~Capitolul 4.It’s really begins~

Furie, furie, furie, furie asta era tot ce puteam simţi in momentul acela. Sunt furios pe el ca ia dat cheia, sunt furios pe Heath ca a acceptat-o si cel mai tare sunt furios pe mine pentru ca nu am oprit asta din a se întâmpla, eu sunt singurul ce ştie despre blestem… ce ştie despre mama si totuşi nu am făcut nimic sa opresc toate astea… Tot ce puteam sa fac acum era sa înjur in toate cele 35 de limbi ce le-am învăţat pe parcursul anilor si sa ma comport ca un copil răsfăţat care nu ii plăcea idea tatălui sau.

– Heath, găsește-ți curajul. Știu că ești puternic. Acum dacă ne scuzi, aș vrea să vorbesc ceva cu fratele tău.

Vocea groasa a tatălui meu ma trezi din şirul de gânduri ce încercam sa îl rup. Ce o sa fac acum? Sa fur cheia? Sa le şterg memoria? Sa ma îndepărtez iar de ei? Ce pot face? Nu mai avem mult timp… sigiliul din interiorul lui Ace se rupe iar blestemul va începe sa puna stăpânire pe el si pe toată casa van D’Austin. Nu pot lăsa asta sa se întâmple… nu ca in trecut… eu sunt singurul care are amintiri si nu pot lăsa lucrurile sa se repete… iar.
– Desigur. Tată, Ace…

Heath ieşise din camera si ma lăsase singur cu boşorogul asta. Ochii lui ma priveau fix parca încercând sa imi transmită un mesaj cum ca ar fi dezamăgit de mine sau ceva de genul. Eu i-am oferit una din privirile mele glaciare oarecum acceptându-i provocarea nerostita.M-am asezat comod pe canapea si am asteptat sa spuna el ceva.

– Nu ai ceva sa imi spui Ace?

– Cum ar fi?

– Cum ar fi ca eşti mai bătrân decât însuţi tatăl tau.

– Scheiße! Yuav ua li cas lub dabteb no tej zaum yuav tshwm sim? Hvordan fanden fandt du? Kiu diable rakontis al vi tion?
Daca ai terminat de înjurat in germana, hmong, daneza si… aia cumva era gujarati?

– Nu, esperanto.

-… Da după cum spuneam… stiu totul si vreau sa îl aperi pe Heath.

– Za božjo voljo! Si tu crezi ca eu nu stiu? Crezi ca nu stiu ca trebuie sa îl apar crezi ca nu stiu ce e la mijloc? Cum ai spus si tu am trăit mai mult ca tine…!

– Dar timpul nu te-a făcut mai înţelept.

– Da… ca tu eşti Friedrich Nietzsche.

– Nu pot spune ca ma pot compara cu un filosof de calibrul lui dar pot spune ca am mai multa minte decât tine. Eşti înfipt, orgolios, încăpăţânat, gândeşti prea mult când nu trebuie si prea putin când trebuie, nu ai autocontrol, eşti imprevizibil, nu ai maniere, eşti viclean, ai face orice ca sa iţi atingi scopurile si uneori nu ai scrupule eşti…

– Da da am înţeles eu sunt vampirul cel rău de 122 de ani ce nu ştie ce e aia respect.

– Aşa e, nu mai respectat niciodată si…

– Te-ai întrebat de ce nu te respect, tata?

El tăcu, aparent neliniştit de intervenţia mea tăioasă.

– Nu ai făcut nimic care sa ma facă sa iţi câştig respectul.

El tăcu si se uită la podea neavând curajul de a ma privi in ochii.

– Cum ai spus si tu, tu nu ai fost cel mai bun tată de care puteam avea noi parte dar in ultimele minute ai fost o adevărată jarla.
– Ace!

– Nu tipa la mine doar pentru ca spun adevărul! Va te faire foutre! Cum ai putut sa ii dai cheia lui Heath după ce ştiai totul?! Cheia aia e drogul lui! Cum ai putut sa pui un lacăt si o cheie unul lângă altul! Daca sigiliul se va desface mai repede decât era planificat nu o sa te iert niciodată!
-… Ace o sa o rezolvam noi cumva… Pot sa te ajut… nu, de fapt mai bine spus nu pot sa te ajut cu mult dar daca ai nevoie de ceva nu ezita sa imi ceri.

– Nu încercă sa te prefaci ca eşti bland si ca chiar vrei sa ma ajuţi. Chiar daca acum te numeşti Joseph eu inca nu am uitat de Sebastian, nu am uitat de tine de pe acea vreme, chipul ti sa schimbat dar caracterul de rahat a rămas acelaşi.
– Inca iţi aminteşti de numele acela vechi? Au trecut 100 de ani de atunci.

– Stiu, doar voi aţi murit iar eu a trebuit sa duc acea povara timp de 100 de ani…

– Ace… vreau sa te ajut, ce putem face?

– Nu, tu vrei sa îl ajuţi pe Heath nu pe mine… si credeam ca ma şti tata, eu lucrez singur.

Datorita vitezei mele incredibile de mare, e bine sa fi vampir uneori, am ajuns in fata tatălui mei in doar o secunda.Cu mana dreapta l-am apucat de frunte si i-am aţintit capul de spătarul înalt al scaunului.

– Un ultim cuvânt înainte sa nu iţi mai aminteşte nimic?

– Ai moştenit prea mult din caracterul meu de rahat…

Cred ca ochii mei se făcuseră de 1000 de ori mai mari din cauza uimirii ce o simţeam… Revenindu-mi i-am şters memoria si am plecat din biroul lui trântind usa si lăsându-l pe el sa doarmă. Am dat un pumn zdravăn in usa dar nu îndeajuns de puternic încât sa sparg usa… acum nu ştie nimeni ce sunt eu.

– Prekleto življenje!
Trebuie sa ma duc la Heath, in seara asta plec de aici iar casa van D’Austin va avea de azi înainte doar un moştenitor. Voi dispărea si nimeni nu va observa… din nou… Deodata ii vad pe Blaine si Heath sărutându-se, lumea se întoarce cu susul in jos si simt ca pic. Ea… el? Ce? Am plecat de acolo iar in secunda următoare eram in gradina. Am inspirat adânc si mi-am lăsat trupul sa cada pe iarba moale si verde a verii.

Blaine a mea si… Heath. Istoria se repeta… Heath iar are cheia, Blaine iar îl săruta pe Heath, Heath iar nu ştie de blestem si numai eu stiu ce si cum… imi amintesc cum se inversau rolurile înainte, când eu eram cel al dracu dar care nu ştia nimic iar Ace vampirul atotcunoscător.De data asta cine pe cine va omora? Cine va supravieţui? Voi trai inca 100 de ani sau ma voi putea odihni in pace 100 de ani apoi sa intru in alta era, tot pe campul asta de lupta? Mi-am închis ochii preţ de câteva minute apoi am auzit vocea ei in capul meu spunând:

“Sigiliul se rupe si e numai vina ei, Ace, Heath e in pericol trebu…”

Nu am ascultat ce mia spus mai departe caci eu eram deja in fata camerei lui Heath bătând cu putere. Deja nu mai aveam răbdare si am dat buzna in camera lui. L-am luat de gat si l-am trântit de perete întrebându-l exasperat conştientă ca el nu ştie ce lucru oribil avea sa se întâmple:

– De ce idiotule? De ce?!

Eram sigur ca nu va lupta înapoi aşa ca nu am fost atent la mâinile lui si m-am trezit îndepărtându-mă de el brusc cu buza plina de sânge. Am zâmbit lingându-mi sângele de pe buze si m-am abţinut cat de mult am putut sa nu ii dau un pumn ce l-ar omora. I-am dat un pumn ce l-a dărâmat din picioare si i-a spart buza.

– Tch, tch, tch, Heath şti ca eu dau înapoi tot de primesc in cantitate dubla. Şti bine cine ar câştiga daca ne-am bate acum.

El păru şocat, se uita la mine ca si cum a văzut un monstru iar eu mi-am dat seama ca buza mea se vindecase. El începu sa tremure neştiind ce se întâmplă… ii era frica… frica de mine, el chiar credea ca eu las ucide. Poate a venit timpul ca secretul meu sa fie aflat de inca o persoana dar… nu, nu acum, acum nu e momentul potrivit… ii e mult prea frica de mine.

– Heath… dormi frăţioare, i-am pus mana pe cap si adormise instant, l-am pus in patul lui apoi am verificat “gaura” din podea.

Am tras brusc de bucata de barchet sub care am găsit cheia.

– Heath… nu te schimbi de loc… eşti la fel ca atunci când eram mici…

Am pus cheia la loc si am pus bucata de parchet la locul ei.De data asta nu, de data asta nu intervin, e viaţa ta Heath daca e sa mori din cauza acelei chei aşa a fost sa fie… dar sa nu crezi ca te voi lăsa sa mori aşa uşor… Am ajuns in fata camerei lui Blaine si am ciocănit cu grija. Ea imi răspunse sfioasa si ma invita înăuntru.

– Deci iţi place de fratele meu?

– Poftim?

– Şti tu, fratele meu geamăn care tocmai lai sărutat pe hol.

– Stai… ai un frate geamăn?

– Da… doar ca eu nu am ochii albaştri, va trebui sa te mulţumeşti cu ochii verzi scumpo.

Ea chicoti.

– Imi plac…

– Ce anume?

– Ochii tai verzi… se spune ca verdele e culoarea păcii iar ochii tai au un verde atât de frumos si plin de viaţă.

Ea săruta fiecare ochi si imi făcu inima sa se înmoaie. Mereu făcea asta, este la fel ca atunci, numai ea poate sa alunge cele mai întunecate sentimente din sufletul eu.

– Blaine…

– Da?

– Promite-mi ca daca te vei îndrăgosti vreodată de fratele meu… o sa imi fi alături.
Ea dădu aprobator din cap si se aşeza pe pat. Eu ma aşezasem lângă ea apoi mi-am pus capul in poala ei adormind instant dar nu înainte de a mai spune ceva. Ea mereu a fost aşa, mereu ma face sa ma simt aşa confortabil.

– Blaine sa nu pleci de lângă mine chiar de te vei îndrăgosti de fratele meu…

– Ace… sunt aici si nu voi pleca.

Ea ma săruta pe frunte cum făcea si acum 95 de ani.As fi vrut sa o cred, sa o cred sa stiu ca nu va spune minciuni dar… oricât as nega stiu ca femeia asta nu va fi niciodată a mea in întregime.Azi…vreau sa ma amagesc in visul asta doar azi…de maine incepe adevarata batalie.