~Capitolul1.The awakening…~

Norii se mişcau încet pe cerul albastru,în timp ce luna ne privea sfidătoare,pe noi,ce de pe acest glob mişcător.Razele sale albe pătrundeau ameninţător prin vitraliile bisericii în care am fost abandonată timp de aproape 100 de ani.Ce s-a mai întâmplat?Cum s-a schimbat lumea?Acestea erau noile mele întrebări.Noi până a doua zi,când subconştientul meu avea să simtă alte lucruri ciudate.Stai puţin…Ce e acest miros atât de familiar,care se îndreaptă spre mine?Parfumul acesta care mă îmbată cu fiecare secundă a timpului atât de mârşav ce pentru mine a rămas în loc…este atât de…atât de dulce.Aproape imploram ca acel parfum să nu mă mai părăsească,era viziunea spirituală a amantului perfect,cel care până în zori îţi dă speranţa că va fugi cu tine în lume,departe de un soţ gelos care dacă ar afla,te-ar ţie captivă.Acel soţ,pentru mine era ţepuşa care nu mă lăsa să plec,care vroia să cred că nu voi mai pleca de acolo în veci,şi cu timpul,am ajuns să cred şi eu asta.Dar…ce se aude?Sunt cumva…paşii visului meu neîmplinit,veşnic ţinut aprins de torţa iubirii mele ce a continuat să ardă pentru Lestat?Să fie oare răzbunarea atât de dulce încât să îmi aducă la picioare libertatea?Aşa…mai aproape…mai aproape…asta-mi repetam în gândul păcătos,până visul acela blestemat de a fi liberă s-a împlinit.Capacul sicriului meu parcă neatins de negurile vremii rele şi mârşave,era mişcat după un secol de mâinile îngerului meu ce avea să sădească din nou lacrimi pe faţa miilor de oameni.Mi-a atins uşor obrazul cel nestrăbătut de vicleana bătrâneţe ce se încâlcea în viaţa oricărui muritor,mi-a şoptit ceva frumos şi melodios la ureche,după care,cu o forţă neimaginabilă,a tras ţepuşa afară din corpul meu încă firav şi posedat de anii tinereţii.Spatele mi s-a încordat,dând aleura unui arc de tras cu săgeţi,după care s-a putut odihni pentru câteva secunde din nou pe mătasea albă a sicriului.Străinul,îngerul morţii mele,s-a apropiat de sicriu vrând să vadă cu ochii lui,ce s-a întâmplat,şi tocmai atunci,ochii bestiei cea demult adormită,pe care el o trezise la viaţă,ca pe o prinţesă închisă într-un turn înalt al amintirilor dureroase,înconjurat de flăcări,se deschiseră.Azuriul care domnea liniştit ca o mare în ochii mei,acum prefăceau un hău.Cel mai probbabil un hău al Iadului,pe care niciun muritor nu a putut vreodată să-l vadă,un hău în care flacăra puternică a dorinţei domnea fără odihnă.Mi-am pus mâinile micuţe şi albe ca prima zăpadă pe marginea coşciugului,şi mi-am arcuit buzele de mult uitate,într-un zâmbet fatal.Zâmbetul ce avea să sacrifice bietul meu înger.Mi-a dat mâna,am coborât din sicriu cu ajutorul mâinilor lui puternice,şi atunci,m-am apropiat de el,creându-i iluzia că am vrut să simt buzele prinţului meu întunecat,şi după ce a închis ochii…infernul s-a instalat din nou pe Pământ.Corpul lui zăcea secat de sânge pe marmura albă a bisericii pe care,cândva,a tronat sângele lui Vladimir.Vorbind de diavol,unde era companionul meu de scicriu de până acum?Acel bărbat misterios ce poseda o frumuseţe atât de rară,încât ai fi vrut să îl pui sub lacăt,pentru a-l avea numai pentru tine.Capacul sicriului lui stâtea liniştit,plin de praf,lângă coşciugul ce era aproape distrus.Cand am ajuns aici,el nu avea nici-o ţepuşă…sau probabil,Vladiir i-a scos-o înainte să vin eu,iar după ce m-am cufundat în somnul meu,el s-a trezit.Nu voi putea uita niciodată faţa lui atât de liniştită,şi dacă am spus de acel tânăr,care acum stătea pe jos că e un înger…atunci cel care mi-a furat ochii îndureraţi de pierderea suferită,era îngerul căzut,cel pătimaş care va înduce domniţele în păcat,şi va suci minţile capetelor încoronate pentru a-i face pe plac.Trebuia să dau de el,dar după ce îmi voi îndeplini sarcina…aceea de a mă răzbuna!
–Bună dimineaţa rază de soare!se auzi o voce de bărbat foarte cunoscută urechilor mele,urmată de un rânjet malefic.
–Bună şi ţie Damian.
–Văd că ai dormit bine…Ia să vedem,cât a trecut?1 an,2?Măi să fie…99,doar ce mi-am adus aminte!a spus sfidător venind lângă mine.
–Ce vrei?am spus eu printre dinţi pentru că mi-era teama ca nu cumva frumosul lui trup să se alăture celui de pe podea.
–Vreau să te şlefuiesc,să te ajut să devii ceea ce îţi doreşti…coşmarul celui mai mare duşman.a spus apropiindu-se de urechea mea.
–Şi cum vei face asta?am întrebat curioasă,dornică de răzbunare.
–Mai întâi,vom face o mică călătorie,până în Londra,ţi-am pregătit deja casa,e micuţă,modestă,exact cum îţi place,şi neapărat,trebuie să scapi de hainele astea din secolul trecut!a spus trăgând de rochia mea,cu fir de aur.
Mi-a luat mâna şi m-a tras uşor după el,spre uşa falnică cu sculpturi de piatră,care ducea spre o pădure cu copaci imenşi.De cum am ajuns afară,sub bolta încununată cu mii şi mii de făclii,am simţit în aer un miros apăsător,ce mă făcea să vărs.Damian văzându-mi reacţia a spus dându-şi ochii peste cap:
–Ce e?Nu am voie să mănând înainte de slujbă?şi a arătat spre mine.
–Ba sigur că poţi,dar tu nu ai auzit de „ascunderea urmelor”?am spus urcându-mă în trăsura ce ne aştepta la câţiva metri mai încolo.Avea interiorul tapetat cu catifea şi mătăsuri scumpe ce erau încrustate cu pietre scumpe.
Mă îndreptam spre o nouă viaţă,o viaţă în care puteam să-mi fac propriile decizii,o viaţă în care Contesa Jeaqueline du Lioncourt nu mai exista,dar acre va exista mai departe în inimle duşmanilor şi va sădi ură şi durere,exact aşa cum a păţit ea.De data asta eram hotărâtă,pentru că deşi eram captiva propriului meu corp,evoluaseşi.Ştiam ce vroiam,ştiam că nu mă voi mai ghida după aparenţe,după oameni sau vampiri,ştiam că-mi voi urma inima,iar acum,ea îmi dicta clar şi răspicat:UCIDE-O!Liniştea mea fu întreruptă de strânsoarea fermă a lui Damian,care a vrut să-mi atragă atenţia pentru a-mi da un plic cu un sigiliu ce avea numele van der Westwind.M-am uitat încuractă la el şi am deschis-o la îndemnul lui.Pe pergamentul subţire erau înşirate nişte cuvinte,scrise cu litere întortocheate,cu cerneală neagră ce spuneau:
 
 „Dragă Jeaqueline,
Această scrisoare înfăţişază noul început pentru tine,de aceea de acum încolo,va trebui să dai uitării vechea ta identitate şi să-ţi asumi numele de Lillian Crimson van der Westwind.Un nume ce îţi va dicta personalitatea,un nume ce îţi va crea o imagine,imaginea perfectă.Vei fi rece,închisă în tine,mereu însetată de sânge,iar acest lucru te va ghida încet încet spre a îţi îndeplini visul de a te răzbuna.Cu bine,Ducesă Lillian C. van der Westwind.”
Eram prinsă încă în vrăjile acelor cuvinte otrăvitoare,când aud vizitiul că anunţă sosirea noastră.După micuţa pădure ce înconjura casa mea,se înălţa un conac ce semăna cu un castel,şi nu m-am putut abţine,aşa că am spus:
–Parcă era micuţă şi modestă…ăăă…Damian?Unde eşti?am spus dar era în zadar pentru că ghidul meu dispăruse.Trăsura mea era acum în faţa acelui imens castel,ce posedat un aer înfricoşător,ce pe mine,culmea,mă atrăgea.
Am privit cum pe scări se forma un grup de oameni,toţi îmbrăcaţi în negru,ce mă aşteptau.M-am dat jos din trăsură şi un bărbat mai în vârstă veni spre mine şi spuse cu un glas răguşit:
–Bine aţi venit Ducesă,sperăm să ne facem cât mai utili pentru a vă întreţine buna dispoziţie.făcând o plecăciune.
–Nu prea cred…am spus ca pentru mine,dezvelind un zâmbet viclean în semn că am fost de acord cu ce a spus el.Întradevăr,avea să fie un nou început pentru mine…Şi ce mai început.
Când am urcat scările,grupul mare s-a poziţionat pe două grupuri mai mici,ce s-au pus pe o parte şi pe alta a scărilor,plecând toţi capul când treceam prin faţa lor.Am deschis uşile mari,şi am intrat într-un salon imens,în culori de bej şi auriu,cu baghete de tot felul de forme.În capătul sălii,deasupra unui şemineu maiestuos,trona un portret de familie,un bărbat în conjurat de soţia sa şi doi băieţi.
–Charles…cine sunt aceştia?am spus privind tabloul cu dezgust.
–E defapt John,Ducesă,ei sunt foştii proprietari ai proprietăţii,familia Winchester.
–Interesant am spus plecând pe scări spre camera mea,care bineînţeles,era singura cea mai mare.Am intrat,desigur,deschizând o uşă dublă enormă,şi am admirat întreaga cameră.Un baldachin acoperit de mătăsuri sângerii,făcut din lemn de mahon,o măsuţă de toaletă cu oglindă încrustată cu diamante,un dulap mare,din acelaşi lemn sângeriu,totul era minunat.Pe o măsuţă pe care trebuia să se servească ceaiul,era o scrisoare.Alta.Am luat-o şi când m-am apropiat de baldachin,am putut vedea o rochie extrem de frumoasă.Am luat scrisoarea cu ochii asupra rochiei,şi am deschis-o,după care am citit cu voce tare:
„Draga noastră Ducesă,
suntem onoraţi să vă pregătim acest bal în onoarea dvs. pentru că,după cum stie toată lumea,mâine,veţi împlini 19 ani.Desigur,va-m pregătit o rochie aduse de la Paris,la preferinţele dvs.Vă aşteptăm când orologiul va bătea ceasul 7:00.
                                                                                                                                                                John.”

33 de gânduri despre &8222;~Capitolul1.The awakening…~&8221;

  1. Pingback: The Eye Of The Devil!! | Blair's bloody world

  2. Doamne, Blair, deci descrii minuuuunat!! Cât mi-a plăcut capitolul ăsta. Iar faptul că are numai 19 ani m-a lăsat.. cum se spune?! A da, șocată. Și acum, mă întreb ce e. Adică, 99 de ani într-un sicriu nu-i chiar puțin. Abia aștept nextul. Sincer, ești uimitoare!

  3. You are the most intresting Queen !
    Cum spuneam esti cea mai interesanta regina ! Descrii ….Nu cred ca exista asa multe adjective(bune) pentru a descrie cum descri tu !
    S-a ridicat muuuult peste asteptarile mele ! Ce tot spun …Le-a facut sa para ca Jerry de mici : ))))))

  4. Oh my Chucking Good ! Is imposimble . :)) Ai descris atât de perfect peisajul si sentimentele personajului încât mai aveam Putin si urlam in fata calculatorului ca am găsit perfectiunea absoluta . Atâtea amănunte , atâta pasiune in cuvinte . Mai lăsat fara glas clar . Dacă ai sa scrii tot ASA ai putea ajunge celebra părerea mea . XOXO , Elena .

    • Multumesc,asa cum am spus si celorlalte cititoare ale blogului meu,care imi sunt de asemenea extrem de dragi.Ceea ce nu leam spus lor este faptul ca nici nu mai cantaream ceea ce scriam,pur si simplu imi relaxam mintea simi lasam imaginatia libera.Nici nu stii cat ma bucura cuvintele astea si sper,ca intro zi,sa ne citim cartile reciproc!Multumesc,esti o draguta!:*

  5. Mă crezi dacă îţi spun că iubesc capitolul ăsta ? E pur şi simplu genial ! Fetele au dreptate,descrii minunat ! Prima secvenţă a fost foarte frumoasă şi emoţionantă,felul cum s-a trezit din moarte…superb ! Ultima scrisoare a dat capitolului un final interesant,dezvăluindu-ne că ea are doar 19 ani,şi încă ce atitudine are la vârsta asta ! Mi-a plăcut,mult de tot !! Încă un lucru,mi-a plăcut faptul că a stat în sicriu 99 de ani,nu 100 . E mai interesant aşa. Poate a sunat ciudat asta : ))
    Te prinde bine tipul ăsta de descriere 😀
    Am fugit la următorul capitol !
    Pupici , Bianca ^_^
    P . S : Ne aşteaptă un bal ! … :X

    • Daa,wow,ma bucur,ma bucur ca am reusit sa te surprind!Multumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai spus,poate ca le merit si eu,dar cea mai mare parte din ele o merita piticul de pe creier care va da atatea satisfactii pe acest blog.Multumesc din nou 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s