţeam că trebuie să renasc şi să învăt să trăiesc. Să învăt să supravieţuiesc. Să învăt să exist fără să depind de cineva. Să fiu o altă Ally, să îmi reamintesc cum era înainte să îl cunosc pe el. Dar, în acelaşi timp, să învăţ să îmi accept greşelile. M-am tot gândit la cum va fi viaţa mea. Nu prea aveam idei, îmi tot venea imaginea lui în minte. Am reuşit, din fericire, să adorm.
Dormeam profund şi simţeam că în sfarşit sunt relaxata şi apoi, am auzit o melodie energică. Am încercat să o ignor dar, ea nu mă ignora pe mine. Era alarma telefonului. Am întins mâna spre noptieră să o opresc dar, telefonul meu nu era acolo. M-am ridicat şi am mers bâjbâind spre poşeta plic pe care am avut-o in seara precedenta. Am găsit telefonul şi am închis alarma. Era ora nouă, ora obişnuită la care mă trezeam pentru a prinde autobuzul spre St. Louis, strada din celălalt capăt al oraşului dar, azi nu mai avea rost să merg pe acea strada, doar amintirile mă mai legau de ea. M-am întins pe pat, nu am putut adormi la loc chiar dacă mă simţeam obosită. Amintirile mi-au năvălit deja în minte făcându-mă să mă simt şi mai rău decât eram deja.
Am intrat în baie pentru a mă relaxa cu un duş lung.  Însă, nimic nu era de partea mea zilele acelea. Nu era apă caldă. Mi-am spălat faţa cât de repede am putut dar şi aşa, mâinile aproape mi-au îngheţat. Mă priveam în oglindă, eram uimită de înfăţişarea mea. În urmă cu douăzeci şi patru de ore puteam jura că nu o să arăt atât de groaznic niciodată, iar motivul pentru care arătam aşa m-ar fi făcut să râd. M-am ridicat în vârful picioarelor şi am luat-o crema de pe ultimul raft al dulăpiorului şi mi-am întins-o cu grijă pe faţă, gât şi mâini. Apoi, mi-am aplicat puţin fond de ten, lucru destul de neobişnuit pentru mine. După alte câteva retuşuri, urmele lăsate de lacrimi pe faţa mea erau aproape invizibile. Sper să nu fie observate de nimeni. M-am întors înapoi în cameră, mi-am schimbat hainele şi am coborât pentru a lua micul dejun. Speram sâ fiu singură acasă dar, era duminica asa ca sansele erau foarte mici pentru ca de obicei parintii mei alegeau să îşi petreaca duminica în linişte, acasa, făra problemele de la birou. Am intrat timid în incapere, Mac rezolva rebusuri, nimeni altcineva în camera. Am încercat să mă comport cât mai natural şi sperând ca Mac nu va aduce vorba de ceea ce s-a întamplat aseara, de mica noastra întâlnire de pe hol. Speram că nu va vrea explicaţii.
-Neaţa! mi-a răspuns prietenos la salut. Te-am aşteptat să îmi găteţti, ştii că nu mă ating de aragaz. Dacă vrei, te ajut cu băutura. Vrei să fac ceai sau cafea?
-Şi dacă leneveam până dupa-amiaza ce făceai? Mureai de foame? i-am răspuns ironic, tachinându-l, aşa cum fac de obicei.
-Nu sunt chiar atât de prost, Ally. Există restaurante nu departe  de casa noastră. Nu mă dureau picioarele să merg pâna acolo şi la fel de bine puteam să îmi trântesc nişte cereale cu lapte. Dar, ştii că îmi place mai mult cum gateşti tu.
-Şi eu ar trebui să îţi multumesc pentru asta? Ei bine, nu am de gând.
-Nici nu vreau să îmi mulţumeşti, doar fă ceva de mâncare mai repede, stomacul meu nu prea mai rezistă.
-Ok, şefule! Dar, mama şi tata unde sunt?
-La doamna Bridgett, e ziua soţului ei astăzi şi o ajută să pună toate detaliile pentru petrecerea de diseara la punct. A, mama va vrea o explicatie plauzibilă pentru rochia din gradină.
– Şi o va primi! i-am răspuns serioasă.
– Şi eu vreau o explicaţie pentru noaptea trecută. Ce era cu tine acasă la ora aia? Ştiam că trebuie să fii altundeva, în siguranţă.
– Ţi-am spus, schimbare de planuri.
– Aşa, dintr-o data? Ce s-a întâmplat atât de grav încât să te trimită acasă la ora trei dimineaţa? Măcar te-a adus cu maşina sau ţi-a chemat vreun taxi? Exact cum imaginat. Băgăciosul, curiosul şi protectorul meu frate mai mare nu putea să reziste fără să ştie absolut toate detaliile.
– Nu am de gând să îţi dau atât de multe explicaţii. Pur şi simplu schimbare de planuri din partea mea. Şi da, poţi să te bucuri, ai avut perfectă drepatate când mi-ai zis că nu ar trebui să am încredere în el. E un bou! lacrimile au început să îmi înceţoseze vederea şi simţeam cum îmi curg pe întreaga faţă şi nu erau ceva de care aveam nevoie.
-Ally, linişteşte-te! Spune-mi ce s-a întâmplat.
-Mac, eu… Simţeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă destăinui dar, nu aveam puterea şi cuvintele refuzau să îmi iasă din gură. Nu mai simţeam bine nici gândindu-mă la seara precedenta dar, să mai şi vorbesc despre asta. Nu, chiar nu aveam puterea, mai ales cu Mac. Bineînţeles că m-ar fi ascultat şi mi-ar fi dat nişte sfaturi foarte bune dar, ştiu cât de mult mă iubeşte şi ar încerca să mă ajute. Cred că asta mi-ar face mai mult rău decât bine. Nu, nu îi puteam spune despre asta, cel puţin nu acum. Mac, am continuate eu, trebuie doar să stau întinsă puţin şi să am o discuţie serioasa cu el. Dar, nu simt că acum e momentul. Voi mai aştepta câteva zile. Te rog, uită de acest moment şi de tot ce am zis.
Nu eram sigură că va accepta, ştiindu-l destul de bine. El era fratele meu mare şi îşi lua foarte în serios rolul de frate mai mare. M-a avertizat de la început că povestea mea de dragoste o să aibă vreun succes, mi-a spus să nu am încredere în Max, dar nu, eu voiam să îi dovedesc că sunt mare şi că pot lua singură decizii importante. Pentru un moment, voiam să îi spun totul, simţeam cum întâmplarea majoră din seara precedentă mi-ar ieşi fără suflu, însă ceva ma impulsionat să nu o fac. Iar acest ceva este Melina, credincioasa şi cea mai de încredere fată din şcoală. Halal caracter! Dacă asta face o fată cuminte, eu sunt un înger! Mac a întrerupt liniştea:
-Tu hotărăşti. Vreau doar să ştii ca voi fi mereu alături de tine să te ascult, doar ştii că vreau tot ce e mai bun pentru micuţa mea surioară.
-Fii sigur că ştiu asta. Acum, ce vrei să îţi gătesc?
Acea discuţie cu fratele meu m-a binedispus. I-am gătit şi mi-am petrecut următoarele ore împreună cu fratele meu. Am jucat cărţi, ne-am uitat la filmul nostru preferat de când eram mici, “Veronica” şi am făcut mizerie la subsol. Am uitat de toată seara precedentă, până au venit ai mei.

2 gânduri despre &8222;Capitolul1.&8221;

  1. Pingback: Hahaha!!! | Lost in Wonderland

  2. Pingback: No,this is not a fucked up post . | Lost in Wonderland

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s