Capitolul6.Save me from myself…

M-am ridicat vrand sa plec insa m-a prins de mana si am putut vedea in ochii lui un :”Te rog…”.L-am ignorat complet si mi-am continuat drumul tinandu-mi mainile strans in jurul bustului.Podeaua era rece si ma facea sa trsar la fiecare pas.Am iesit pe terasa sa ma linistesc.Luna isi arunca razele peste mine si ma gandeam cum un lucru atat de frumos sa poate creea niste creaturi atat de rele.Stiam acum.Stiam ca el il omorase pe cel care ma atacase insa daca nu ar fi facut-o,probabil eu as fi fost in locul lui acum.M-am asezat pe unul din scaunele pe care stateam la soare si am incercat sa vad ce pot face mai departe.Nu era un motiv foarte intemeiat pentru a ne desparti insa asta imi tot trecea prin minte. Presiunea punea stapanire pe aerul rece al noptii.Desi era vara eu aveam frisoane.Am simtit caldura pe bratele mele si am stiut ca era el.Am incercat sa ii resping gestul dar mi-a luat-o inainte spunand:

–De aceea nu vreau un copil.Nu vreau sa fie blestemat ca mine.mi-a spus simtind stresul din vocea lui.Am ales sa nu ii spun nimic.Si tacerea e un raspuns,insa unul dureros.M-am ridicat indepartandu-i mainile de pe mine si i-am spus cu durere in glas:

–Maine dimineata nu ma vei mai gasi aici.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Orgoliul meu era pus inainte de toate.Nu vroiam sa cred ca imi amanase cea mai mare dorinta doar pentru a ma proteja pe mine.Intr-un fel avea dreptate insa nu vroiam sa recunosc.Asteptam sa ma sune Kristen,sa-mi spuna cand pot veni la ea.Ma plimbam pe margina piscinei si asteptam.Nu a trebuit sa astept mult si mi-a sunat telefonul:

–Da?am intrebat crezand ca e ea.

–Buna dimineata raza de soare.O eclipsa va acoperi soarele,si chiar daca el a incercat,tu refuzi sa te protejezi.Pacat de tineretea ta si de copilul tau… .a spus vocea de la capatul celalalt al telefonului.Eram mai mult ca sigura ac era autorul scrisorii primite ulterior,insa asta ma speriase mult mai tare.Am inchis repede de frica si mi-am pus mana la gura.Cand a sunat telefonul din nou,am tresarit.

–Esti gata?ma intreba Kristen.

–Da,in cateva minute sunt la tine.am spus hotarata.Prin peretii de sticla ai casei,ii puteam simti privirea lui Tyler.Am ales sa nu-i dau concurs,si am iesit pe usa.Am intrat in garaj si dupa ce am dat in mansalier,un fotograf ma orbi,si ma facu sa apas prea tare acceleratia,lovindu-l un pic,fara sa-l ranesc.I-am facut semn cu mana ca imi pare rau,si el mi-a raspuns printr-un gest ca a fost vina lui.Era un paparazzo.Ii uram.Familia noastra era de mult in atentia presei dar am reusit sa ma tin departe de aceasta harababura.Am condus cu viteza.Vroiam sa ma indepartez de locul acela blestemat cand am primit un SMS:”Ai 10 minute sa ajungi la sora ta,daca nu vei reusi…BUM!Fara politie sau alte ajutoare”.Chestia asta se intindea prea mult insa daca vorbea serios,Kristen era in pericol.Am apasat pedala de acceleratie.Am trecut pe rosu de cateva ori insa numai gandul ca ea ar putea pati ceva ma innebunea.”6 minute”.mi-am spus privindu-mi ceasul de la mana.Am parcat printr-o miscare brusca in fata blocului ei,si am urcat scarile „zburand”.Am batut tare in usa si mi-a deschis.Era teafara.Era bine.MI-am tras sufletul si am intrat.

–Chiar atat de mult ai vrut sa pleci de la el?ma intreba ironica.Atunci am mai primit un SMS:”Bravo!Cred ca te-ai putea obisnui cu asta.”.Am aruncat telefonul pe canapea si nu a vrut sa ma mai intrebe nimic.