~Capitolul13.Bad luck brother!~

Priveam de pe canapea peisajul ce mi se așternea la picioare.Nu puteam gândi,nu puteam vorbi,nu puteam face nimic dar totuși,prin gând mi-a trecut luna asta.Mă tot gândesc că poate dacă nu l-aș fi ascultat pe Jason și aș fi rămas în casă la actele mele sau dacă nu aș fi urcat scările,dacă aș fi ieșit în grădină sau… .Oricum aș fi dat-o,tot eu eram vinovat de toată nebunia asta.Eu și Ace,doi frați gemeni care se vor morți.Când am ajuns așa?

Cârâitul unei ciori mi-a atras atenția.M-am ridicat de pe canapea și am privit în gol copacii goi și pășiunile uscate.Pasul grăbit,părul ce-i sufla în vânt mi-au atras atenția și am plecat spre grajduri.Nu știam ce fac,mă simțeam posedat de o forță ce mă îndrepta spre o soartă nefastă.Am intrat la grajduri și am plecat spre boxa lui Hades dar în drum spre el,am fost pus la zid de o forță necunoscută.

–Avery?am spus surprins.

Și-a dat gluga jos și mi-a descoperit chipul angleic.S-a dat în spate și m-a lăsat să-mi revin.Mi-am dat seama că știa de faptul că o priveam și ea m-a adus aici.

–Nu e cam neobișnuit pentru o lady să se poarte așa?am întrebat în timp ce-mi scuturam hainele de praf.

–Trebuie să vorbim.

–Aici?

–Ace nu știe nimic.Am venit aici ca să mă alătur ție împotriva fratelui tău.

–Dar ai spus…

–Tot ce am spus a fost pentru a mă lăsa să intru.Heath,vreau să te ajut să-ți răzbuni tatăl și să-l învingi odată pentru totdeauna pe Ace!

Nu știam dacă pot avea încredere în ea,nu mai eram sigur nici pe mine.

–Am trimis un sol la Konrrad și în patru zile poate ataca locul ăsta distrugându-l.

Când a pomenit numele lui Konrrad m-am gândit mai bine.Dacă voiam ca asta să se termine,trebuia să am de partea mea tot ajutorul pe care-l puteam primi.

–Patru zile zici?am întrebat din nou.

–Poate chiar mai repede.Heath,aș face orice pentru tine.

Am privit-o cu milă iar tot ce puteam vedea în ea era o Victoria.Poate că eu și Ace nu eram chiar atât de diferiți până la urmă.

–Ești chemat sus.Blaine iese din cameră,are nevoie de tine.a spus făcând un pas înapoi.

–Îmi dai de știre de cum auzi ceva.am spus și am fugit către etaj.

Fata cu părul de foc stătea pe canapeaua pe care eu mi-am așezat în ordine gândurile cu o privire întunecată.M-am oprit o secundă iar atunci și-a îndreptat privirea spre mine și a început să plângă.Am alergat spre ea și m-am așezat în genunchi n fața ei,luându-i mâinile într-ale mele.

–Ce e scumpo?am spus sărutându-i mâinile?

A vrut să spună ceva dar s-a uitat la mine și a început să plângă mai tare.Am strâns -o la piept și am așteptat să se liniștească.Minutele fugeau pe lângă iar noi stăteam îmbrățișați.Inima îi bătea destul de tare,și suspina.

–Îmi pare rău Heath.a spus în cele din urmă.

–Nu ai de ce.

–E vina mea.Pentru tot.Tu și Ace vă urâți de moarte din cauza mea.Cel mai bine ar fi să…

–Șșș,nu mai spune nimic.am spus strângând-o și mai tare.Tu ești totul pentru mine acum.Dacă ți s-ar întâmpla ceva nu mi-aș ierta-o niciodată iar Ace simte la fel.

–Asta e probelma!a spus privindu-mă în ochi.Nu pot să fac o alegere,ar fi nedrept față de amândoi!Îmi cereți prea mult,mult prea mult iar eu nu vă pot da.

–Blaine… .am șoptit privind-o cum se ridică de lângă mine.

–Nu Heath.E adevărat,te iubesc,vă iubesc dar eu nu mai pot,sunt epuizată și dacă mă scuzați aș vrea să ies din jocul ăsta stupid al vostru!

–Blaine… .Blaine!am strigat ridicându-mă în picioare dar am simțit cum mă izbesc de marmura rece a holului.Crampe mă apucau și mă zvârcoleam purtând o luptă cu mine însumi.Gâtul îmi era cuprins de o arșiță inimaginabilă,părul mi se lungise și căpătase o culoare argintie,unghiile mi s-au întărit și au crescut de-odată.Prin vene nu-mi mai circula sânge,simțeam cum fiecare vas se spărgea cu fiecare secundă care trecea.Pielea vineție căpătă un aspect mai dur și acum se schimba din nou,devenind albicioasă.Am rămas acolo câteva minute,dar am încercat să mă ridic.

Cu greu ama juns din nou în picioare și desigur,la fel de greu mi-am menținut și echilibrul.Privirea îmi era înțețoșată și se înrăutățea.Ochii mi-au fost cuprinși de o senzație de usturime ce se prelungea pe întreaga lungime a globului ocular.Mi-am frecat ochii și am ajuns în cele din urmă în fața unei oglinzi imense.Când am deschis ochii nu mi-a venit să cred cine devenisem,ce devenisem.

Aveam colți alungiți și culoarea ochilor diferită.Nu mai eram Heath,sau cel puțin…nu mă mai recunoșteam.

Să fie oare…Blestemul Cheii care a pus stăpânire pe mine?Toate amintirile,sentimentele,lucrurile pe care le-am făcut mi-au fost înapoiate.Toate cele 450 de reîncarnări îmi aparțineau din nou.Am simțit fluxul de putere cum creștea în mine și aștepta să fie eliberat însă…toate aceste trăiri mi-au fost anulate când setea m-a acaparat.