~Capitolul1:The first problem~

Vântul adia uşor răspândind parfumul trandafirilor roşiatici in aer. Copacii se legănau iar soarele strălucea. Era o zi perfecta iar eu si Andrea, prietena mea cea mai buna stăteam pe o banca in curtea liceului. Curtea liceului nostru nu a fost vreodată mai frumoasa dar păcat ca a avut zile când a fost si mai liniştită…

– Şti si Eric a avut un concert in…

– Ok Andrea… pauza da si mie imi place cum canta tipul nu e rău de loc dar… nu putem vorbi de altcineva acum?

– Dar e aşa de dragutt numai uitate la fata lui.

Ea a scos telefonul si la pus la 3 cm distanta de ochii mei căprui. Telefonul încadra poza unui foarte drăguţ tip cu parul negru si ochii si mai negri ce părea sa aibă o aura misterioasa ce îl înconjoară. Eric Saade iubirea de o viaţa a Andreei dar trebuie sa recunosc tipul asta e al naibii de hot.

– Hei nu uita Eric e luat deci nu mai saliva aşa după el.

– Eu nu salivez…

– Şterge-te in colţul gurii ca ai bale.

– Mie nu imi curg balele! Nu după o poza.

– Bine Ale cum spui tu.

Ea începu sa chicotească iar eu mi-am şters coltul gurii siiii după cum ma aşteptam EU.NU.AM.SALIVAT.DUPĂ.O.POZA.Oftând am spus:

– Hai… trebuie sa mergem mai e putin si încep orele… din nou…

– Mda… Vrei sa iţi îmbunez ziua?

– Uimeşte-mă, nimic nu poate sa imi facă ziua asta de rahat sa arate mai roz.

– Nu ma face ca iţi arunc iar cu cartea aia roz in cap si şti cum o sa vizezi numai roz la noapte.

– Aaaa iar vrei sa imi dai cu cotorul in cap?

– Mi-am cerut scuze…

– Mi-ai făcut cucui.

Ea ma înghiontit uşor apoi a spus amuzata:

– Nu mai chicoti.

– Nu ma mai înghionti. Ok revenind spune cum ai putea sa ma faci sa cred ca ziua asta nu e de cacao după 3 teste.

– VINE ERIC LA NOII IN LICEU!

– POFTIM?

– DAA!

– NU!

– Nu?

– Nu?

– De ce nu??

– Nu are cum… ce ar căuta un tip ca el in prăpăditul nostru de oraş dar in liceul nostru?

– Pai am auzit ca va avea un concert de caritate si ca va fi sponsorizat de…

– Nu contează mai întâi sa îl aud pe tip cum canta apoi pot sa spun: “Da ma ăsta-i tipul el e Eric”

– Vai dar ce neîncrezătoare eşti.

– Nup Andres sunt doar cu picioarele pe pământ.

– Atunci mai trebuie sa înveţi si tu sa zbori.

– Si sa pic in cap nu mersi…

– Domnişoarelor, veniţi putin.

Vocea groasa a directorului veni din spatele nostru. Eu având nişte amintiri atât de minunate cu el deja mi se ridicase parul de pe ceafa când l-am auzit cu vocea lui destul de asemanatoare cu nişte unghii ce zgârie tabla. M-am întors neavând chef sa fac o scena aici cu directorul.La fel a făcut si Andres (aşa ii mai spun eu Andreei). Când m-am întors privirea mi sa oprit pe un tip cu ochii de un albastru electrizant, parul ciufulit si negru precum pana corbului si umerii lati. Era îmbrăcat cu un costum negru ce astupa într-o oarecare măsură o cămaşa alba pe care se odihnea o cravata neagra cu câteva contururi de pătrăţelele subţiri si albe. Propria lui prezenta mi-a tăiat răsuflarea si pur si simplu nu puteam da afara aerul ce nu mai putea sta in plămânii mei. Andrea isi puse mana pe umărul meu apoi ma făcu sa ma uit la ea. Privirea ii era aţintit a pe un tip de 25 de ani ai cărui ochii i se asortau cu parul si cu costumul tipului cu ochii albaştri. Andres a deschis gura apoi a reuşit sa mormăie uşor:

– E…E… Er… ERIC SAADE!

Ne-am uitat amândouă una la cealaltă apoi la el apoi iar una la cealaltă apoi iar la el. Cei 2 păreau tare amuzaţi iar directorul furios.

– Domnişoarelor va rog stăpâniţi-vă domnul Grey si domnul Saade sunt aici pentru a vedea liceul si pentru a interacţiona cu elevi pana la urma cu ei vor lucra la organizarea concertului de caritate si tot ei va vor înmâna diplomele de sfârşit de an.

– Nu..

– Se…

– Poate…

Am spus eu si Andrea completându-ne reciproc.

Eric întinse mana spre Andrea si spuse afişând un zâmbet şarmant:

– Eu sunt Eric… incantata de cunoştinţă…

– A.. Andrea, eu sunt Andrea.

Cei doi au dat mana iar ea abia mai stătea in picioare. Eric sa îndreptat spre mine pentru a da mana si ma întrebat:

– Tu cum te numeşti?

– Alexandra, dar urăsc sa mi se spună aşa, deci spune-mi Ale.

Am dat mana cu el apoi Eric sa uitat direct la Andrea. Brusc părea ca şi-a pierdut toată forţa si leşina. Eu am prins-o si abia mai stăteam in picioare, stiam eu ca nu trebuia sa sar peste micul-dejun azi… Eric se apropie de mine si o lua pe Andrea tunând-o ca pe o prinţesă, arătau atât de adorabili împreună.

– O sa o duc la cabinet…

– Da… etajul 2 in capătul holului nu ai cum sa îl ratezi…

El imi zâmbi si pleca cu Andres… oare e ok sa o las singura cu un cântăreţ suedezo-libanez care abia la întâlnit si din cauza căreia a leşinat? Eh… o sa fie bine o sa imi mulţumească pentru asta mai târziu.

– Deci domnişoară…

Eu m-am întors spre tipul ala super sexy cu ochii albaştri. Mama mor după ochii lui, ochii albaştri sunt slăbiciunea mea ii ador iar tipul ăsta e pentru mine ca kriptonita pentru superman… ma face sa imi pierd calmul…
– Da… domnule… aaaa..

– Grey, Cristian Grey. Domnişoară…

– Alexandra, Mardar Alexandra.

– Deci domnişoară Mardar daca ai timp ai putea te rog sa imi araţi liceul?

M-am uitat spre director apoi el a zâmbit spunând:

– Desigur ca are timp domnule Grey, ei bine pe mine va rog sa am scuzaţi doar ca am nişte treburi de care trebuie sa ma ocup urgent.

Si pleca si ma lăsa singura cu pachetul asta bine făcut de muşchi cu ochii albaştri.

– Deci domnişoară Mardar.. începem?

– Te rog nu imi spune aşa…

– Atunci cum api prefera sa iţi spun?

– Ale, simple Ale.

– Bine deci am putea începe?

– Pentru ce ai nevoie a vezi liceul? Nu spuneai ca o sa lucrezi cu elevi? Deci nu ar trebui sa începi sa cunoşti mai întâi elevi?

– Da, dar e bine sa şti mai întâi teritoriul in care te afli apoi cine îl stăpâneşte.

– Totuşi cred ca ar trebui sa începi cu studenţii.

– Probabil dar acum toti sunt la orele de cur.

– Da, mai putin unul, ce ar fi sa mergem la un suc si eu sunt un elev si pe mine ar trebui sa ma cunoşti nu?

El începu sa chicotească.

– Poate cu alta ocazie… Ale.

Am zâmbit si m-am uitat in ochii lui electrizanţi apoi am spus oftând:

– Bine, hai sa iţi arat liceul, ai grija sa nu te pierzi, locul asta e destul de mare, am spus scoţând limba la el jucăuş.

El a zâmbit si a spus:

– Nu iţi face griji, am un instinct destul de bun si un control asupra situaţiei si mai bun.

– Nu ma îndoiesc de asta domnule Cristian Grey.

El isi accentua zâmbetul si am pornit spre clădirea cea mare din fata mea in care am invitat 4 ani si cat de curând aveam sa o părăsesc…