~capitolul9:here we go again~

Eram calma si nu scoteam nici un sunet. Mi-am îndreptat privirea spre Christian ce părea foarte îngândurat si serios. Lovita deodata de un val de nelinişte am întrebat:

– Sa întâmplat ceva?

– Ah… nu doar ma gândeam la toată nebunia asta si cum sa o rezolv…

– Vrei sa dispară zvonul cum ca am fi împreună? Am spus zâmbind desi… ma simţeam foarte dezamăgită.

– Da… Ale tu meriţi pe cineva mai bun ca mine, tu eşti…

– O nebuna, înfipta, nu şti la ce sa te aştepţi niciodată de la mine? Da asta sunt eu si sunt mandra ca sunt aşa.

– Nu nu e vorba de asta, imi place aşa cum eşti, plina de surprize si amuzanta eşti o femeie incredibila dar…

– Dar nu ma vezi in felul ala?

– Daca nu te vad in felul ala? Glumeşti nu? Arăţi extraordinar si ma jur ca imi vine sa…

– Iţi vine sa ce?

– Nu contează… ideea este ca asta nu poate funcţiona.

– Si de ce nu?

– Pentru ca nu poate si punct nu mai insista Alexandra.

Ţinea strâns volanul iar dinţii lui erau încleştaţi la maxim. Privirea lui furioasa era fixata pe autostrada. Mi-am luat telefonul si am trimis un mesaj, după ce am primit un răspuns am spus inca nervoasa si hotărâta hotărâtă.

– Opreşte.

– Ce?

– Am spus sa opreşti.

– Nu.

– De ce nu?

– Ce e cu atâtea întrebări? Nu e nu.

– Bine spus ce e cu atâtea întrebări?

M-am apropiat de scaunul lui apoi am apăsat frana cu toată puterea. Daca nu oprea el maşină o făceam, eu. Christian a întors brusc de volan evitând ciocnirea cu un stâlp.

– Ce naiba crezi ca faci?

– Plec de aici, vezi asta sunt eu nu şti la ce sa te aştepţi de la mine.

Am deschis portiera si am scos piciorul drept din maşină. Brusc Christian ma trage înapoi in maşină. Eu încerc sa ţin usa larg deschisa ştiind ca nu va porni maşină cu usa deschisa.

– Nu pleci nicăieri.

– Si eu de ce ar trebui sa ascult de tine?

– Pentru dumnezeu Alexandra ascultama si tu măcar o data.

Se vedea cat de nervos putea sa fie, era atât de drăguţ si nu m-am putut abţine… M-am apropiat de el apoi l-am sărutat. M-am pus in poala lui iar el sia introdus limba in gura mea. Mama ce bun e am început sa gem de placere simţindu-mă aprinsa de la un sărut plin de pasiune, dorinţa si emoţii. Amândoi ne simţeam conduşi de ceva misterios ce ne împingea sa stam din ce in ce mai aproape. M-am despărţit de el pentru a lua o gura de aer. El se strâmba ca un copil iar eu l-am sărutat pe nas.

– Asta nu înseamnă ca te-am iertat Grey, am spus respirând sacadat.

El se uita la mine îndelung, parca privindu-mă cu admiraţie. M-am dat jos din poala lui si am dat sa ies pe usa larg deschisa.

– Şti ca pentru ca ne-am sărutat nu înseamnă ca te las sa mergi singura acasă pe jos nu?

– Pe jos? Dragule scuză-mă dar ma confunzi.

In fata noastră apăru un ditamai camionul si opri. Din el ieşi un tip blond tuns scurt cu ochii albaştri ce purta o salopeta din blugi si un tricou negru. Tipul imi făcu cu mana si tipa un “Treci aici o data Ale”. Christian se uita la mine nedumerit.

– Ce? Am prieteni ce nu ma lăsa la greu, am spus zâmbind.

– Tot nu pleci nicăieri.

Ma ţinea strâns de încheietură si nu vroia sa imi dea drumul iar daca îl chemam pe Luka aici sa ma ajute sar fi lăsat cu bătaie cunoscându-l pe Luka. I-am tras mana mai aproape de mine si i-am muşcat mica parte de piele ce era dezgolita de sacoul negru si cămaşa alba. El imi dădu drumul instant si începu sa isi scuture mana in aer. Eu când muşc ei bine muşc bine.

Am ieşit din maşină iar Luka scotea din camion un kawasaki ninja negru cu verde. Ahhh Zizoo al meu, hm.. ii sta mai bine cu verde decât as fi crezut, am gusturi când vine vorba sa imi vopsesc motorul. L-am sărutat pe Luka pe obraz apoi am luat cheile si casca din mana lui. Christian era lângă mine când ma urcam pe motor spunând:
– Treci acum in maşină.

– Nu.

– De ce domnişoară Mardar? Aveţi azi in program sa ma scoateţi din minţi?

– Sincera sa fiu da. Mai calcat rău de tot pe coada. Mai sărutat si acel sărut nu a fost lipsit de sentimente am simţit. Când o sa te hotărăşti sa fi mai sincer cu sentimentele tale anunţă-mă, mi-am pus casca rapid apoi am pornit pe autostrada nelăsându-l pe Grey sa ma prindă.

Sunetul scos de motorul maşinii lui se auzea in spatele meu aşa ca am accelerat, mergeam cu 148 km/h si nu imi era frica, ba din contra imi plăcea la nebunie. L-am dus pe Grey prin labirintele pe care numai eu le stiam si prin alei înguste in care stiam ca maşină lui nu va încape si am reuşit sa scap de el într-un final.

L-am parcat pe Zizoo si am intrat in apartament si m-am trântit in pat extenuata.De ce ajung sa ma cert mereu cu el si tot eu sa fiu cea rănită si obosita?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

– Ahh Andreaa!!! Unde dracu eşti e 13:45 si trebuie sa înceapă cursa la dracu! Un sfert de ora atâta mai are la dispoziţie un sfert de ora Luka!

– Linişteşte-te Alee, va veni aşa face mereu. Mereu vine la cursele tale.Si apropo tu cu cine vorbeşti singura sau cu mine?

– Vai ce amuzant a fost am si uitat sa rad.

– Hei calmează-te, nu uita un start prost si toată cursa va fi aproape imposibil de câştigat.

– Da stiu nu trebuie sa imi spui asta de doua ori…

– Va rugam putina atenţie, toti concurenţii la start. Repet toti concurenţii la linia de start, a spus o voce robotica ce răsuna din boxe.

– Of… acum e acum.

Luka imi zâmbi si ma ajuta sa duc motorul pe stadion. Ţipetele se auzeau tare si clar. Stadionul era plin iar concurenţii ma priveau cu ura. Toti erau barbari de peste 22 de ani iar eu… o puştoaică de 19 ani concurez aici. Daca câştig ce şi-ar baga unghia in gat. Am urcat pe motor si mi-am pus mânuşile asortate cu motorul si costumul meu de curse apoi mi-am pus si casca. M-am uitat pentru ultima data in tribune apoi printre miile de oameni am văzut-o pe Andres cu parul ciufulit, nemachiata si un dezastru total. Nu am mai văzut-o nici o data aşa si a făcut asta pentru a fi aici la cursa owww ce draguttt. Eric a venit in câteva secunde lângă ea si şi-a pus mana pe umăr apoi… li se alătura si Grey cu o privire al dracu de nervoasa. I-am salutat cu mana apoi mi-am îndreptat toată atenţia spre cursa.

Un om veni pe mijlocul pistei cu un semn in mana, la câteva secunde distanta îl răsuci iar un tiuit se auzi, îl răsuci iar si un sunet puternic si asurzitor imi invada urechile piedicile roţilor căzură iar eu am apăsat acceleraţia. Eu si Zizoo aveam sa câştigam azi, neapărat. Am avut un start excelent si plănuiam sa ma menţin pe prima poziţie. Vântul bătea cu putere dar eu nu îl simţeam din cauza căştii. Totul din jurul meu disparu formându-se amalgame de culori si diferite nuanţe de gri ce se amestecau într-un mod ciudat alte culori pline de viaţa. Eram doar eu si pista nimic mai mult, nimic mai putin. Un concurent încercă sa ma depăşească dar m-am pus in fata lui forţându-l sa încetinească si da dea înapoi.

Viteza se marea sin ce in ce mai mult ajunsesem al 200 de km/h este o senzaţie incredibila si uluitoare viteza, motorul cum se mulează perfect pe corp protejându-l, emoţiile cursei, frica de a pierde si pasiunea pentru viteza toate astea ma alcătuiesc pe mine si o parte din personalitatea mea. Făcusem deja 10 ture si ajunsesem la 299 km/h maximul lui Zizoo e de 305 km/h sa vedem daca putem ajunge la viteza asta. Luam toate curbele cu precizie maxima si câştigăm din ce in ce mai multa viteza, cu cat mergeam mai repede cu atât imi era mai greu sa îl controlez pe Zizoo dar nu imi pasa.

Ceilalţi erau in spatele meu dar nu cu mult… vedeam cum indicatorul arata 302 hm/h, putin inca putin… dar nu mai aveam timp eram la ultima tura iar o curba destul de periculoasa era in fata mea, am dat tot ce aveam mai bun sa nu fac un accident si sa nu sar in aer dar nu am putut sa imi protejez piciorul. Zizoo sa inclinat atât de mult încât mi-am rupt uniforma si mi-am jupuit mielea de pe genunchi.

Ma durea foarte tare si sângele curgea cam mult dar am continuat, nu mai aveam mult… Sunt ultimii câţiva metri si nu o sa o dau in bara acum, când sunt atât de aproape. Acceleram din ce inc e mai tare, un metru atâta mai trebuie sa rezist un metru si… am reuşit. Am trecut linia de sosire si am început sa încetinesc. Piciorul ma durea îngrozitor iar sângele uita sa se mai oprească.

– Alee ai reuşit, a spus Andres îmbrăţişându-mă.

– Da…

– O doamne piciorul tau…

– Se vede chiar atât de rău?

– Ti se vede osul la naiba Ale.

Christian se apropie de mine si imi ţinti piciorul cu privirea.Ma lua pe sus si începu sa se îndrepte spre infirmierie.

– Felicitări, ai câştigat.

– Mersi… dar de ce suna ca un reproş?

– Merita preţul ăsta victoria?

M-am uitat spre piciorul meu rănit.. într-adevăr nu era frumos de loc…

– Da.. merita, am spus cu jumătate de gura in timp ce Christian alerga spre cabinet.