~Capitolul 6.Mr.Gentleman is gone…~

Am auzit nechezatul inconfundabil al lui Hades si ma străbătu un fior. Calul ala ma ura dar îl iubea pe fratele meu, de fapt el era singurul ce îl poate călări pe Hades… ceea ce înseamnă ca… fraierul a plecat si mai mult ca sigur a luat si cheia după el. Eu m-am ridicat de pe scaun vrând sa ma scuz si sa plec spre dormitorul lui Heath, l-am auzit si pe tata cum se ridica. Oaspeţii noştri erau complet nedumerit si nu înţelegeau ce se petrece.

– Ce este? A întrebat baronul.

– Fratele meu tocmai a crescut. Am spus luând o gură zdravăna din băutura mea. Însă habar nu are că este vânat pentru Cheie.

– Cheie? Ce cheie?

– Nu Chardenoir, aceasta e o problema de familie aşa ca nu te baga.

– Ce neobrăzare! Dar bănuiesc ca asta te face pe tine sa fi Ace si nu Heath.Ma întreb cum e? Sa fi eclipsat mereu de fratele mai mic care e mai bun la toate si mai presus sa fiţi si gemeni si totuşi voi doi sunteţi întrutotul diferiţi.

– Conte Chardenoir, va rog Ace nu a dorit sa fie nepoliticos…

– Domnule Joseph van D’Austin, va rog aceasta discuţie e intre mine si fiul dumitale.

Tata dădu din cap exasperat si tăcu. Acum chiar ma simţeam atacat de baron si nu imi plăcea, daca crede ca ma poate face sa ma simt inconfortabil se înşela amarnic… Sa ma simt inconfortabil? Chiar am gândit asta? Doamne sper sa nu încep sa ma comport ca Heath.

– Eclipsat? Am pufnit eu amuzat. Nu, nu ma simt eclipsat de loc de fratele meu, chiar din contra, el ia toată treaba de pe umerii mei si eu am timp sa ma distrez, am spus zâmbind si apucând-o pe Blaine de mijloc.

– Înţeleg… ca sa fiu sincer Ace, tu mi-ai plăcut mereu, tu eşti diferit si imi inspiri încredere. Tu nu eşti ca ceilalţi am dreptate? Tu nu porţi o masca si te prefaci ca te înţelegi bine cu toată lumea, tu spui totul in fata spui când o persoana nu iţi place iar mie imi place asta la tine.De aceea am si venit aici, vreau ca tu sa te căsătoreşti cu fiica mea.

Ma simţeam ca si cum un bolovan de 5 tone mia căzut in cap. Eu si Nicole Chardenoir? Sub nici o forma, daca Nicole Chardenoir avea sa se căsătorească cu cineva din familia asta acela va fi Heath nu eu, eu nu.sub nici o forma. Nicole stătea surprinzător de tăcută in spatele tatălui ei stacojie la fata si jenata.

– Chardenoir sunt flatat de oferta dar nu pot accepta.

– Nu? Si pot sa stiu de ce?

Gândeşte Ace, gândeşte! De ce nu pot sa accept? Ce motiv care sa nu o facă pe Nicole sa se simtă mai prost pot sa inventez? Blaine ma apucat de brat si sa uitat la mine. Eu am şoptit un “imi pare rău “care numai ea la auzit apoi am spus pe un ton extrem de serios:

– Deoarece plănuiesc sa ma căsătoresc cu aceasta domnişoară.

– Poftim? Au întrebat baronul si tata la unison.

Blaine părea putin uimita dar continua sa ma tina de brat. Emoţiile i se puteau citi limpede pe chip, Blaine se făcu de trei ori mai roşie decât Nicole si isi apleca capul putin jenata de afirmaţia mea. Eu am apucat-o de barbie si i-am ridicat fata apoi am depus un sărut delicat pe buzele ei trandafirii.

– Ace… eşti sigur? Din cate am înţeles de la tatăl tau acea femeie a fost o…

– Conte! Gândiţi-vă bine daca aveţi de gând sa terminaţi afirmaţia aceea caci nu stiu ce voi face după aceea, consideraţi-vă avertizat.

– Ace, impulsiv ca întotdeauna nu?

Vocea feminina si subţire se auzi din spatele meu foarte aproape de mine ca si cum miar fi fost sortite la ureche acele cuvinte. M-am întors apoi am văzut-o pe Charlotte cu evantaiul ei delicat ce ii ascundea buzele frumoase in rochia ei alba ce ii dezvelea umerii.

– Charlotte, ce faci aici?

– Baron Chardenoir, nicole, conte van D’Austin, e o placere sa va revăd, a spus ea făcând o reverenţă apoi întorcându-se spre mine si ignorând-o pe Blaine ce stătea lipita de mine mai ceva ca Nicole de Heath. Trebuie sa vorbesc cu tine, Ace.

– Charlotte, apreciez ca ai venit pana aici ca sa ma vezi si sa discuţi cu mine dar nu am nici dispoziţia nici răbdarea si nici timpul pentru a vorbi cu tine. Haide Blaine.

– Unde e Heath? Am întrebat ea ştiind ca a plecat.

Tata făcu ochii mari de uimire amintindu-şi nechezatul acelui cal nenorocit. Începu sa respire din ce in ce mai greu si se ţinea de scaun pentru a putea sta in picioare. Isi duse mana dreapta la inima neştiind ce sa facă, nu mai putea respira iar in secunda următoare căzu la pământ inconştient respirând greu. Rapid am chemat servitorii si le-am spus sa îl duca pe tata in camera lui.

– Ace? Ce se întâmplă cu Joseph?

– Are un atac de inima Chardenoir.

– Joseph e bolnav cu inima?

– Da… va rog sa ne scuzaţi, a fost o zi lunga si as vrea sa ma odihnesc.

– Înţeleg, sper ca tatăl tau sa se facă bine.Ai grija de tine Ace van D’Austin.

– Da… va mulţumesc baron Chardenoir. Daţi-mi voie sa va conduc…

– Nu e nevoie, stai alături de tatăl tau si supraveghează-le pe cele doua domnişoare, nu cred ca au o relaţie prea plăcută.

Contele pleca si ma lăsa singur cu tata si cu doctorul care îl consulta. Doctorul mia spus ca are nevoie de odihna si ca a avut un atac din cauza unui soc. Am rămas singur cu tata in camera si nu ştiam ce sa fac. Sa stau cu el? Sa nu imi pese? Sa plec după Heath? Sa vad daca Blaine e bine? Blaine! Daca Charlotte sa atins chiar si de un singur strop din sângele ei o sa ii tai tot corpul in bucăţi minuscule apoi o sa le dau de mâncare la animale. Am dat sa ies pe hol dar tata ma opri spunând:

– Ace! Opreşte-te si apropie-te fiule.

Eu m-am supus si am îngenunchiat lângă patul tatei.

– Fiule, amândoi ştim ca eu nu mai am mult de trăit si ca fratele tau a plecat.. a fugit de acasă cu cheia aia blestemata. Ace, şti ca mereu te-am lăsat sa faci ce vrei dar de data asta te rog, ca ultima mea dorinţă, te rog apără-l pe Heath, adu-l aici înapoi, acasă in siguranţă.

– Ultimele tale clipe si tot la el te gândeşti nu? Vroiam sa te las sa ai o moarte fara regrete dar asta a pus capac.

I-am pus mana pe frunte si i-am dat înapoi toate amintirile, de la începutul blestemului, cu întregile lui vieţi, cu totul, cu toate reîncarnările lui si ale mele pana acum. O lacrima i se scurse din ochiul drept si apoi a spus:

– Mulţumesc Ace…

Părea serios, nu era sarcastic chiar imi mulţumea ca i-am înapoiat amintirile. Corpul lui se răcea iar ochii deveneau din ce in ce mai sticloşi, se scurgea viaţa din el chiar in fata mea iar eu aveam nevoie doar de o picătură din sângele meu pentru a opri asta, pentru al face sa rămână aici, cu noi. Înainte sa fac o prostie am spus întorcându-mă cu spatele si pornind spre usa:

– Chinul tau a durat prea mult, nu am de gând sa iţi prelungesc blestemul, odihneşte-te tata, vor mai trece 100 de ani pana ne vom revedea, cum ai spus si tu “Destinele familiei noastre vor fi mereu unite”. Pana data viitoare tata.

– Ăsta-i fiul meu.

Am închis usa conştient ca acelea au fost ultimele lui cuvinte.Ma simţeam putin trist, nu credeam ca o sa ma simt aşa după ce va muri el dar soarta continua sa ma surprindă azi… Uimeşte-mă ce mi-am mai pregătit acum? O sa imi cada o nicovala in cap? Ce se mai poate întâmplă?

– Ace… a spus Blaine îmbrăţişându-mă cat de strâns a putut ea.

– Ce ai de gând sa faci Ace?

– Nu stiu, Charlotte, nu stiu…

– Vei pleca după Heath?

-…

– Vei sta aici ci iţi vei plânge de mila cu roşcovana asta?

-…

– Da aşa sa faci Ace fute-o pana nu mai poate apoi găseşti alta. Ace pe care îl stiu eu nu e un fricos el…

– Fick dich ficken Schlampe in matt!

Ea tăcu uimita, niciodată nu am înjurat-o sau sa ii spun vreun reproş, întotdeauna am ascultat-o dar asta e prima data când sunt cu adevărat nervos pe ea.

– Si ce vrei sa fac? Sa las casa si sa ma duc după frustratu de frate-miu ce a fugit de acasă?

Ea a închis ochii si a inspirat adânc apoi a spus privind-o fix pe Blaine cu ura:

– Nu stiu… dar Ace cel pe care îl stiu eu nu ar sărută o femeie delicat pe frunte, nu ar accepta ca altcineva sa ii spună cu cine se mărită sau ce sa facă, nu ar căuta scuze pentru a refuza o cerere in căsătorie ci pur si simplu ar zice “Nu vreau sa am căsătoresc cu tine pentru ca eşti o târfă” nu ar afişa expresia asta demna de mila, nu ar zice ceea ce i-ai spus tatălui tau mai devreme, nu ar face ceea ce ai făcut mai devreme si sub nici o forma nu ar sta aici îmbrăţişat de fetişcană asta gândindu-se la casa si stand cu mâinile in sân. Tu nu eşti Ace pe care îl stiu eu. Ce sa întâmplat cu Ace care iar fi spus mândru tipei asteia ca este un vampir?

Blaine făcu ochii mari si se îndepărtă de mine. Nervos mi-am pus mana la gatul lui Charlotte si am împins-o in perete făcându-l sa se crape mult rău de tot.

– Charlotte, asta nu e treaba ta.

– Eşti Ace deci e treaba mea… iar ea e Blaine deci si asta e treaba mea.

I-am dat drumul apoi m-am întors spre Blaine, era panicata foarte panicata. M-am apropiat de ea si am întins mana pentru ai da din fata o şuviţă de par. Ea închise ochii si începu sa tremure mai tare. Eu mi-am indepartat mana apoi m-am întors spre Charlotte spunând:

– Gata domnul gentleman a dispărut. Charlotte duo pe Blaine in camera si nu o lăsa sa iasă pana nu ma întorc.

– Bine, dar tu unde pleci?

– Sa aduc un şoarece de biblioteca ce se crede print acasă.

– Ăsta-i Ace cel pe care îl cunosc si îl ador, a apus ea sărutându-mă cu pasiune.

Ea se desprinse de mine si pleca spre Blaine.

– O da si Charlotte daca vad ca ii lipseşte un sigur strop de sânge sau ca are chiar si cea mai mica zgârietură sa fi gata sa fi transformata in mâncare pentru animale.

– Ace… ai de gând sa îl trezeşti?

– Pe Heath nu… pe Blaine da…